𝗗𝗲𝗮𝗱𝗦𝗵𝗼𝘁

CAPITOLUL XII

ROYAL

     Las capul pe speteaza canapelei, simțind cum Ashley rulează prezervativul pe lungimea mea. Sunt conștient de privirile pe care mi le aruncă, dar sunt prea pierdut să mă intereseze. Să zică mersi că am chemat-o. E singura prezența feminină cât de cât constantă. Când nu am răbdare să suport smiorcăielile unei oarecare, Ashley e mereu dispusă să ajute. Indiferent de cât primește în schimb. Și în seara asta nu mă găsesc prea darnic. Am mult prea multe pe cap. Vreau doar să mă eliberez și să-mi continui treaba.

     Închid ochii, dându-mi silința să văd în spatele pleoapelor femeia în genunchi, din fața mea – nu alt chip fantomatic, cu păr blond și ochi albaștri. În punctul ăsta, deși sună extrem de exagerat, sunt norocos că mi se mai scoală. Mă temeam că o să fiu pe pauză până duc la punct ultima misiune care are în vizor o femeie. Nu îmi mai trebuie. Să se ocupe altcineva. Ashley trece vârful unghiilor ascuțite, peste coapsa mea, trăgându-mă înapoi în momentul prezent. Pielea mi se înfioară și-mi cobor privirea spre ea.

     — Dacă voiam una scurtă, îmi foloseam propia mână, îi spun, prinzându-i părul platinat. Nu era nevoie de tine. Gura, limba afară, dictez, mișcându-mi puțin bazinul, ajungâng mai aproape de ea.

     Îmi suștine privirea câteva secunde, lăsându-mă să văd cât este de indignată. Dacă aș fi știut că e o persoană bună, poate m-aș fi străduit să mă port drăguț. Păcat că, de obicei, plătesc cu aceeași monedă. Încleștez pumnul în păr, indicându-i că nu am timp pentru un episod de-al ei. Își dă ochii căprui peste cap, se apropie de locul care are nevoie de ea, dar nu face ce i-am spus. În schimb, linge vârful, făcându-mă să tresar, luat prin surprindere. Îi trag capul spre mine, aliniindu-i buzele la nivelul vârfului.

     — Ashley..., o avertizez.

     Surâde, însă încetează. Deschide gura, scoate limba și-mi prinde baza. Știu de ce o face. Ultima dată când a avut chef de joacă, i-am demonstrat că nu sunt bărbatul potrivit. A durut-o spatele gâtului câteva zile. Consider că a învățat să asculte. Dacă nu, plăcerea este de partea mea să o învăț – din nou. Revenind, atât timp cât manevrează lucrurile, e pe un teren sigur. Îmi retrag mâna; le întind apoi de-a lungul spetezei, pironind ochii asupra ei. Unghiile roz, lungi, ascuțite, alungesc degetele scheletice. E slabă, într-adevăr, dar are ce trebuie, unde trebuie. Nu am nevoie de nimic altceva.

     În sfârșit, mulează buzele în jurul meu, coborând, permițându-mi să alunec înăuntru. Mă relaxez cât de mult pot, lăsând frustrarea din ultimele zile să se evapore. Dacă nu aveți o Ashley care să vă ajute, cumpărați-vă una. Sânii apar în raza vizuală ori de câte ori respiră sau își ajustează poziția. Îi văd sfârcurile întărite și știu că este udă, dar mai are de așteptat un pic până poate să se rezolve. Se retrage, înconjurându-mi vârful cu limba. Stomacul mi se strânge și mușchii abdominali ies în evidență, fiind încordați. Privirea îi călătorește direct spre stomacul meu. Căldura gurii ei mă învăluie, aproape câștigând un suspin din partea mea.

     — Linge, răsuflu. Știi ce trebuie să faci.

     — Tocmai din cauza asta sunt preferata ta, zâmbește. Și așa o să rămân.

     Vezi să nu. Nu există preferate. Dar dacă ar exista, Ashley chiar ar fi aceea. Observând că nu răspund, înclină capul, lingând de la bază spre vârf. Părul îi cade pe umăr, coborând în valuri pe braț. Repetă procesul de câteva ori, închizând ochii într-un final, când revine asupra lucrului pe care îl făcea înainte. Respirația-mi devine greoaie și pleoapele încep să cântărească mai mult. Temperatura corpului a crescut, dându-mi impresia că e mult mai cald decât este de fapt. Simt că ajung și, totodată, trec de spatele gâtului, alunecând încet mai adânc.  Nu se îneacă. Nu pare că se chinuie să mă primească atât. Nici măcar nu respiră cu dificultate.