Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Hotărârea

Visez că plutesc printr-o ceață groasă și dureroasă, care apasă peste capul meu de parcă ar vrea să mi-l zdrobească.

Îmi ia ceva timp până realizez că durerea e cât se poate de reală, chiar dacă m-am trezit. Și ce e mai rău... Doamne mare! Am un bărbat în pat!

Cât de rău m-am îmbătat ieri seară?

Mă răsucesc înspăimântată, privind umărul gol care se ivește de sub mormanul de pături.

Doamne, oare m-am culcat cu vreun necunoscut?

Neliniștea și durerea de cap sunt o combinație tare proastă, mai ales după ziua în care ai divorțat.

Și bine mi-am mai început viața de femeie celibatară! mă gândesc cu amărăciune, trăgând cu ochiul la umărul de sub pătură.

Măcar l-am ales bine pe om. Are un braț musculos și lung care atârnă dincolo de pat, și mă mir că din poziția asta nu s-a prăvălit încă pe podea.

În cele din urmă, mă hotărăsc să trag pătura și să-i fac papucii domnului din patul meu, însă când mă aplec, individul se ridică brusc, lovindu-mă zdravăn în arcadă.

- Rahat!!

- Rahat, Carmina!!

- O, Dumnezeule! M-ai orbit!

- Ai idee ce spaimă am tras?? Te trezești ca tot omul și cineva se holbează la tine de deasupra!!

- Am crezut că ești un străin!

- De ce Doamne- iartă ai crede așa ceva? Obișnuiești să te scoli cu străini în pat, sau ce?

Gem stins, frecându-mi locul dureros de deasupra ochiului, în timp ce Richard sare din pat aproape gol, căutându-și hainele.

- Grozav! Abia așteptam să te văd în chiloți, Richard!

Fratele meu râde, luându- și în grabă pantalonii și cămașa.

- Ce frumos îmi mulțumești că mi-am lăsat nevasta baltă ca să stau cu tine!

- O, Doamne! exclam epuizată. Biata Lizzy! Mi-e atât de jenă să... Doamne, și ce mă doare capul!

Fratele meu apare prompt lângă pat cu un pahar de apă și o tabletă, făcând o reverență.

- Ce te-ai face fără mine, doamnă Cromwell? Adică...

Se oprește, stânjenit.

- Scuze. Mi-a scăpat.

Clatin din cap, luând paharul cu apă.

- Nu face nimic.

Mă doare capul prea rău ca să mă mai poată durea și sufletul, cel puțin deocamdată. Bănuiesc că ăsta e până la urmă marele avantaj al beției: te trezești atât de distrus încât pe moment celelalte dureri sunt nesemnificative.

În timp ce beau apa, privirea îmi cade pe scrisoarea deschisă de pe masă, și simt că mi se strânge stomacul.

- Chiar a scris că... mă iubea? îl întreb pe Richard, confuză. Sau am visat eu?

- Nu, mă asigură fratele meu posomorât. A spus că te iubea, și a mai spus că motivul ăla stupid pentru căsătoria voastră a fost o minciună.

- O, Doamne! De ce? De ce m-ar fi mințit cu așa ceva?

- Carmina, omul era disperat să te scape de baron. Îl înțeleg. După refuzul Elizei am fost în pragul nebuniei mult timp.

Simt că mă ințeapă ochii, și gâtul începe să mă ardă.