Opinia 1# : Părerea mea despre Bungo Stray Dogs

36 1 0
                                    

Cum am descoperit Bungo Stray Dogs?

      Totul a început când mă uitam seara pe YouTube la niște AMV-uri cu anime-uri și apoi am dat peste unul numit „Dazai Osamu — Criminal”. Pur și simplu am apăsat pe acel videoclip și am ascultat melodia însoțită de niște scene din diverse episoade. Muzica pusă în acel videoclip se numea: „Criminal — Britney Spears” și pot spune că melodia chiar se potrivea cu Dazai și este singura melodie unde toți fanii Bungo Stray Dogs s-ar putea regăsi, pentru că majoritatea personajelor din acel anime sunt niște criminali, iar versul care asociază o persoană care se îndrăgostește de Dazai ar fi: „'Cause mama I'm in love with a criminal.”

       Nu știam cum se numea anime-ul, așa că am decis să fac pe Dora Exploratoarea și să mă uit în secțiunea de comentarii de la acel videoclip pentru a găsi o persoană care să întrebe de acel anime, la un moment dat, am găsit acea persoană care să pună întrebarea întrebătoare, apoi am văzut răspunsurile. Anime-ul de unde provenea Dazai se numea Bungo Stray Dogs.
După ce am aflat cum se numea, am căutat anime-ul pe Google pentru a afla mai multe lucruri despre el, cum ar fi: dacă merita sau nu vizionat, câte sezoane avea, câte capitole manga avea, cine erau personajele, despre ce era vorba ș.a.m.d.

       Văzând că acest anime avea doar păreri pozitive despre el, am decis că nu ar fi rău dacă aș începe să îl vizionez.

Vizionarea lui Bungo Stray Dogs

        Primul episod nu a fost după părerea mea unul foarte interesant. Pur și simplu în primul episod a fost vorba despre Atsushi Nakajima care a fost dat afară din orfelinatul său din cauza abilității lui de a se transforma în tigru fără a fi conștient de ea. El credea că era urmărit de un tigru scăpat de la o grădină zoologică (să zicem că de acolo ar fi apărut), dar în realitate el era tigrul. Acesta ajunge slăbit și înfometat lângă un râu, dar înainte să-și dea duhul, vede o pereche de picioare ieșind din râu (erau picioarele lui Dazai).

       Acesta decide într-un final să salveze persoana care se îneca în râu. Persoana, adică Dazai, se trezește crezând cu tărie faptul că a reușit să își ducă la capăt planul, să comite o sinucidere, dar planul său a fost distrus de Atsushi care l-a salvat de la înec. Dazai se supără și îi explică lui Atsushi de ce a vrut să comită o astfel de faptă. Mai târziu, apare Kunikida, un bărbat idealist, și își exprimă furia față de neproductivitatea lui Dazai pe care o vedem pe parcursul seriei, dar Dazai îl ignoră.

       Mai târziu, aceștia, din banii lui Kunikida, ajung să își satisfacă foamea, spre marea nemulțumire a lui Kunikida. Dazai și Kunikida aduc vorba despre cazul primit de aceștia, să prindă un tigru care a terorizat orașul. Atsushi se panichează, panica lui doar reușind să îl facă suspicios în ochii celor doi detectivi. Atsushi fuge de Dazai și Kunikida.

       După multe căutări, cei doi detectivi reușesc să îl găsească pe Atsushi. Crezând că Atsushi va „scuipa” totul, Kunikida încearcă printr-o metodă oarecum intimidantă să îl facă pe Atsushi să le dea lui și lui Dazai toate informațiile pe care le cunoștea despre tigru, Atsushi îi oferă niște informații, dar Kunikida știe că acesta nu a dezvăluit totul, iar idealistul devine și mai violent. Dazai, amintindu-i idealistului faptul că șeful lor, Fukuzawa, i-a atras atenția lui Kunikida legat de metodele lui de interogare, îl face pe Kunikida să îl lase pe Atsushi jos și să îi ofere lui Dazai șansa de a afla niște informații mai detaliate despre tigru.

       Atsushi văzând că Dazai este mai blând cu el, îi spune tot ceea ce a pătimit din cauza tigrului. Dazai se gândește o clipă, îl trimite pe Kunikida undeva în timp ce acesta se hotărăște să îl folosească pe Atsushi ca momeală pentru tigru, tigrul aparent dorind să îl vâneze pe băiat.
Cei doi așteaptă ca tigrul să apară. Atsushi se gândește la tot ce-i mai rău, iar Dazai citește o carte roșie, numită: „Ghidul Perfect de Sinucidere”. Atsushi este profund impresionat de faptul că bărbatul ale cărui haine ascundeau un trup plin de bandaje de la tentativele sale de sinucidere, putea să citească pe întuneric.

𝐂𝐀𝐑𝐓𝐄𝐀 𝐃𝐄𝐒𝐏𝐑𝐄 𝐁𝐔𝐍𝐆𝐎 𝐒𝐓𝐑𝐀𝐘 𝐃𝐎𝐆𝐒 Where stories live. Discover now