Când moartea ne va despărți

III. BASMUL ESTE CHEIA IMAGINAȚIEI

"Frumusețea poate fi găsită și în cele mai întunecate povești." - Brothers Grimm

Caeline

Dragă Caeline,

  "2022 este anul în care îți scriu acum. Nu ți-am mai scris un an deoarece nu prea am ce să îți spun. O să mai fie perioade de genul. Ce vreau să îți spun astăzi este să continui să visezi. Să te văd cum îți folosești imaginația și cum ai ambiția de a-ți urma visele mă face mândră.  Când erai mică îmi povesteai că vrei să scrii. Că vrei să te faci autoare. Ai avut o perioadă în care ai scris ceva,dar după ce mama ta a plecat și tatăl tău a fost omorât ai avut un șoc care a dus la pierderea memoriei. Nu știi asta deoarece tata nu vrut să te îngrijoreze. De aceea scriu acest jurnal. Pentru a-ți aduce aminte frânturi din amintiri și să îți povestesc din perspectiva tot ce se întâmplă în prezent.

  Astăzi a fost petrecerea de logodnă. A fost îngrozitor scumpo. Urăsc toată chestia asta cu căsătoriile aranjate. Sper ca tu să ajungi să te căsătorești cu un bărbat pe care o să îl iubești și nici de cum să sfârșești ca mine.

  Pe moment am doar atât să îți zic,dar am să revin cu noutăți iubito. Până atunci stai fără griji,voi avea mereu grijă de tine."

  Închid jurnalul și mă uit la cer. Astăzi e soare. O legendă pe care mi-o spunea bunica când eram mică spunea că, atunci când afară e soare persoanele dragi trecute în neființă ne zâmbesc. Gândul îmi fuge la ce a scris Chiara "ai avut un șoc care a dus la prinderea memoriei". Totuși amintirea asta cu bunica și încă câteva nu le am uitat. Damiano se așează lângă mine pe leagăn și tresar. La cei 22 de ani ai lui, Damiano arată prea mătur. Nici o frântură din băiatul care a fost înainte de moartea tatei nu mai există în el. Fața îi este brăzdată de cicatrici. Cea mai vizibilă e cea de la sprânceană stângă care se întindă până la tâmplă. Palmele mari sunt bătătorite,julite și umflate în urma atâtor bătăi. O urmă de barbă îi îmbracă obrajii dându-i o aură și mai amenințătoare. Își scoate pachetul de țigări din buzunarul din spate și își aprinde una fără să mă întrebe dacă mă deranjează. E clar că a avut o zi proastă. Doar în momentele de genul ezită să mă întrebe dacă mă deranjează. În momentele acestea este atât de stresat încât nu spune nimic,doar fumează în liniște. Mai are momente în care se duce în bârlog și "pocnește sacul de box" până se detensionează. Chiar dacă sunt femeie știu ce se întâmplă în "bârlog" și știu că sacul de box e defapt unul dintre cadavrele norocoșilor aduși aici. 

  — A venit Matteo în vizită azi,tu erai la cursuri,spune și scutură țigarea în scrumieră. Voia să te vadă chipurile. Să fi văzut ce față a făcut când i-am spus că nu ești acasă.

  — Nu o să mai am parte de cursuri după nu i așa? îl întreb pe fratele meu.

  — Nu știu Caeli. Totul depinde de Matteo,o să fi a lui până la urmă.

  A lui...

  — Dacă aș putea face ceva surioară, aș face, dar nu mi stă în putință... Dacă era după mine acum erai plecată de mult din lumea asta. Nu e locul tău aici cuore...

  Gândul îmi zboară la toată întâmplarea cu Chiara. Dacă ea era în locul meu ce ar fi făcut? Ar fi plecat sau ar fi rămas să-și ajute familia?

✠✠✠

  Nunta se apropie cu pași repezi. Astăzi am mers împreună cu Giulia și Carlo, garda mea de corp,la cumpărături pentru nuntă. În special pentru rochia de mireasă. Totuși nu m-aș fi așteptat ca la magazinul unde urma să mă uit de rochii să dau de Matteo. Acesta îsi aruncă țigarea pe jos și o calcă cu piciorul. Se apropie de noi și cu ochii la mine i se adresează lui Carlo: