Raven in the night

Elderwood

O lumină puternică apare, iar ușa care era în spatele lor a disparut. Fata se uită în stânga și în dreapta și nu îl găsește pe Caedrel.

- Am ajuns ! Hei? Ești bine?

Fata întreabă acest aspect din cauză că a ratat câteva coordonate din teleportare ajungând în inima pădurii Elderwood.

- Nu-i așa că ai greșit destinația?

- Nu am mai făcut-o de ceva timp, și nu te mai plânge, avem un drum lung în față.

Corbul își scoate ciocul din parul fetei și răsună puternic printr-un oftat îndelungat. Aceasta își ridică o sprânceană, așteptând să facă și el ceva.

- Oh, bine, bine, acum zbor.

Corbul își ia avânt de pe umărul fetei și zboară către cel mai înalt copac pentru a avea o priveliște mai bună către destinație.

Ciripitul păsărilor din pădure răsună că un cântec de leagăn ce îmbăiază fata într-un dans al capului în stânga și în dreapta pentru câteva momente.

- Drept în față!

- Oh, ai și ajuns?

-Față de altcineva eu știu să mă coordonez și nu mă teleportez altundeva față de unde trebuia.

Din instinct fata scoate limba și astfel amândoi o iau la pas prin desișul tufișurilor . De-a lungul cărări copacii stau înșirați pe dreapta și pe stânga lor. Coroana lor este atât de deasă încât cerul abia se ivește printre crengile solide pline de frunze cu un aspect bogat. Bocancii fetei se loveau ba de pietriș, ba de crengile căzute, nu avea nicio tragere de inimă. Mergea în stilul ei aparte: legănat dintr-o parte și în alta. Era destul de amuzant să o privești, o fata de un metru și ceva cu un corb pe umăr în inima pădurii, ce calcă precum o căprioară în sus și în jos, certându-se pe lucruri banale cu o pasăre.

- Hei, Caedrel îți mai aduci aminte prima oară când ne-am cunoscut?

- Cum aș putea să uit ?

***

,, Era o zi de iarnă, friguroasă, cu zăpadă depusă de-a lungul a cinci zile. Era plăcut să privești acest dans al fulgilor pe geam. Se prelingeau ușor, ba pe sticla dură, ba pe mânerul ușii. Văpaia focului se resimțea în toată casă. Din sufrageria imensă șemineul încălzește inimile a trei oamenii ce își petrec sărbătorile de iarnă în tihnă. Era o casă modestă, cu oameni harnici, umili care au tras mult pentru a deține ceva a lor și pentru a împărtăși mai departe această bucurie cu micuța lor, Raven.

--Mami, mami , uite !

Fetița cu buclele negre și cu ochii mari, arată în mod repetitiv cu degetul arătător spre bărbatul care ține în brațe câteva globuri roșii și două betele care îi îngreunează sarcina de a monta bradul.

- Tati nu reușește să pună beteala pe brad !

Un chicot plăpând iese din gura femeii și se uită cu niște ochii blânzi la bărbatul cu care a împărțit mai bine de jumătate din viață. Mirosul de turtă dulce este împrăștiat în toată casa, precum luminițele ce atârnă pe strașina casei lor. Era o zi într-adevăr liniștită.

- Dragă, te rog, mă poți ajuta puțin ?

Femeia se aproprie cu brațele deschise, eliberându-l pe om de greutatea globurilor.

- Mai bine ?

Bărbatul dă din cap afirmativ. În toată liniștea ce o avea casa, un zgomot puternic zdruncină armonia colindelor ce sunau înfundat în bucatăria pătrățoasă. Fetița iese val vârtej pe lângă corpurile părinților, și deschide ușa de la intrare.