26

946 66 13
                                    

Modul său de a creea minciuni a fost desigur crezut cu succes de fratele meu îndrăgostit până peste cap de bruneta de lângă el. Întoarce capul vorbind despre vacanță cu fratele meu și zâmbind dulce.
Cele două săptămâni au trecut repede în comparație  cu ce credeam eu,certurile desigur că nu au plecat din viața mea și a fratelui meu moment în care Jess s-a pus lângă Jungkook și V,atingându-i pe amândoi peste picior și râzând lângă ei.
Plăcerea și învingerea cea mai mare a fost când nici unul dintre ei nu se uitau sau o bagau în seamă,enervându-se și încercând cât mai mult posibil să le atragă atenția asupra ei. Devenise un mini Gin,am scapat de mama răutăților ca să o întâlnesc pe sora ei.
Ieșirile și plimbările cu cei trei au fost unele exemplare,ceva ce nu am mai avut până acum și care sunt sigură că nu vom mai avea parte cât timp suntem în liceu.
Timpul petrecut cu Jungkook ne apropiase tot mai mult,punct în care am adormit împreună în camera lui Ays,motiv pentru a nu ne strica somnul fratele meu care ne făcea vizite mie și prietenei mele. Bucuria și fericirea pe care o simțeam,mă ducea cu gândul ca poate ceva rău se va întâmpla iar toate astea vor pleca și starea mea moleșită își va face simțită prezența din nou în corpul meu.
Stăteam pe balconul camerei și priveam atentă munții și nori ce urmau să îmi facă dimineața mai bună,aveam cana cu ciocolata caldă in mâna pentru ca aici fiind puțin mai răcoare dimineața erau mici zile în care la bucataria restaurantului găseai câteva pahare de bucurie cu lapte.
Ays intra în cameră,puțin tristă și cu o privire mai că plângea în două secunde. M-am uitat la ea și am strigat-o să vina la mine,când ajunge mă uit la ochii săi roși de nervi dar în același timp triști.
-Ce s-a întâmplat și de ce ai ochii roși,domnișoară?
-Vreau să mă întorc acasa și să uit această excursie.
-De ce spui asta? Ți-a făcut V ceva sau ți-a spus ceva anume?
-Nuu,V nu are treabă. Chiar  ma ajută în tot dezastrul creeat de persoana fără suflet.
-Vorbesti despre iubita fratelui meu,Jess?
-Mă bucur că te-ai prins fără să-i spun acel nume.
-Și mie mi-se pare antipatică..
-Doar ți-se pare sau chiar este,Sun?
-Cred că a doua varianta,mă atrage mai mult.
-Mereu adevarul ne va atrage mai mult,este singura cale să vedem ce se întâmplă cu adevărat în viața noastră.
-Ai mare dreptate,acum spune-mi despre ce ți s-a întâmplat de arăți ca o căpșună plouată.
-Jess tot continuă să-i facă ochii dulci iubiților nostri.
-Iubitului tău,caci Jungkook nu este al meu.
-Glumești,lasă-mă să te corectez "Nu este al meu încă" ridica coltul guri și mă privește pervers.
-Nu cred că între noi doi ar funcționa o relație,adică suntem amândoi foarte asemănători. Poate ne-am certa..
-Cu atât mai bine ca aveți lucruri în comun,Sun! Aveți lucruri în comun deci nu vă plictisiți și faceți mereu ce vă place și atrage cel mai mult. Punând sticla de suc peste masuța de lângă mine.
-Da,dar..
-Nu,nici un dar. S-a înțeles? Stiu cât îl iubești și cât de mult ți-ai dori să fie al tau. De aceea riscă totul pentru el,chit ca este greu sau dureros. Iubirea lui te va vindeca si te va înalța spre o nouă poarta a vieții tale,Sun.
-Ays..
Pe usa intra Jungkook și V,având să ne dea o veste după cum se purtau.
-Buna dimineața!
-Buna dimineața și ție,V!
-Se pare că dimineața mea este mai bună acum ca mi-am văzut viitoarea iubita. Venind spre mine si apucandu-mi fata în mână,sarutându-mă cu o fericire uriașă.
V și Ays se uitau mirați unul la celălalt pentru ca nu mai văzuse până acum această scena dintre mine și Jungkook,așa că i-au uimit lăsându-i cu ochii mari,
-Bună asta,Jungkook..totuși te simți bine?
-Mă simt fericit,m-am trezit cu o stare bună.
-Este pentru că am dormit împreună? Dar stai..adică viitoare iubita?
Mă uitam la el așteptând un răspuns cât mai real și nu poveștile pe care sunt sigura ca le va spune.
-Sunt mândru de tine,Sun că mereu m-ai făcut să mă simt fericit și bine când starea mea nu era atât de bună pentru a zambi în acea zi. Iar cât despre viitoarea iubita,ai răbdare pentru ce urmează sa se intample în saptamana asta. 
Punandu-mi degetu peste buza de jos și frecându-o ușor,privindu-mă cu iubire și fericire. Asta se putea citi în ochii săi ce duceau spre negrii. Te cuprind mereu,schimbandu-ți starea și devenind o persoana mai bună pe parcursul zilei,uneori iubind un om îl poți schimba dar îl și poți întoarce în direcția greșită. Eu mi-am creeat drumul către fericire iar el m-a urmat,nu m-a lăsat singură ci și-a ales cale ce mă făcea pe mine fericită, el doar urmandu-ma peste pasi călcați pe drumul ce avea sa ne creeze o poveste.Iar dacă pe drumul nostru l-as pierde m-aș întoarce să-l prind de mână și împreună să continuăm misiunea,caci el este de neînlocuit în sufletul meu dar și în viața mea.

Bună, îmi cer scuze de greșelile gramaticale găsite pe parcurs. ❤

𝘔𝘌𝘚𝘈𝘑 𝘈𝘚𝘊𝘜𝘕𝘚 -𝒥𝒦-Where stories live. Discover now