Love Hunter ( DNA 2 )

Capitolul 3: Distruge sau vei fi distrus.

Am învățat dea lungul timpului că nicio persoană nu va rămâne alături de tine o veșnicie. Nimeni nu-ți poate promite iubirea pentru eternitate pentru că uneori veșnicia dourează atât de puțin încât simt că-ți curge printre degete. Iar atunci când totul se termină simți cum te prăbușești, cum fiecare părticică din tine vrea să se prindă ceva pentru a nu se izbi de sol, însă nimeni nu va fi acolo. Te vei izbi de pământ atât de tare încăt rana va fi mereu prezentă în sufletul tău, indiferent de timpul care trece.

Până nu demult credeam că totul are o soluție în lume, că oamenii au nevoie de sprijin moral și fizic pentru a continua însă acum realizez că am greșit. Pentru a putea merge mai departe ai nevoie doar de tine deoarece viața noastră este precum stația unui autobuz. Persoanele vin și pleacă fără a-și lua rămas bun sau a-și cere permisiunea. Pleacă pur și simplu fără să privească înapoi. Iar în acel moment vei înțelege că nimic nu e permanent, că oricât te-ai strădui să-i ții lângă tine ei vor renunța pentru o partidă mai avantajoasă.

Și atunci vine momentul când tu decizi să renunți la ei. Momentul când simți că deși singură, ți-e mai bine fără ei. Nu-ți poți dărui sufletul persoanelor care nu sunt despuse să ți-l accepte pentru că nu vor face nimic altceva decât să-l facă bucățele. Așa că păstrează-l pentru tine !

Tocurile se lovesc de gresia rece a tribunalului și zâmbesc atunci când fiecare persoană se trage din calea mea pentru a mă putea privi. Îmi amintesc cum el obișnuia sa facă același lucru. Cum fiecare persoană se îndeparta atunci când el apărea, de frică sau pur și simplu pentru a privi cel mai căutat bărbat al Los Angeles-ului. O parte din mine se întreabă dacă am ajuns ca el însă mare parte din mine cunoaște deja răspunsul. Am devenit ceea de ce atunci mă temeam. Ușile îmi sunt deschise și cu o mișcare a capului le mulțumesc celor doi bărbați. Mulțimea din sală mă privește în timp ce înaintez pentru a-mi ocupa poziția. Privirea mea cade asupra acuzatului și schițe un zâmbet înainte sa mă așez.

Niciodată n-am vrut să văd suferință în ochii persoanelor din jurul meu, voiam ca totul în viața lor să fie bine, însă odată cu trecerea timpului am învățat că nu toți oamenii merită să fie fericiți, și asta doar pentru că fură fericirea celorlalți. Persoanele de la conducere sunt precum maidanezii, stau ascunși după colț pregătiți să te atace. Fură pe capete fără să le pese de consecințele ce vor urma pe urma jafurilor . De aceea trebuie călcați în picioare, făcându-i să cadă în noroiul în care ei ne-au forțat să stăm .

Judecătorul îmi face semn că pot începe și odată ce mă ridic simt cum bătăile inimii încetinesc. Odată ce-mi ridic capul privirea mea se lovește de întreaga mulțime din sală. Mulțime care este cu sau împotriva mea. Pașii mei se îndreaptă spre avocatul care doar cu câteva ore în urmă mi-a călcat pragul ușii. Privirea arogantă pare să mă ardă cu fiecare pas pe care-l fac. Capul lui se ridică ca și cum ar fi total nevinovat mărindu-mi iritarea. Mă opresc în fața lui intinzând mâna pe care el o strânge stângaci.

- Practic n-am rival în domeniul pe care-l practic, eu mușc nu latru. Sper că ți-ai pregătit sfârșitul.

Zâmbetul lui dispare și-mi dă drumul la mână secunda următoare. Zâmbesc întorcându-mă cu fața spre judecător. Odată ce încep să vorbesc lumea din jurul meu amuțește. Vocea mea auzindu-se puternic în întreaga încăpere. Arunc cuvintele precum veninul urmând ca la sfârșitul fiecărei propoziții să văd capete plecate, zâmbete și lacrimi.

Înghit în sec aruncând una câte una dovezile în fața judecătorului urmând ca el doar să aprobe ceea ce eu spun. N-am dorit niciodată să învinovățesc lumea din jurul meu pentru faptele lor însă pe zi ce trece înțeleg că acest lucru duce la distrugerea unor ființe nevinovate. Dovezile prezentate sunt mai mult decât suficiente pentru a scăpa de paraziții care cred că vor scăpa întotdeauna de pedeapsă.