Adevărul

4

- De ce Bene mereu? , glasul său mă făcuse să-mi întorc privirea spre el, trecându-mi mâinile prin păr. La naiba, nici măcar eu nu aveam un răspuns pentru această întrebare, însă, știam doar că mă simțeam atât de oribil că ne-am înșelat din nou unul pe celălalt.
Pur și simplu nu aveam stare în fața lui, ochii săi umblând după cum mă plimbam eu in cameră, probabil așteptând un răspuns din partea mea.

- Cezar, părinții noștri au vrut să ne căsătorim cu un motiv. De fapt, e o căsătorie falsa iar asta mă deranjează știind că, pur și simplu ne lăsăm folosiți de ei pentru afacerile lor penibile. E Bene mereu pentru că a fost singurul care mi-a alinat durerea doar făcând asta, doar fiind acolo cu prezența, cu glumele lui proaste și, cu simplu fapt că se comporta aiurea doar pentru a mă face să râd măcar puțin. Ai lipsit atât de mult din viața mea, Cezar, la naiba-

Buzele lui Cezar m-au oprit din a mai spune ceva, lacrimile mele curgând peste buzele noastre ce încă se atingeau ușor. Ne răneam din ce in ce mai mult, iar asta nu era plăcut pentru niciunul din noi doi, știind că o să afecteze foarte mult mai târziu.
Mâinile sale se aflau pe fata mea, privindu-mi ochii albaștri, cu ochii săi negrii de care m-am îndrăgostit atât de mult. Și-a lipit fruntea de a mea, buzele sale atingandu-mi nasul, închizând ochii pentru al lăsa să facă ce își dorea.

- Indiferent de ce se întâmplă cu noi doi, vreau să știi că în viața asta ai fost singura fată din viața mea care m-a învățat cum să iubesc. Vreau să știi că în tot acest timp noi doi am fost unul.
Cea care mi-a dezghețat inima, făcând-o să bată din nou pentru a putea iubi, pentru a putea simți din nou dragostea.

Șoptea, iar glasul său era unul atât de calm, că-mi făcea inima sa bata nebunește. Simțeam că-mi iese din piept, știind cât de mult ne iubeam cu toate că am greșit de atâta ori unul față de celălalt.

- Cezar, lângă Luca nu am știut să iubesc cum o fac acum. Uneori în dragoste mă prind mai greu și, n-am iubit pentru că, pur și simplu, nu simțeam că merit.
Lângă tine simt că îmi ies din fire, simt că pot trăi și, simt că eu chiar am pentru cine sa fac toate aceste sacrificii.
Ești singura poveste pentru care as mai deschide a doua oară cartea, iar tu, tu faci ca paginile să prindă viață. Faci cartea să merite citită de fiecare dată când o vezi. Ești acea poveste de care te îndrăgostești de fiecare dată, iubitul meu.

Draga mea carte,

Ți-am umplut paginile goale doar pentru ai spune lui cât de mult înseamnă pentru mine. Am scris mii de cuvinte în care spuneam cat de frumos era zâmbetul său, cât de frumos se simțea atunci când brațele sale mă țineau strâns la piept și, cat de frumos se simțea să-i simți celui iubit bătăile inimii.
Ți-am desenat paginile pentru a-mi aminti chipul pe care îmi era frică să-l pierd.
Ți-am rupt pagini atunci când simțeam că îi scriam degeaba, știind că nu avea să citească niciodată aceste cuvinte.
Eram doi copii din care doar unul din noi spera ca intr-o zi se vor iubii.
Draga mea carte, îmi pare rău că mi-ai văzut lacrimile, zâmbetele, nervii, îmi pare rău că, că pur și simplu te-am lăsat fără paginile ce meritau doar cuvinte de iubire, fericire.
Ți-am arătat toate părțile pe care iubirea te face sa le ai, toate sentimentele pe care le simți în piept și, pe care nu le poți arăta lumii.
Dragă carte, sper că într-o bună zi să fii tu aleasă de iubirea vieții mele, pentru ai arăta cât de tare a avut primăvara efect asupra mea.
Era ca florile de cireș, frumoase, iubite de toată lumea.
Draga mea Primăvară, sa te întorci din nou pentru a-ti simți iar iubirea.

