Scar: Magia Elementelor

[ Capitolul II ] ✓

Ambele ieșiră din bucătărie în grabă, pentru a vedea ce anume se întâmpla și de ce se auzeau voci ridicate de pe hol. S-a dovedit că într-adevăr erau bărbații care se certau.
Încă nedumerită, Scarlett rămase în dreptul ușii, în timp ce Miranda se duse lângă soțul său, pentru a îl calma, fără succes însă, bărbatul era mult prea adânc înfipt în ceartă pentru a putea fi scos de acolo cu ușurință.

-Cum îndrăznești să îmi atingi fiica înainte de căsătorie?! Și mai ales, cum îndrăznești să o lovești?! răsună vocea tatălui lui Scarlett, pare-se adresându-se lui Thomas.

-Este vina ei, rochia aceea era mult prea provocatoare, iar faptul că m-a lovit atunci când am încercat să o ating m-a înfuriat, de aceea am lovit-o.

-Ai înnebunit, vrei să pătezi numele familiei noastre?! țipă la rândul lui și Stephan la fiul său.

Cearta a continuat așa aproximativ o jumătate de oră, după care fiecare s-a separat, supărați pe Thomas care plecase de mult în camera sa să își verse amarul cine știe cum.
Tații au mai continuat discuția ceva timp, în care Stephan încerca să îl convingă pe Matthew să îl ierte pe fiul său și să nu anuleze căsătoria, sau măcar să nu spună și altor persoane cele întâmplate.
Într-un final, au ajuns la un acord, nunta nu mai avea să se țină, iar Matthew nu avea să spună adevărul despre motivul pentru care s-a anulat.
În tot acest timp, Miranda a îngrijit-o pe Scarlett și i-a împrumutat in șal cu care să se acopere, având în vedere că fermoarul rochiei sale fusese rupt. O îngrijise și încercase să o facă să arate pe cât mai normal posibil, de parcă nu era cât pe ce ca fiul ei să profite de ea.

Se vedea pe fața ei că nu era deloc mulțumită de ceea ce făcuse fiul său și de faptul că se ajunsese la anularea căsătoriei, astfel încât nu avea să o mai aibă pe Scarlett ca noră a sa, însă nu putea face altceva decât să sufere în liniște, în interiorul său, și să tacă și să le facă celorlalți pe plac.
Un mod perfect de a tortura o persoană fără ca măcar să o atingi sau să îi vorbești despre motivul pentru care suferă.

Aflați în pragul ușii, Scarlett își strânse șalul în jurul umerilor și își ridică bărbia, mândră măcar de faptul că a scăpat într-un fel sau altul de căsătoria cu Thomas, persoana josnică și dezgustătoare ce era fiu al unei femei minunate, însă chinuite.
Scarlett își promise că nu avea să o uite vreodată pe femeie și că avea să o ajute în orice fel putea pe viitor, atunci când va reuși să facă ce și-a propus încă de când era mică: să fie liberă.

Își luară la revedere, știind că oricum nu aveau să se mai revadă vreodată, sau cel puțin pentru o vreme îndelungată.
În drumul spre casă cu trăsura, tatăl său nu îi adresă nici măcar un cuvânt fetei care se gândea dacă nu cumva îi ajunseseră la cap vorbele lui Thomas, care o incriminau pe ea în toată această chestie, chiar dacă era evident că nu era vina ei.
Nu avu îndrăzneala de a îl întreba asta, așa că suportă liniștea ce părea să o înghiontească și să o împingă în piept, ca o persoană insistentă.

Luminile erau aprinse în casa lor, semn că mama lui Scarlett, Clarissa, îi aștepta.
După ce soțul său avea să adoarmă, Clarissa avea să o întrebe cu siguranță pe Scarlett cum decursese totul, când se va ține nunta și cum i se păruse noul ei soț. Dar ce avea fiica ei să îi spună era total opusul a ceea ce credea ea că avea să spună. Cu siguranță pentru ea veștile nu aveau să fie atât de îmbucurătoare precum erau pentru Scarlett, iar asta o făcu pe Scarlett să aibă mai multe gânduri ce ajunseră să se împletească într-o pânză ca de păianjen, încâlcită și răsucită în moduri în care nu ar trebui să fie.
Pe de o parte era mulțumită și fericită că reușise să scape de căsătorie și de Thomas, însă pe de altă parte era tristă pentru că mama sa avea să se simtă fie vinovată, fie tristă, fie va avea să fie supărată pe ea, crezând că ea pusese toate acele lucruri la cap, făcând ca nunta să se anuleze.