Poeziile Miei - volumul I: Somn (Finalizat)

Rătăcit de credință

În lumina soarelui de după școală
Călăresc pavaje învechite
Al orașului ce a fost odată
Doar drumul spre așa-zisa "familie".

Pe când nu cunoșteam atâtea
Soarele strălucea diferit,
Deși știam totodată
Că nu e ce-ar fi trebuit.

Refugiul găsit la căldura mamei
A devenit parcă un îngheț
De amintiri pe-atunci frumoase
Ale inimii de copil absent.

Un visător la liniștea de-acasă
Sperând la cer că m-așteaptă vizat,
Însă crescând am găsit infernul
Iar Divinitatea doar m-a afectat.

Îmi era rușine să gândesc greșeala
Ce cuvântul lui spunea să nu o faci,
Îi pășeam în Casă cu inima curată
Și-L consideram mai presus de rai.

Iar când am oprit totul, i-am urât povara
Ce frica de ispită El mi-o aducea;
Și-am îmbrățișat realitatea cruntă
Căci minunile defapt nu au existat.

Așa că rămân eu și gândurile opace
Spre un drum ce duce nicaieri;
Încercând să-mi găsesc liniștita pace
În alte părți decât așa-zisa "casă".