"Dintre toate drumurile mi-as dori.
Al meu s-ajunga la tine fie ca-i noapte sau zi.
             - Adam"

Goneam pe șoseaua goală pentru a putea evita camionul care nu înceta din a mă urmări, neștiind ce era în neregula cu treaba asta. Ieșisem decât să mă plimb, dar șoferul începuse să tragă cu arma după mine, ca apoi să-mi lovească mașina în spate pentru a mă face să ies de pe drum.
Nu aveam cum să-l sun pe Cezar pentru a mă ajuta, însă mă chinuiam sa-l fac cumva să-mi piardă urma in tunelul ce avea să apară în câteva minute chiar în fața noastră.
Conduceam ca o nebună, imaginile din jurul meu pur și simplu se vedeau atât de rapid, că habar nu aveam unde naibii mă aflam în acest moment, ci pur și simplu știam că o să mor daca nebunul asta se atinge încă puțin de mașina mea.

- La naiba, gunoi mergător.

Am întors mașina la 60° pentru al putea ocoli, știind că nu avea cum să mai întoarcă după mine cum își dorea, însă acesta trase în mașină cu habar nu aveam ce armă, că simțisem glonțul chiar în umăr.
Îmi venea să tip de durere, însă am continuat să-mi forțez mana pe volan, moment în care totul se făcuse ceață, simțind cum mașina incepe sa se rostogolească pe câmpul de lângă drum.
Tot corpul îl simțeam amorțit, ca și când totul în mine era rupt. Mă durea, iar acum știam că cel mai probabil asta era sfârșitul până când acea voce îmi răsună de nenumărate ori în minte.

- Nina, Nina trezește-te, iubito.

Cezar

In momentul in care mașina zburase de pe șosea, se transformase în cea mai mare bucata de fier nefolositor. Inima mi-a stat în loc când îi văzusem corpul ieșit din mașină, plin de sânge, părând că mai avea puțin și murea. Mana îi era ruptă, corpul ii era plin de rani, iar spatele ei, spatele ii fusese ars pentru a doua oară în viața asta.
Desi ii promisesem că nimic din trecut nu avea să mai facă parte din viața ei, fierul ce deja se încălzise din cauza focului, îi atinse spatele destul cat să-i lase încă o urmă pe care sa nu o uite niciodată.
Eram pe holul de așteptare, simțind că înebunească in momentul in care nici macar un medic nu se oprea pentru a-mi spune ce se întâmplă cu fata mea.
Tot ce se întâmplă în viața mea și a Ninei e doar o joaca a părinților noștrii, însă, am inceput sa iubesc nebunește ochii aia ai ei, chiar daca îmi aduc aminte de multe ori că de fapt n-aș avea nevoie de ea.
Nu-mi dau seama daca e doar obișnuința, sau e faptul că inima asta stupidă a început să o vada doar pe a ei.
Stiam cat de important era pentru ea ca viitorul nostru sa fie împreună, însă nu știe că eu de fapt trebuie sa plec la sfârșitul anului. Contractul meu cu părinții ei a fost doar până atunci, iar sentimentele noastre nu contează atât de mult pentru ei, crezând că facem asta doar de dragul lor pentru ai vedea fericiți.

- Domnule Rivera?, vocea doctorului m-a făcut să mă ridic imediat de pe scaun.

- Domnișoara Rivera are niște rani mai, cum sa va spun, mai grave.
Rănile de pe spatele dânsei s-au redeschis din cauza metalului și a zgârieturilor provocate, dar o veți putea vizita imediat ce se trezește.

Priveam cum pleacă, așezându-mă înapoi pe scaun.
Nu-mi doream s-o pierd.
Sa pierd ce m-a transformat în om.