Dulce Vis, Dulce Coşmar

Capitolul 1

Mâine seară e Crăciunul, iar deja au trecut 10 zile de când sunt închisă între pereții ăştia, oribili de albi. Măcar de erau negri, să pot dormi şi eu liniştită. Oftez şi mă arunc pe canapeaua moale, căci altceva mai bun n-am de făcut. Mă simt ca într-un psihiatru în acest loc, şi tare mă tem că după ce voi scăpa de aici, voi avea nevoie de unul.

— Ştii că dacă nu ne spui adevărul, şeful te va distruge, nu?

Iisuse, tipii ăştia sunt super plictisitori. De când am ajuns aici, mă tot amenință într-una cu şeful lor afurisit. Din câte mi-au înşirat până acum, e un tip foarte arțăgos şi malefic. Cică o dată a ucis pe un duşman de-al său cu unghera de tăiat unghii. Am râs puțin la faza aia, că n-ai cum.

— Să vo trag.

Domnul Cravata, îmi aruncă în scârbă tava cu mâncare, direct la mine în poală. Super, se pare că azi mâncăm iar cartofi. Lăsând asta la o parte, l-am poreclit aşa pe acest tâmpit fără viitor, deoarece poartă cele mai ciudate cravate pe care le-am văzut eu vreodată. Şi credeți-mă, am văzut multe cravate. De la cele mai scumpe, până la hidoşenea asta cu model de dolari.

— Dacă tot îl ridicați aşa tare în slăvi pe şeful vostru minunat, de ce nu este în stare să vă plătească mai bine? Arătați toți de parcă urmează să mergeți la circ.

Toate privirile sunt ațintite asupra mea, de parcă aş fi spus ceva greşit. Iisuse, ăştia încă chiar cred că mie îmi este frică de ei. Încep să râd, dar mă opresc din cauza sperieturii. Nas mare, tocmai a fost înpuşcat în cap. Nici măcar nu ştiu de unde a venit glonțul sau cine o fi tras. Dumnezeule! Mă fac ghem în colțul peretelui, şi îmi acopăr fața cu palmele, încercând să ignor nebunia din cameră. Se pare că nimeni nu s-a aşteptat la această ambuscadă, spre marea mea surprindere.

— Catzzo!

Vocea groasă a unui bărbat răsună în toată încăperea. Probabil am să regret asta, dar nu am de ales, trebuie să văd ce se întâmplă mai departe. Îmi retrag palmele transpirate de la ochi, foarte, foarte încet, aproape uitând să respir. Şi uite cum deja încep să regret.

Un tip uriaş cu păr brunet şi îmbrăcat la costum, îi amenință cu pistolul pe ciudații de la circ. Din câte mi-am dat seama, aceştia vorbesc în italiană, deoarece am recunoscut înjurătirile. Bravo mie.

Din fericire, nu mai curge sângele nimănui pe jos, dar nici mult nu mai este. Tipul cu pistolul, îşi trece o mână nervos prin părul negru cenuşiu, iar după privirea lui de gheață, cade asupra mea. Fac ochii mari, abia acum dându-mi seama în ce situație am ajuns. Iisuse, acesta este tipul de care mi-au povestit răpitorii mei. Acesta este tipul care mă vânează. Acesta este tipul care a ucis un om cu unghera. Iar acesta este tipul care se apropie cu paşi grei, înspre mine.