heartless love || jjk

II

Intrând în casă, mă trezesc cu ai mei în ușă. Un început promițător. Mai bine rămâneam în plus la școală. Privirea tuturor ațintită asupra mea îmi dă de înțeles că deja au aflat că au fost chemați la școală. Numai bine, nu mai e nevoie să-mi răcesc eu gura.

-Mă veți lăsa să intru înăuntru sau rămân în ușă?

-Cred că mai bine ar trebui să taci. spune Hyeri, sora mea.

-V-a sunat diriga, așa-i? Tsh. Nici măcar n-are încredere că anunțam.

-Ce-ai făcut iarăși, Hyejin?

Hahahah. Iarăși. Ce spuneam, obișnuință. Dar cum să-ți spun mamă că de data asta chiar n-am făcut nimic?

-Ce fac de obicei. Nu intru în detalii că după aceea nu o să mai aveți ce vorbi cu directorul.

Chicotesc. Mereu mă amuză seriozitatea oamenilor. Sau e doar pentru că eu nu pot fi serioasă în situațiile în care e nevoie.

-Spune-ne măcar la ce să ne așteptăm, Hyejin.

-Iar ai bătut pe cineva? adaugă tata, care pot să jur că era sigur că asta s-a întâmplat.

Dar ceea ce ador cel mai mult la el e că nu l-aș putea dezamăgi cu nimic din ceea ce privește școala. Se amuză când aude câte vreo problemă de genul și niciodată nu cred că s-a supărat pe mine pentru așa ceva. Poate lui îi semăn. Poate de asta și acceptă atât de multe.

-Aparent a fost mai ușor decât credeam.

Îmi trag ghiozdanul ce l-am aruncat pe jos acum câteva minute și mă îndrept spre camera mea, sperând ca mama să încheie subiectul. Dar nu pare a vrea să o facă.

-Hyejin...

-Nicio Hyejin, mamă. A meritat-o. Trebuia să o lovesc mai tare. Măcar să aveți motiv să veniți la școală, pentru a aduna-o de jos.

-Măcar de data asta e o ea și nu un el. spune tata râzând.

Și cu râsul lui domolește tensiunea dintre mine și mama. Tensiune care nu ar mai avea loc aici dacă ar încheia odată subiectul.

-Nu mă mai încurc cu ratații ăia, tată. E prea ușor să bați la ei. adaug și eu, râzând la rândul meu.

-Ratații? Tu auzi ce vorbești, Hyejin? Chiar nu vrei să fii și tu un copil normal? Care să își vadă de școală și atât? Fără certuri, fără bătăi, fără jigniri.

Pare a fi ultima replică adaugată la discuția asta de mama, până a se îndrepta spre canapea. Din vocea ei tremurândă nu o văd prea bine. Și nici din faptul că acum s-a așezat acolo, special pentru a fi cu spatele la mine, pentru a nu mă mai privi. Aproape mereu se întâmplă asta. Mereu creează certuri de genul, apoi tot ea e cea care le termină. Dar de data asta pare ceva mai mult. Și mi se confirmă atunci când o aud suspinând, clar faptul că de data asta plânge.

-Mama...

-Fă-ți treaba, Hyejin. O voi face eu să se calmeze.

Îmi trag în continuare ghiozdanul după mine până în cameră, până când trec de pragul ușii. O lovesc cu putere. Știe că dacă ajunge să plângă mă emoționează și pe mine. Dar de data asta nu plâng și eu. Doar vreau să-mi descarc nervii acumulați în timpul discuției ăsteia. Și mă simt mai eliberată după ce am trântit ușa cu putere. Se consumă. Se consumă mult prea mult și asta urăsc. Nu poate înțelege că asta sunt eu. Că asta mi-a devenit o obișnuință și o plăcere. În loc să stea cu mine și tata să râdem de subiectul ăsta de rahat, mai bine stă și plânge.