Goddess in disguise

Chapter II

     Următoarea zi,din pjnct de vedere meteorologic,se anunța a fi superbă.Odată ce soarele apăru pe cerul limpede și albastru ,Caroline se pregătise pentru a o servi pe Lydia.Purta o rochie simplă,neagră,asortată cu un șorț alb ,terminat în mici voaluri,iar părul era prins într-o coadă,ușor ciufulit.
     
        Prima sarcină,în fiecare zi,este cea de a o îmbrăca pe prințesă ,ca mai apoi aceasta să poată lua micul dejun alături de Rege și Regină. Caroline intră,la fel de sfioasă ca întotdeauna,făcând obișnuita plecăciune .De obicei,nu era formală cu Lydia,însă știa că ar putea fi urmărite după dansul"straniu"de aseară al prințesei.
–Bună dimineața, înălțimea ta ! Bruneta se apropie de dulap.
–Ce ați dori să îmbrăcați în această zi superbă?
    Lydia, copil viclean și răsfățat, se ridică din pat, așezându-și mâinile în jurul taliei brunetei, lăsându-și bărbia să se odihnească pe umărul fetei din brațele sale, Lydia fiind mai înaltă decât Coraline.
–Cred că  cea albă e perfectă! Blondina plasă un mic sărut pe pielea fină și albă a brunetei, făcând-o să tresară.
–Vă rog, nu faceți asta! Nu este nici locul, nici momentul potrivit pentru așa ceva. Lydia oftă apăsat, dându-și ochii peste cap, depărtându-se de Coraline, ordonându-i:
–Rochia albă, n-am toată ziua! Părinții mă așteaptă! Bruneta simți un fior rece pe șira spinării, atunci când fata s-a depărtat de ea, mușcându-și buza de jos puternic, atunci când îi auzi vorbele, poate normale în contextul lor social și ierarhic, dar complet neobișnuit relației lor de "servitoare-prințesă". Coraline luă rochia din dulap și se apropie de pat, începând să-i lepede prințesei rochia de noapte
Întâi îi dezgoli umerii, privindu-i, tânjind să-i sărute, mai apoi o rugă să se ridice, astfel rochia de noapte atinse podeaua, lăsând trupul firav al blondinei la vedere. În acest moment, știind că s-a confesat, mai mult sau mai puțin, simțea că vrea să plaseze câte un sărut, chiar și în cel mai intim loc al fetei de viță regală, însă reuși să-și înfrângă dorința, luând rochia albă și așezând-o cu grijă pe trupul prințesei.
–Dacă mă scuzați, ar trebui să plec...
–Pantofi, Caroline ! Vocea Lydiei fusese una tăioasă.
–Îmi cer iertare! Coraline o încălță, apoi părăsi camera, mergând să anunțe că prințesa va coborâ în câteva clipe.

             În tot acest timp, Lydia nu putea înțelege dacă Coraline o iubea în același mod sau doar se juca cu inima ei. Știa că dacă ar fi fost în locul brunetei, să o vadă goală –nimic nou, într-adevăr – după ce i-a spus ce simte pentru ea, nu ar fi putut să se abțină, să nu o sărute. Totuși, durerea și frustrarea cauzate de modul rece și formal abordat de Coraline s-au reflectat prin vorbe tăioase,pe care nu le-ar fi spus în mod normal. Nu s-ar fi văzut vreodată în stare să-i vorbească în acel mod. Blondina își aranjă părul în două cozi împletite larg și neglijent, coborând pentru micul dejun. Coraline o aștepta la ușă, întinzându-i brațul pentru a o coborâ scările (acest lucru făcea parte din atribuțiile bruentei). Singurul motiv pentru care Lydia a ținut-o de braț  a fost pentru a nu părea suspicioasă în fața alor ei. Regele și Regina nu trebuiau să ajungă în posesia acestor  informații care vizau strict relația de "servitoare-prințesă".
      Coraline coborâ cu prințesa la braț, anunțând apariția ei. Regele și Regina le priveau cu atenție, gândul lor era doar la fata care dansase alături de copilul lor la bal. Regina era mereu atentă la detalii, i se părea că postura lui Coraline se potrivea precum o piesă de puzzle, însă avea să țină totul pentru ea de moment, nu-și dorea să-i facă rău brunetei, așa că fără dovezi nu-i va spune nimic.
         Coraline îi trase scaunul Lydiei și făcu o plecăciune, retrăgându-se într-un colț mai întunecat. Nu avea voie să plece, trebuia să fie pe aproape în cazul în care Lydia avea nevoie de ea.
            Micul dejun este servit de către una dintre bucătărese, explicând fiecare preparat și ingredientele sale.
        Discuția celor trei oameni de viță regală începe brusc. Lydia dori să ia o îmbucătură, însă tatăl ei spune aspru
–de ce ai dansat cu o femeie?
Blonda tușește slab și îl privește sfidătoare
–dar tu de ce ai invitat și femei la bal?
–cred că nu-ți cunoști locul, domniță! Era normal să invit toți copii celor apropiați familiei noastre. Însă asta nu însemna că trebuia să dansezi prima dată cu o femeie.
Regina își prinde soțul de braț, oftând slab
–ce e făcut e bun făcut. Nu putem da timpul înapoi.
Își privi fiica serioasă
–prințul cu care ai dansat ne-a rugat să servim cina la el în seara aceasta. Vom pleca până în prânz pentru a ajunge la timp în regatul vecin.
Lydia i-a privit dezgustată pe amândoi și-a lăsat tacâmurile pe masă și s-a ridicat.
–Coraline, vino ! Mergem în cameră! Aici nu poți nici măcar să mănânci în liniște!
Își privi tatăl, din nou sfidătoare, și spuse
–dansez cu cine vreau, din moment ce ți-ai permis să aduci și invitate presupun că a fost pentru a dansa cu ele, nu pentru a te distra tu cu ele pe la spatele mamei!
O luă de mână pe Coraline și fugi cu ea spre camera ei. Regele privi șocat vorbele fiicei sale, nu știa ca fata să fie atât de sfidătoare, știa că o crescuse bine și nu îndrăznea să-i răspundă sau să i se opună.