RACONTEUR

Când sticla nu se va mai sparge

      Brooklyn nu a fost niciodată un cartier liniștit, iar liniștea din seara aceea de primăvară timpurie din '81 a fost surpriza anului pentru locuitorii din New York. Niciun girofar nu se vedea pe stradă, nicio mașină de poliție sau vreo urmă a unui trecător indolent în asfaltul proaspăt turnat de dimineață. Părea că întreaga zonă s-a scufundat în liniștea nopții. Și picăturile de ploaie care se scurgeau de pe streșini sau pe burlane s-au conformat atmosferii. Doar undele din băltoacele de apă se zăreau mișcându-se; nici măcar un clipocit nu îndrăznea să spargă pacea. Ai fi zis că Judie Thompson, redactorul șef de la New York Times, a rămas fără idei de articole și toată lumea s-a oprit odată cu pixul său. În realitate, ar fi fost devastată și, cel mai probabil, s-ar fi înecat în noapte exact ca Brooklyn-ul.

      Îngrijorător era că nu se vedea nicio lumină la ferestre, ca și când petrecăreții certificați de cluburile de noapte s-au hotărât să ia o pauză și să se pună pe învățat. Vântul nu îndrăznea nici el să zburde printre străduțe. În mod normal, i-ar fi fost frică – singur, într-o seară de joi, cu întunericul răsuflându-i în ceafă. De data asta, era plictisit: nu se zărea vreo luptă de stradă, vreo cursă de mașini. A preferat să stea cocoțat pe cele mai înalte culmi și să se relaxeze. Probabil magazinele rămăseseră fără băutură, iar New Yorkezii n-au mai avut un impuls de a începe distracția.

       O frunză proaspăt înmugurită a căzut de pe crenguța unui pomișor proaspăt plantat. A aterizat mai apoi pe luciul apei stătute dintr-o băltoacă și a plutit. N-a fost deranjată. Timpul s-a oprit. Așa a crezut și întunericul, căci începuse și el să se plictisească. A lăsat lămpile de pe stradă să lumineze mai puternic, poate, poate ieșea cineva dintr-o clădire. Nu-i ajungea o biată frunză plutitoare. Era prea... moartă și nu și-a dorit-o acolo. Dacă nu voia să cadă, o prindea.

       S-a cutremurat puțin pământul, ca și când ceva se apropia de băltoaca pe care plutea frunza. Un sunet asurzitor a spart liniștea dominantă. Două motoare hârâiau nervoase, iar cauciucuri groase amenințau bucata de asfalt proaspăt turnată. Într-o curbă, la câteva sute de metri de unde era frunzulița, s-au văzut două motociclete gonind în josul bulevardului. Parcă scrisă o poveste, luminile de la apartamente se aprindeau pe măsură ce motocicliștii treceau prin fața lor. Una câte una, strălucirile beculețelor umpleau din nou cartierul. Sunetul motoarelor încinse a mai făcut câteva frunzulițe foarte firave să cadă.

      Băltoaca cu pricina se afla într-o curbă, parcată regulamentar pe stânga, sub un puiete de copac. Cele două motociclete au virat la stânga și au patinat pe asfaltul proaspăt. Au traversat dintr-o parte în alta tot bulevardul, iar roțile din spate au năvălit peste frunzuliță și peste lacul său. Timpul a părut să încetineze din nou, căci apa a sărit încet peste craterul făcut în ciment de incompetența unora. A revenit însă la normal când motoarele au huruit încă o dată. Băltoaca a devenit acum lac, dar nici n-a avut frunza bine timp să se așeze în centrul său, căci motocicliștii au dispărut în noapte.

      Singura lor urmă era linia parcă desenată de lumină care se vedea de sus. Iar vântul a zărit-o imediat și a plecat agale după cei doi. Trecea printre roți, chiuind odată cu ei. A încercat să le intre în plete, dar căștile de protecție l-au blocat. Se lovea violent de prima figură, una micuță și slăbuță, dar care gonea mai rapid ca orice alt motociclist. Și adierea asta de vânt cunoștea bine vitezomanii care treceau prin zona asta. S-a oprit doar odată cu ei, în capătul celălalt al orașului, unde strălucirea trezită de ei abia se mai vedea. Ultimul felinar era la aproape un kilometru de unde erau parcați, în fața unui bloc de apartamente abandonat.

      Figura mai slăbuță a ajuns prima și a bătut palma cu vântul. Nu a apucat să-și dea casca jos, căci cea de-a doua a apărut în viteză. A trebuit însă să-și lase cricul jos, privind silueta firavă cum dispărea țopăind în interior. Nici al doilea motociclist nu și-a dat casca jos, a preferat să pornească pe urmele companionului său de curse. A urcat treptele încă în stare bună până la etajul patru. Nu se auzeau tocuri lovind în podea, semn că persoana care l-a întrecut era rapidă și pe jos, nu numai pe motocicletă.