Elia

Capitolul 59

Mi-e foame, dar nu pot sa inghit nimic. Ma joc cu mancarea din farfurie sa nu para ca sunt cu gandul departe. Lucas a zis ca stie ce am patit dar se pare ca nu cunoaste tot. Nu are habar de faptul ca Lucien este cel vinovat pentru suferinta mea, din moment ce mi-a zis ca o sa ma ajute sa gasesc faptasul. Nu stiu cum a aflat, dar nici nu indraznesc acum sa mai aduc asta in discutie. Acum ca il am pe Lucas din nou alaturi de mine, as vrea sa vorbesc cu Lucien, sa incercam sa lamurim lucrurile din trecut. Eu sa incerc sa trec peste si el sa imi promita ca nu ma va mai deranja si hartui niciodata. Chiar imi doresc sa revina linistea in viata mea si sa pot in sfarsit sa simt ca traiesc pentru mine si pentru cei dragi mie.

- Iubito, de ce nu mananci? Hai te rog incearca sa mai iei cateva guri.

- Incerc, dar simt ca nu imi cade bine. Nici nu vreau sa fortez, mai bine o sa mananc mai tarziu.

- Bine, nu te oblig. Am incredere in tine ca o sa faci eforturi sa revi la normal cu programul de masa si odihna.

- Promit ca voi face face asta, insa acum as vrea sa mergem undeva.

- Unde anume?

- Trebuie sa vorbesc cu Eveline. Am sa-i cer o gramada de scuze pentru felul in care m-am purtat cu ea ultima data.

- Nu e suparata pe tine.

- Stiu ca nu e, insa am procedat asa pentru a o tine departe de mine si de suferinta mea. Stiu ca si-a facut griji pentru mine.

- Cu totii ne-am facut iubito. Nu esti singura, nu esti a nimanui. Si Mary si David ti-au vrut binele de fiecare data cant te certau sau ti se impotriveau.

- Stiu, am gresit in fata voastra si imi pare rau. Apropo, David e tot la clinica?

- Nu, doarme. E foarte obosit, dar aseara am venit amandoi, nu iti mai aduci aminte?

- Sincer nu imi mai aduc aminte nimic de cand m-am intors din oras. Esti aici inca de aseara?!

- Da. Ieri dimineata mi-a scris David sa vin urgent acasa si nu am stat pe ganduri. Eram amandoi la buni cand ne-a sunat Mary speriata ca ai avut o criza de nervi pentru ca ai ramas fara bautura.

- Imi pare rau, nu imi amintesc nimic, spun oarecum rusinata pentru purtarea mea.

- Nu mai conteaza acum. Important e ca esti in regula si nu vreau sa te mai prind ca pui strop de alcool in gura.

Oftez si inchid ochii pentru o clipa sperand sa pot face ce imi cere el pentru ca sincer si in clipa asta corpul imi tanjeste dupa o gura de alcool.

- Elia, ne-am inteles?

- Da, Lucas.

- Bine. Mergem la bunica, ce zici?

- Da, ma duc sa ma schimb si plecam.

- Apropo, nu te-am intrebat ceva...pot sa locuiesc aici?

- Ce intrebare e asta Lucas? E casa ta.

- Nu, nu, e a dvs doamna Stan.

- E a noastra domnul James, raspund zambind si acceptandu-i sarutul.

Mi-a fost atat de dor de buzele lui, pe care nu speram sa le mai simt vreodata. Ne-am desprins din sarut cand am auzit aplauze in spatele meu si l-am vazut pe David somnoros dar cu zambetul pana la urechi.

- Nu sunteti voi niste prapaditi? Mi-ati mancat zilele in ultimul timp si acum va sarutati nevinovati ca doi adolescenti in vazul tuturor.

- Buna dimineata somnorici, ii spun oferindu-i un pupic pe obraz.

- Pai sa sti ca e buna, sa va vad pe voi asa, e cea mai buna inviorare. Deci, pe cand nunta, sa stiu din timp.

- David, te duci cu gandul prea departe, raspund eu repede.