Mă regăsesc în noi

Capitolul 5

Rebecca

În timp ce plutesc din cel mai plăcut vis sexual pe care l-am avut în mult timp, devin conștientă de o bătaie dureroasă din capul meu.

Ca o explozie care nu se va opri, doare atât de tare, încât mă doare și stomacul, iar acestea nu sunt nici măcar lucruri legate.

- Salut, somnoroaso, se aude vocea lui... Rick.

Încep să-mi deschid ochii, dar, oh, Doamne, doare. Stomacul mi se scufundă. Ochii mei se deschid și văd fereastra cu soarele strălucind.
Gura mea este atât de uscată.

Mă uit în jos și ridic puțin cearșaful ca să constat că sunt goală pe dedesubt. Îl omor.
Adică, îl voi omorî pe Will.

El este ultima persoană cu care îmi amintesc că am plecat, dar nu am idee ce am făcut. Stomacul mi se leagănă și capul nu se va opri din explozie.

Am înțeles, corp, ești supărat.
Mesaj recepționat. Totuși, nu simt nicio durere între picioare. Dacă Will mi-ar fi tras-o, nu-mi imaginez să nu-l fi simțit acum. Mi-am ridicat privirea. Rahat. Prea pierdută în dilemele mele, venite inevitabil cu Will, am uitat de Rick.

Înghit o minge de vinovăție care mi se înfige în gât. Totul se simte atât de diferit azi. Poate că Will m-a schimbat într-un fel mic, așa cum a făcut-o întotdeauna. Poate că esența lui încă se lipește de mine, acum când stau în casa mea și trebuie să-i cer iertare lui Rick. Mă uit în jur pentru o distragere a atenției, un har mântuitor, dar știu că nu va exista.

Probabil că cel mai bine e să intru direct în asta.

- Vreau să-mi cer iertare pentru că te-am abandonat la nuntă la care eu te-am luat, după ce ai plecat de la serviciu, pentru că a fost un lucru foarte prost de făcut.

- Da, a fost, acceptă el calm.

Dau din cap.

- Nici nu ți-am spus că plec. Adică, eram foarte, foarte beată și sincer, nici nu știam unde mă duc. Știi ce, nimic din ce spun nu contează. Pentru că aici e chestia. Mi-aș dori foarte mult ca abandonarea ta să fie începutul și sfârșitul lucrurilor de rahat pe care le-am făcut în ultimele douăzeci și patru de ore. Sunt o persoană groaznică și am încercat de câteva ori să te avertizez, dar asta nu e o scuză. Nu există nicio scuză.

Făcând o mică mișcare cu mâna, Rick spune:

- Doar scoate-o, Rebecca.

Înghit în sec, privind în jos ca un laș:

- Tipul care m-a abordat este fostul meu iubit. Mi-a dat viața peste cap și mi-a șters inima și poate și de aceea mi-a mai rămas atât de puțin, încât să pot face ceea ce am făcut, pentru că tu ai fost incredibil cu mine și... îmi e rușine și îmi pare rău.

- Bine, este suficient, spune el, înlăturându-mi o șuviță rebelă.

Confuzia mea se transformă într-o nedumerire totală când mă trage înspre el și... Mă îmbrățișează?

- Hm... ce faci?

- Mi-am făcut griji, Rebecca. Ai dispărut, nimeni nu știa unde ești, până când Drake ne-a spus unde ești, după ce a vorbit cu... fostul tău. Așa am aflat că ai ajuns acasă și că ești în...siguranță.

Rick mă privește cu ochii lui de smarald, care văzuseră mai mult decât ar trebui să vadă un om.

- Te-a cam dat peste cap revederea lui.

- Da, cam așa ceva.

Am simțit că mă enervez doar gândindu-mă la asta.

- A încercat să-mi spună motivele ce l-au condus la părăsirea mea... pufnesc eu.