Goddess in disguise

Chapter IV

La scurt timp după ce Regină a reușit să-și ajute copilul la insistențele servitoarei, familia Ferguson a pornit în drum spre castelul lor. Reginei nu-i venea să creadă că n-a simțit cum propriul copil îi e în pericol. Era ceva greu de imaginat, însă avea să-i fie recunoscătoare brunetei pentru vigilența sa.

          Drumul spre palat a fost unul liniștit, nimeni nu a îndrăznit să scoată un sunet, Regele și Regina erau pe gânduri, iar Lydia stătea cu capul pe umărul lui Coraline, încercând să-și adune forțele pentru a-și reveni și a încerca să scape de acea imagine din ochii și capul ei. Coraline nu facea nimic, în afară de a-i mângâia ușor și grijuliu capul blondinei.

             Ajunși la palat, Coraline a luat-o de mână pe frumoasa blondă și a condus-o spre cameră, unde a ajutat-o să-și dea jos hainele și a pregătit-o pentru o baie cu apă fierbinte. A dus-o în camera respectivă, a ajutato să se așeze pe scăunel și a început să toarne ușor apă caldă pe trupul ei, mângâindu-l cu grijă. Liniștea din cameră era apăsătoare, însă Caroline nu vroia să spună nimic până nu era sigură că Lydia era pregătită să vorbească. Însă, se pare că Lydia vroia să fie singură. Își plasă mâna peste a brunetei, oprind-o din ceea ce făcea.
–Coraline...voi face eu asta acum. Te rog, vreau să fiu singură. Poți face asta pentru mine?
Bruneta oftă apăsat
–ești sigură? Pot sta aici în tăcere, vreau să știu că ești bine!
–apreciez, dar sunt bine, vreau să fiu singură, te rog!
–în regulă! Dacă e ceva strigă-mă, voi veni imediat!
Blonda aprobă cu o mișcare a capului. Nu dorea să fie văzută de Coraline, simțea că trebuie să-și frece pielea până la sânge, lucru pe care începu a-l face atunci când bruneta părăsi camera. Lydia turnă apă pe trupul ei și începuse a-și folosi unghiile pentru a își freca pielea, o făcu atât de rău pe mâini, încât îi dădu sângele, începuse să plângă și aruncă acel compartiment în care lua apă. Coraline auzi zgomotul și spuse prin ușă
–ești bine?
Lydia înghiți în sec, dregându-și vocea
–da! Stai acolo! Nu îndrăzni să intri!
Coraline sfidă ceea ce i se spuse și intră peste prințesă. Când văzu dâra de sânge pe mâna ei se aplecă rapid pentru a îl șterge, plasând acolo șorțul ei alb de la rochie.
–ți-am zis să mă strigi! Spune bruneta cu lacrimi în ochi
–ce ai vrea să vezi? Cum mă simt mizerabil din cauza lui?! Cum vreau să șterg fiecare atingere de a lui?! Ce naiba?!
Blonda se ridică brusc, dezechilibrând-o pe Coraline, făcând-o să cadă în șezut pe podea
–nici măcar tu nu înțelegi! Nu vreau să fiu atinsă, nu vreau un soț, nu vreau să mă ascund! Prefer să mor știind că toată lumea află că prințesa lor o iubește pe servitoarea ei, decât să trăiesc în umbră și teamă.
Pe obrajii lui Coraline curgeau lacrimi amare, înțelegea ceea ce-și dorea Lydia, dar nu era destul de curajoasă să riște două vieți în acest joc. Își strânse șorțul în pumn
–crezi că eu nu vreau asta?! Să fi a mea fără să-mi pese de alții?! Dar nu putem așa! E un joc periculos, dacă se află vom muri amândouă! Sau poate tu vei fi salvată, dar la ce bun dacă eu voi muri? Crezi că merită să riscăm atât?
–și atunci ce vrei? Tu ce vrei, Coraline? Țipă blonda.
–vrei să rămân gravidă? Să mă vezu crescând copilul unuia pe care nu-l iubesc pentru că tânjesc după tine? Asta vrei? Spune-mi! Blonda se apropie de ea, prinzându-i rochia în mâna sa, nervoasă, respirând greoi.
–spune, tu asta vrei ? Un zâmbet fals era pe chipul Lydiei, lacrimile erau gata să apară, iar durerea i se citea pe chip.
Coraline dădu negativ din cap, închizându-și ușor ochii, lăsând alte lacrimi să-i curgă pe acei obraji albi.
–tu nu vei înțelege vreodată cât țin eu la tine, ca să-mi înțelegi decizia!
O privi în ceață din cauza lacrimilor care continuau să curgă
–las-o baltă! Mai bine nu-ți spuneam nimic și nu se ajungea aici! Uneori nu gândești înainte, lasă-mă!
Îi îndepărtă mâna și se ridică de pe podea, având rochia udă.
–când vei înțelege ce ți-am spus, te rog să-mi spui că mă iubești, până atunci suntem doar o prințesă și servitoarea ei. Spune bruneta, privind în jos, ieșind pe ușă.
Lydia lovi cu piciorul compartimentul pentru apă, înjurând și se lăsă  pe vine, punându-și mâinile în cap, începând să plângă.

