In love with a German singer

Mult așteptata întâlnire... care mi-a salvat viața

(în șoaptă) Nu pot să cred... În fața cafenelei unde voiam să merg... sunt chiar ei... TOKIO HOTEL! Rămân blocată la câțiva metri de ei și nu mai pot să mă mișc sau să zic ceva. Nu mă așteptam să îi întâlnesc chiar din prima mea zi aici în Berlin. Sunt cu bagajele în mâini, cumva pe marginea trotuarului, și încerc să-l găsesc pe Bill din priviri, dar nu-l găsesc. Sunt doar Tom, Georg și Gustav care beau cafea și vorbesc ceva. Dintr-o dată văd cum un șofer pierde controlul volanului și se îndreaptă direct spre mine. Cineva mă împinge. Înainte să-mi pierd conștiința aud vocea lui, probabil doar mi se pare.

Mă doare capul. Sunt într-un pat. Oare tot ce s-a întâmplat a fost doar un vis?
Deschid ochii puțin. Nu, nu a fost un vis.... Sunt într-o cameră mare, nu recunosc nimic, dar se pare că cineva e în cameră cu mine pentru că aud niște șoapte. Mă ridic puțin și îl văd pe Tom zâmbind care îmi umblă prin albumele și posterele cu ei, Bill care doarme într-un fotoliu aproape de patul meu, Gustav care doarme și el într-un alt fotoliu și Georg care se joacă cu corzile chitarei lui bass. Tom se întinde și mă vede pe mine care mă uit confuză și dezorientată la ce e în jurul meu. El mă privește și îmi zâmbește.
Tom: Te-ai trezit.
Eu: Eu... eu, da.
Tom: (râzând) Ne-ai tras o sperietură zdravănă înainte de sfârșitul vacanței (spune asta în timp ce se îndreaptă spre Bill ca să-l trezească, iar după merge să-i trezească și pe restul)
Bill: (somnoros, dar îngrijorat) Tu... Cum te simți? Te doare ceva?
Eu: Eu.... Mă doare doar capul puțin. (spun eu încă încercând să realizez ce s-a întâmplat) Ce s-a întâmplat? Eu... Mergeam să-mi iau cafea și... și...
Bill: Stăteai holbată la ăștia 3 și un șofer a pierdut controlul mașinii. Am reușit să te împing din fața mașinii, dar tot te-ai lovit și ți-ai pierdut cunoștința.

Abia acum am observat că Bill avea o zgârietură mare pe mână.
Eu: Tu... pe mine... Mulțumesc! Eu...
Bill: Nu e mare lucru. E bine că nu te-ai accidentat grav. Ei bine, din câte am observat, se pare că ești fana noastră, știi multe despre noi, însă noi despre tine...
(Tom care zâmbea cu un poster cu Bill luat din valiză mea, Gustav și Georg ne privesc și cred că sunt curioși să audă despre mine)
Eu: Eu, da, în primul rând mă bucur foarte mult că v-am cunoscut, chiar dacă nu ne-am întâlnit așa cum credeam eu. Iar numele meu este Maria, vin din România ca să studiez și ca să vă cunosc pe voi...
Tom: Să studiezi? Câți ani ai?
Bill mă privește curios.
Eu: 19, aproape 20.
Gemenii își aruncă niște ocheade de parcă ar plănui ceva. Apoi realizez că ei sunt mai mari ca mine cu 1 an.
Bill: La ce facultate mergi?
Eu: Universitatea Humboldt.
Ei fac iar un schimb de priviri și spun în același timp :
B&T: Ești în aceeași universitate ca noi!!

Mi se taie respirația. Sunt aici. Cu ei. În casa lor. Și acum aflu că mergem la aceeași universitate. E efectiv un vis împlinit de mai multe ori. Bine, încă nu e împlinit, Bill, în brațele căruia mă abțin să nu mă arunc, nu știe nimic despre ce simt eu pentru el.

Bill: Apropo, ai zis că ești din altă țară. Deci nu cunoști împrejurimile. O să ai nevoie de ajutor.
Eu: Știu cât de cât să mă orientez.
Tom: În Berlin nu trebuie să ști doar să te orientezi cât de cât. Dacă ajungi din greșeală pe o stradă pe care nu o cunoști, cum te mai întorci înapoi?
Acum îi aud pentru prima oară pe Georg și Gustav:
Georg: Dar nu o să fie singură.
Gustav: O să aveți grijă de ea.
Tom: Adică "o să aveți grijă voi"? Adică doar eu și Bill?
Georg: Da.
Tom: De ce?
Gustav: Pentru că am văzut cum ați reacționat când era la pământ și în ce panică ați intrat. Plus că eu și Georg nu suntem în aceeași facultate cu voi.
Bill: (uitându-se la mine încă îngrijorat, dar zâmbind) Se pare că o să-ți ținem companie și tu o să ne ți nouă.
Tom: (după ce a terminat de analizat ce a zis Gustav) Ei bine, o să fie distractiv.
Bill: Mie mi-e foame. Hai să mâncăm. Vreau orez sau spaghete. (către mine) Tu ce vrei să mănânci?
Eu: Orice, numai mâncare să fie.
Tom: Eu comand pizza.
G&G: Și eu vreau.
Eu: Mănânc ce mănâncă Bill ca să nu fie singurul care mănâncă un alt fel se mâncare.
Bill: (uitându-se la mine atent, cu o sclipire ciudată în ochii lui mari și frumoși, dar zâmbind) Mersi. Măcar cineva...

(skip time)

Am terminat de mâncat. Tom se apucă să strângă cutiile de pizza, Georg și Gustav se bat cu bucățiile de mâncare rămase, iar eu merg să spăl vasele.
Bill: Ai nevoie de ajutor?
Eu: Nu, mă descurc.
Bill: (parcă nemulțumit de răspunsul meu) Ok.
Iau ultima farfurie și o pun sub jetul de apă. Vreau să o pun la locul ei, însă mă împiedic de ceva. Simt o mână pe talia mea, care mă ține strâns ca să nu cad și mă pomenesc în brațele lui Bill.
Bill: Ești bine?
Eu: Eu... da. Mulțumesc.
Cât am așteptat să-l îmbrățișez... Însă cred că ar trebui să-i dau drumul. E prea repede... Încerc să mă retrag, dar îl văd cum stă cu ochii fixați asupra mea.