Ecouri ale Absenței

Poezia 2

O privire poate,
Cu mângâiere peste toate.
O pană picând în gol
Pictând tandru forma ta.
Înfățișarea ce cu smiernă de durere
Arde pe podeaua mea
Unde cascada înnebunește,
Se întoarce, se zvârcolește
Pentru a mai plânge lin,
Neștiind de unde provin,
De unde să mă adun
Să-mi revin...
Știu că tu, înger pelin
Cu amărăciune m-ai lăsat în lume
Fără să te gândești puțin
Că poți lua ceva,
Dar făra să-mi revin.
Bucăți mari din "sentiment"
Restu din "emoții" din orient
Mă uit în gol și nu-mi dau seama
Că de 6 ani mă apucă flama
Negând totul despre mine,
Crezând că "Va fi bine",
Dar știm că nu e așa.
Eu, aici vrăjmașă
Fiind pe toată viața mea...
Tu, acolo în negură
Sperând că pumnii ajută,
Roșiatici îi trântesc de vatră,
Știu, am nevoie de o psihiatră...
Și sper să auzi toată zarva asta
Că suferința tot insistă,
De exprimat, nu știu cum.
Negăsind lacrimile
Să le fac mormânt, să le sugrum...
Mă țin de ale tale promisiuni
Fiind prin fapte si rugăciuni
De a te mai vedea măcar odată,
Poate într-o altă viață.
Și totuși aș prefera niște gloanțe
Dar condoleanțe...