~Jeon Jungkook, profesor de limba coreeană care ajunge să se îndrăgostească de eleva lui, Evelin. Acesta are tot ce își dorește... Mai puțin dragostea fetei~
~Kim Evelin, o adolescentă de 17 ani care încearcă din rasputeri să se descurce cât mai bin...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Mamă?
Întreabă Evelin, iar Jungkook și copii rămân șocați.
Jungkook știa de la Evelin cum a decurs relație ei cu mama sa după ce tatăl ei a murit.
Jungkook nu-i venea a crede ochilor că după atâta timp în care pe mama fetei nici nu a interesat-o de propriul copil, acum vine la ea fără un pic de rușine.
Jungkook acum privea cu dezgust femeia care acum i-a tras soția în brațe în timp ce plângeau amândouă.
Evelin avea inima cât un purice când și-a văzut din nou mama după atâta timp, a simțit că o bucătă din ea care a murit acum mult timp a reînviat din momentul când și-a revăzut mama.
Fetei nu i-a mai pasat de lucrurile oribile pe care i le spunea mama sa înainte, acum, pentru ea doar prezentul conta.
Ori cât de mult și-ar fii dorit să-și urască mama nu putea. Mama mamă rămâne!
— Evelin,copila mea... Uită-te la tine ce mare și frumoasă ai crescut.
Spune femeia cu lacrimi pe față, dar tot odată și cu zâmbetul pe buze, în timp ce-i ștergea lacrimile de pe obrajii fiicei ei.
Evelin zâmbi și își strânge din nou mama în brațe începând să plângă în hohote.
— Gata, gata liniștește-te, sunt aici.
Spune mama fetei cu o voce liniștită,asta făcând-o pe fată să se simtă din nou acea fetiță de cinci ani care era mereu alintată și protejată de părinți ei.
Acesteia, ia lipsit foarte mult acest sentiment, acum că îl are din nou, i-ar fii foarte greu dacă l-ar pierde din nou.
— M-Mamă unde ai fost tot timpul ăsta? Cum ești? Nu ai nicio problemă de sănătate, nu?
Întreabă fata îngrijorată.
— Fata mea, nu eu sunt cea care contează acum, tu ești! Eu ar trebui să te întreb aceste lucruri. Deci spune-mi, cum ești? Văd că ți-ai întemeiat o familie, și ai un soț frumos, sper că ține la tine la fel cum ținea și tatăl tău la mine. Toți patru sunt copii tăi, nu? Sunt atât de frumoși, îmi pare rău că nu ți-am fost alături când aveai cea mai mare nevoie de mine. Chiar îmi pare rău.
Spune femeia ultima parte cu părere de rău.
— E în regulă mamă. Eu sunt bine, sunt mai bine că niciodată, după atâta timp în care nu am avut pace acum simt că totul este mai mult ca perfect, nici nu am cuvinte să exprim cât de bine mă simt, și da el este soțul meu, presupun că-l știi, îl chiamă Jungkook, și ține foarte mult la mine la fel cum ținea tata la noi două.
