Poeziile Miei - volumul I: Somn (Finalizat)

Scrisoarea destinată uitării

Scuze pentru ce-am făcut,
Scuze că da, te-am mințit.
Iartă mă pentru acelea,
Iartă mă și pentru plic.

Nu aspectul m-a atras,
Căci la tine n-am privit
Astfel ca să îmi dau seama
Cum arăți exact la chip;

Ci cumva altă scânteie,
Ție umbra-ți lumina,
Felul cum te afișezi
A trezit bătaia mea.

Expresia sumbră și pierdută
Privită de cei fără lentile,
Eu o văd ca una blândă
Care-și caută iubire.

Iar cu toate ce-am aflat
Înainte să încerc,
Nu știam încă destule,
Mi-a fost greu să îți vorbesc.

Și dacă m-aș fi pregătit,
Poate nu o făceam lată.
Dar dacă nu te-aș fi mințit,
Nu m-ai fi văzut normală.

Iar deși mi-as fi dorit
Să devin ce încercam,
Am lăsat-o din nou baltă
Și-am ajuns unde eram.

Curaj n-am avut o clipă
Să îți spun ce îți scriam,
Pentru că nu eram eu
Și defapt toți te știau.

Sfaturi, glume și păreri
Am primit pentru a merge,
Iar eu doar le transformam
In ceva "prietenește".

Nici măcar nu folosesc
Termenul "a combina",
Nici măcar nu reușesc
Defapt să îți spun ceva.

Deși știu, vei înțelege,
N-am de gând să mă explic.
Am spus încă prea multe
Pentru motivul acestui plic.

În final, doar îmi cer scuze,
Sper că nu te-am încurcat.
Concentrează-te pe tine
Și pe ce ai tu în plan. <3