        Așa e, Lydia nu înțelegea greutatea situației sau cel puțin spera ca ea să facă o schimbare în acest secol, însă Coraline era mult mai rațională și înțelegea ce era de făcut. Blonda știa doar ce vrea, nu și ce vor oamenii. Urma să aibă un popor sub tutela ei, iar ea plângea după o iubire eșuată. Pe cealaltă parte a ușii, Coraline  stătea rezemată, plângând, spera ca blonda să iasă și să-i spună că o înțelege, însă nu s-a întâmplat. Uneori de ce ne este cel mai frică, de aia nu scăpăm. În cazul lui Coraline...temerea ei a fost că o va îndepărtă pe Lydia de ea și s-a adeverit, pentru că nu-și permite să mai fie la fel cu ea, din moment ce s-au rănit reciproc. Lydia în schimb, s-a temut întotdeauna de ziua în care nu vor putea fi împreună, acea zi a venit... Nimic nu putea schimba asta.

              Această seară s-a terminat în durere și suferință pentru fata cu ochii albaștrii și prințesa cu ochi verzi. A doua zi, Coraline era îmbrăcată într-o rochie curată, asemănătoare celei pe care a purtat-o ieri, însă era albastră de această dată. A ajutat-o pe Lydia să-și schimbe ținuta, fata alegând o rochie cu mânecă lungă, albastră, precum ochii persoanei pe care o iubește. Până la urmă încă spera ca bruneta să vadă lucrurile din perspectiva ei.

                Jos, la micul dejun, Lydia a aflat că urma să plece într-o călătorie alături doar de Coraline pentru a-și cunoaște regatul. Ea nu se va comporta de parcă este o prințesă, ci va fi o simplă săteancă, va vedea totul despre supușii ei și va afla ce le lipsește sau ce i-ar ajuta să ducă o viață mai bună. Blonda a acceptat rapid, știind că bruneta ar fi spus nu dacă avea dreptul să răspundă prima. Urma să fie o lună interesantă. Lydia avea deja planuri legate de Coraline, de modul în care vor petrecere fiecare noapte cunoscând și explorând trupul celeilalte în moduri în care n-au făcut-o până acum. Moduri în care le vor apropia sau le vor depărta. Lydia spera ca totul să decurgă așa cum vrea și ele să se întoarcă înapoi în cele mai bune relații.

                După micul dejun, Coraline a pregătit bagajele și au plecat de la palat. Hainele erau toate ale brunetei, căci prințesa avea să arate precum cea pe care o iubea. Ajunse seara târziu la destinație, o casă mică în care urmau să stea o lună, au intrat, iar imediat ce trăsura a plecat, Lydia a încuiat ușa și a zâmbit.
–acum suntem doar noi! Nu mai scapi de mine!
Coraline o privi nepăsătoare
–până nu vei înțelege ce-ți explic n-am ce comenta. Doar mă voi supune.
Lydia îi prinse maxilarul în mâna sa.
–tu chiar te joci cu nervii și răbdarea mea?
–de ce aș face-o? Dă-mi drumul!
–bine!
I-a dat drumul, însă nu înainte de a o săruta. Refuza să o lase să scape ușor, ele erau menite să fie împreună, Lydia refuza să o lase pe Coraline să se comporte așa. Totul trebuia să fie ca ea și va face orice pentru a aduce totul în punctul pe care-l dorește.