Jurnalul unui depresiv

DEPRESIA

          Ca si oricare om, la randul lui cand afla ca e tradat de ceea ce iubeste, evident ca o ia pe carari mai putin luminate. Da, imi e rusine cu multe chestii pe care le-am facut, dar nu le regret, chiar daca suna dureros ce urmeaza sa va povestesc, dar totusi nu le regret, pentru ca din greselile pe care le-am facut, am invatat cum sa merg mai departe, evident, nu in greseli, ci in schimbarea spre bine. Cel putin asa cred.
          In prezent, cei care ma cunosc, stiu ca sunt extrem de sufletist.Ofer fara sa astept sa mi se ofere. Iubesc fara sa fiu iubit si zambesc cand sunt atat de trist, pentru ca e mai usor sa le zambesti decat sa le explici motivul pentru care esti asa, iar pe urma sa observi ca nu le pasa nici macar  din bun simt.. Practic, acum incepe povestea mea, unde schimbarile in rau si-au facut simtita prezenta in viata mea.Dupa ce am aflat cat de mintit, tradat, inselat si batjocorit am fost, nu doar de ea, ci de majoritatea oamenilor la care tineam sau ii iubeam. Cand am aflat ca am fost vandut pana si de cel mai bun prieten al meu, care s-a gandit ca e normal sa impartim aceeasi femeie daca suntem prieteni din copilarie, normal c-am rabufnit.Probabil e normal, cred ca fiecare om ar face la fel cand pierde dintr-o singura lovitura, doua persoane care pentru el insemnau mai mult decat viata.
         De aici incepe drumul meu. Am inceput sa ma anturez cu baietasi cum s-ar spune la noi, si asta e evident ca nu pentru a face bine. Va puteti da si voi seama. Am inceput sa ma schimb si sa devin extrem de agresiv. Imi ignoram familia care ma iubeste atat de mult. S-au oferit sa-mi ofere ajutor, pe care evident, l-am respins deoarece la momentul respectiv am crezut ca doar "baietasii mei" din cartier poa' sa ma-nteleaga. Stiu, trist. Dar, cum am zis, nu am mai fost eu. Parca o latura neagra din mine preluase controlul.Incepusem sa ma scufund in alcool. Aveam oameni care tineau la mine si i-am indepartat, fiind extrem de rece cu ei. Imi amintesc si-acum cand eram atat de sufletist si bun si comparand cu perioada in care am fost atat de "cu gheata-n suflet"  sa spun asa, uh, ma cuprind fiori. Nu eram bun de iubit.. Incepusem sa ma bat cu fiecare om care imi gresea catusi de putin. Imi amintesc si-acum cu lacrimi in ochii, cand am lasat primul om inconstient, lovindu-l fara sa-mi pese de consecinte. Cum am zis, nu vreau sa dau nici foarte multe detalii, doar vreau sa va arat cum din cel mai sufletist om, poti ajunge demon in doar doua secunde.Nu mai stiam sa iubesc, nu mai stiam sa apreciez binele ce-l aveam in jur doar pentru faptul ca nu mai era ea.. Am avut patru tentative de suicid.Am fost salvat la timp in toate patru, unul fiind destul de recent as putea spune.Eu nu-mi doream salvare. Voiam vindecare si-am crezut ca asa o gasesc. Dar nu, nu asta-i vindecarea. Mi-am dat seama mai apoi, ca scopul meu pe Pamant nu e sa-mi iau viata. Mi-am dat seama ca am alt scop pe Pamant, doar ca nu stiam care-i acela si trebuia sa-l gasesc. Dar din moment ce am incercat de atatea ori si nu am reusit, atunci am inteles ca totusi drumul meu nu trebuie sa se incheie aici si ca scopul meu pe Pamant, era de-a trata cu durerea mea, sufletele altora, nelinistite si cuprinse de intuneric. Fix asa cum e al meu. Toate astea...

Pana cand m-am indragostit.

Din nou..