Mă regăsesc în noi

Prolog

Will

Nu am nici un motiv să mă aflu aici. Am mai mult decât suficient și mă descurc cu ceea ce am.

Ar trebui să pun capăt lucrurilor acum.

Asta-mi tot spun de câteva săptămâni încoace. La dracu', pe cine păcălesc eu? N-o să mă satur niciodată, cineva trebuie să plătească pentru ceea ce familia adoptivă a lui Avery îmi face. Mă ridic de pe scaunul facultății și mă plimb pe holul lat. Am ajuns în mijlocul holului și deja trei fete se holbează la mine.

Îmbrăcămintea neagră, ca și figura nouă, de la facultatea de renume, în care fără voia mea mă aflu, din cauza nemernicului de Drake London, căruia toți spun că ar trebui să îi fiu recunoscător.

Și totuși, anonimatul este cheia printre studenții plini de bani ai facultății, unde de astăzi aveam să îmi petrec veacul timp de trei ani. Asta sau pușcăria.

Acceptabilă pentru acest moment este prima variantă. Cine știe ce se vă întâmpla peste o lună, două? S-ar putea să mă trezesc mâine și să decid că a venit momentul să renunț la masca mea. Nu mi-e rușine să merg pe calea asta ca să obțin ceea ce îmi doresc.

Departe de mine așa ceva.

De fapt, pe lângă cariera de detectiv, pe care pare că o îmbrățișez cu succes, în acest proces de educare a lui William Drone, n-am deloc scrupule să înmulțesc păcatele și recunosc că îmi place cealaltă viață a mea.

E ceva inevitabil să-mi satisfac toate plăcerile, și dacă tot am intrat în lumea aceasta bună, de ce să nu profit.

Privesc spre fata din fața mea.

Giselle? Ce nume idiot, la naiba! Chicotește și dă din cap nerăbdătoare, legănându-și buclele blonde. Mă privește subtil și o trec pe lista cu poate.

Ea chicotește din nou cu prietena ei și de această dată o trec pe lista cu nici gând. Mă uit la următoare fată ce așteptă tăcută pe scaun.

Șatena se uită fix la ușa din fața sa, cu buze pline, parcă transmițând mesajul am fost născută să ți-o sug. Recunosc că lumina o avantajează, dar are ochii dilatați. Prea verzi. O studiez îndeaproape.

- Ce culoare au ochii tăi?

Se înroșește, dar ridică mândră bărbia. - Sunt verzi, fară lentile.

Aerul de pot să ți-o sug dispare. Genele îi sunt suficient de lungi ca să mă întreb iar dacă am de-a face cu un fals, la fel ca buzele prea pline. Tricoul ei uzat e gri iar omoplații par proeminenți. Spre deosebire de fetele pe care din

plictiseală le-am analizat în prima zi de facultate, ea nu pare genul fetei bogate.

Pentru o secundă mă întreb cum se face de se află aici printre studenții ai căror părinți învârt milioanele mai ceva ca la ruletă. Are ceva care mă face să mă trag mai aproape. Îmi place cum da senzația că e stăpână pe sine.

- Will.

Ridică din umeri și tace.

Nu știu de ce, dar ceva din strălucirea privirii ei îmi trezește interesul.

- O fi sexy să îți ascunzi numele dacă ai participa la o audiție la următoarea fată Bond, zic și nu îmi abat privirea de la ea.

- Cu tot respectul, am înțeles că ai senzația că tu faci cărțile în balamucul ăsta de școală, dar nu te aștepți ca toate fetele să ne întindem preș în fața ta, nu? Numele meu e Rebecca și asta e tot ce trebuie să știi și apoi să mă lași în pace.