Hazard

Capitolul 4

O ia în brațe și urcă pe scări până în camera lui. Era o cameră strict masculină. Mai mică decât a ei, dar cu doi pereți de sticlă și un balcon impresionant, unde zăceau câteva șezlonguri și un leagăn uriaș, acoperit. O lumină difuză, albăstruie, venea din baie, însă camera era luminată mai mult de lună. Dar se vedea perfect. Un pat uriaș domina camera. Era, probabil, cel mai mare pat pe care îl văzuse. Era acoperit cu lenjerie de satin, crem deschis. La intrare avea un mini-bar scund din lemn și în locul măsuței de machiaj, stătea o masă din lemn și sticlă între două fotolii confortabile.

- Ce te uiți la mine? Dezbracă-te!

Îi era frică. Omul era uriaș, era puternic și era clar că n-o să îl înduplece cu rugămințile ei. Blake a hotărât atunci că dacă el tot va obține ce-și dorește, să aibă și ea câteva răspunsuri.

- Da... Spune cu o voce tremurândă. Doar... Spune-mi, te rog, de ce n-ai venit la înmormântarea lui Matthew.

- Nu mă enerva că nu mai ieși de aici vie! Dezbracă-te!

- N-ai venit nici la nuntă.

- Nu am fost invitat la nuntă!

- De ce? Erați certați?

- Ajunge! Nu-i treaba ta!

- La înmormântare ai fost invitat. Te-am sunat personal.

- Taci!

- De ce nu ai venit? Nu regreți că nu l-ai văzut pentru ultima dată?

- Taci!

- Ce ar putea fi atât de rău între voi, încât să nu poți să-l ierți nici după ce a murit?

- Taci, lua-te-ar dracu! Taci! Taci! Taci!

O ia și o trântește în mijlocul patului. Îi rupe cămașa de pe ea și i-l dă jos lăsând-o doar într-un sutien din dantelă neagră. Îi sărută gura și gâtul, pipăindu-i agresiv ceafa. Femeia începe să respire mai greu, dar nu făcea niciun efort să plece de acolo. O prinde de păr și o face să se uite la el.

- Dacă simt vreo secundă că mi te împotrivești, te omor! Ai înțeles? Te-am întrebat ceva, la dracu! Ai înțeles?

- Da... Ridică ochii înlăcrimați spre el. Îmi pare rău. Cuvintele mele te-au rănit. N-am vrut asta.

Duncan era confuz. Poate că ea era prea depravată ca să îi mai pese dacă se culcă și cu el, însă vorbele ei păreau sincere. Atunci realiză. Așa îi păcălise! Cu fața ei care exprima blândețe și sinceritate. Era o actriță desăvârșită! Își mușcă buzele de furie, înainte să i le despartă din nou pe ale ei într-un sărut sălbatic.

Dar ea nu zicea toate astea să scape de el, ci pentru că era adevărat. Nu voia să-l rănească. Îi era milă de el. Ochii lui nu mințeau. Suferea. Și nu numai din cauza morții fratelui său. Părea un om care pierduse mai multe decât admitea. Și fiecare celulă din ea era intrigată.

Știa că iar întinsese coarda. Nu știa cu ce, dar știa că o făcuse. Fața lui spunea totul. Se așteptase la o altă palmă. Una adevărată, de data asta. Sau două. Sau...

Nu înțelegea! Nu știa de ce nu o omoară, în loc să o sărute. Poate că de asta o și săruta, să poată să se abțină să nu o strângă de gât. Sărutul lui era pasional, disperat. Ca și cum viața lui ar depinde de acel sărut. Încă o dată Blake uită toate plângerile față de acest om și se lasă purtată de răspunsul corpului ei. Nu era nicio îndoială că o atrăgea mai mult decât o făcuse orice alt bărbat.

El își dă jos cămașa pe care o pusese, probabil, înainte să se așeze la masă. Îi rupe nasturii, pentru că mâinile lui erau mult prea nerăbdătoare pentru a sta să-i deschidă. Coboară mâinile pe centură, însă aceasta era mult mai greu de înlăturat. Înșiră câteva înjurături printre dinți. Nu avea răbdare să facă asta acum! După câteva încercări nereușite ea își pune mâinile peste ale lui, cu blândețe.