Tentația și buzele ei pline

CAPITOLUL 4

Prefer să mor făcând dragoste cu Marie.

- Jurnalul matrimonial al lui Wine Cardinham (1842)

*

O lăsase singură în cabina căpitanului, asta după ce sucise cheia în broască. De altfel, asta după ce o sărutase în fața tuturor ca și cum... Își atinse buzele și răsuflă. Ca și cum această căsătorie ar fi trebuit să se întâmple.

Nu fusese sărutată niciodată, dar asta nu o oprise să îl sărute așa cum văzuse că făceau adesea cuplurile. Cardinhamii nu se sfiau să-și arate afecțiunea, iar ea fusese întotdeauna vrăjită de această iubire. Se puteau săruta două persoane așa fără să se iubească? Nu credea. Îl iubea ea oare pe Felix? Cum ar fi putut? Dar gustul lui amețitor, duritatea întregului corp, gesturile care o încinseseră complet... Îl dorea pe soțul ei, chiar dacă auzise despre acesta un amănunt îngrozitor de dimineață.

La prânz, în cabină intră chiar Sciopo, cel care aducea cu sine un platou. Așezându-l pe pat, lângă ea, bărbatul nu scoase niciun cuvânt până nu îi observă agitația.

— Ce face lordul?, îl întrebă precaută. Când Sciopo ridică privirea spre ea ironic, Paris se grăbi să spună: Nu că doresc să vină aici sau ceva de genul, dar... Apoi oftă, pentru că acest individ urma să izbucnească în râs din moment în moment. Privi farfuria și înfipse înciudată furculița în ea. Uită ce am zis, domnule.

— Spune-mi Sciopo, milady, o îndemnă el și se îndreptă spre birou, acolo unde descoperi desenul ei compulsiv de mai devreme. Nu e așa rău, să știi. Denborough are treabă pe punte, dar va veni imediat pentru a face din această căsătorie una validă. Ceva îmi spune că marinarii vor sta cu urechile ciulite în seara asta.

— Asta e umilitor!, îi aruncă furioasă Paris. Nu pot să fac asta de față cu... cu... Nu m-am gândit la asta, Sciopo, recunosc. Credeam că nu se va întâmpla, dar... Am negociat și... Era ciudat cum Sciopo o asculta tăcut, chiar curios și interesat de părerile ei. Poate că nu o plăcea atât de mult, dar cu siguranță până în final avea să îndrăgească. Paris făcea din asta un scop. Anne, femeia care m-a crescut, mi-a zis că e magic. Știi tu, ce se întâmplă...

Sciopo rânji.

— E magic, îi confirmă acesta.

— De unde știi?, îi aruncă furiosă. Nu ești femeie!

— Nu sunt. Milday, soțul dumneavoastră va ajunge în curând. Poate că ar trebui să îi împărtășiți grijile dumneavoastră.

În curând nu era suficient de curând pentru sănătatea ei mintală. Simțea că nu putea înghiți nimic până ce lucrurile nu se lămureau și nu se terminau odată între ea și Felix. Convenise la o noapte, el fusese cel care lăsase situația deschisă. La cât de mulți nervi îi crea situația asta, nu voia să se mai repede.

— Pot să ies de aici?, îl întrebă pe Sciopo. Simt că mă sufoc. Îmi poți arăta barca, dacă vrei. Adică, te rog!

— Nu cred că e înțelept până nu ne depărtăm mai mult de mal, îi spuse rațional Sciopo.

Și plecă, lăsând-o din nou singură cu propriile griji. Sciopo nu era așa un vobăreț, asta dacă nu râdea de ea și de lipsa ei de experiență.

Paris abandonă imediat mâncare și alese să se plimbe prin cameră, să se gândească la motive pentru care un individ ar fi atenționat-o cu privire la ce era capabilă să facă și, în final, să își dea seama că faptul era deja consumat. Așezată la biroul lui, schimbă foaia cu desenul cu una curată. Probabil că în primul moment în care aveau să se oprească ea ar fi putut foarte bine să trimită o scrisoare, pentru a-și calma rudele. Până acum Wine trebuie să își fi dat seama că dispăruse și să ia măsuri de a veni pe urmele sale. Spera doar să nu se întâlnească până ajungeau la destinație. Încercă să scrie niște cuvinte, dar i se păru imposibil să formuleze câteva cuvinte. Era prea agitată pentru a o face, oricum.