Love Hunter ( DNA 2 )

Capitolul 17 : Eve a lui Zayn.

Au fost vremuri când mă întrebam de ce oameni au nevoie de iubire pentru a supraviețui, de ce avem nevoie de o altă persoană în viață pentru a ne simți împliniți și fericiți? De ce nu putem funcționa perfect normal singuri? Apoi a venit vremea când m-am îndrăgostit și eu. O dragoste atât de puternică, atât de reală, atât de izbitoare încât am crezut că mă va distruge...și așa a fost.

N-am putut pleca de lângă el, n-am putut renunța la iubirea mea pentru el, copil fiind credeam că el se va schimba, că totul va trece iar noi doi vom rămâne împreună. Așa credeam atunci. Totul a început ca un joc, eu fugeam de el, el se apropia mai mult, eu mă apropiam, el se îndepărta, totul până când am realizat că mă îndrăgostisem de el. Apoi vine bineînțeles întrebarea " cum realizezi că te-ai îndrăgostit?". Eu am realizat că-l iubesc în clipa când îi cutam scuze atunci când mă rănea.

Iubirea lui a fost dură, atât de dură încât de multe ori simțeam cum mă pierd, cum mă pierd în ceea ce face, în prezența lui, în ceea ce spune, mi se părea pur și simplu prea mult, însă de fiecare dată sfârșeam împreună. Apoi am învățat că poate în felul lui și el m-a iubit pe mine. Avea o iubire nebună, distrugătoare, lucru ce mă atrăgea. Iubirea lui oprea timpul , iar acest lucru a fost suficient pentru mine.

A fost o vreme când credeam că fără iubirea lui nu voi supraviețui, că viața mea după el nu va mai exista, că nimic nu va mai fi la fel... și nimic n-a fost. Când am plecat de lângă el am simțit cum totul se prăbușește, tot ce am creat, tot ceea ce am visat, tot. Bula continuă în care eu trăiam s-a spart și odată cu ea, a plecat și sufletul meu de copil. Și a durut, a durut al dracu de tare.

Mă trezeam noaptea-n somn și-l strigam, plângeam , îl așteptam. Seară de seară.

Patru ani mai târziu, mi-am revenit, am lăsat în spate copilul naiv și iubitor, am ucis sufletul ce-l iubea și-am îngropat amintirile ce-i purtau numele. Patru ani mai târziu sunt pregătită să calc în picioare tot pentru a ajunge acolo unde mi-am propus, pentru a fi cine mi-am propus să fiu.

Saptămânile treceau, una câte una atât de repede încât aveam impresia că voi pierde curând balanța. Zayn s-a făcut dispărut după acea noapte, o parte din mine a presupus că s-a întors în Los Angeles, orașul lui, însă cealaltă parte știam că nu voi scăpa așa ușor. Relația mea cu Harry merge pe drumul cel bun..sau cel puțin așa credeam până să apară umbrele din trecut din nou.

Ușa biroului se deschide iar Nana își vâră capul înauntru zâmbind. Nana e singura prietenă din New York, singura persoană de care m-am putut apropia, singura în fața căreia m-am putut deschide fără rețineri, restul sunt doar nume fără importanță.

- Credeam că n-ai supraviețuit ultimele săptămâni, spune intrând în birou și închizând ușa în urma ei.

- Ar fi fost prea simplu nu crezi? Spun râzând.

Se așează pe scaunul din fața mea și mă privește lung.

- Ai slăbit, spune încruntându-se.

- N-am prea avut timp de nimic, de când m-am întors la New York am văzut doar acte, tribunale, întâlniri cu judecători, și iar acte. Nu mi-am văzut nici mama prea des, și stă cu mine în casă.

Se ridică luându-și geaca pe umeri și o urmăresc cu privirea, îmi ia paltonul de pe umeras și mi-l întinde în timp ce eu o privesc nedumerită.

- Haide, mergem la o sesiune de shopping, după luam cina, și nu accept un nu ca și răspuns .

Mă uit la ceas și indică doar ora șase. La naiba mai am atâta treabă.