Spintecătorul - Volumul I din seria Gardieni Infami

Capitolul 8

G R I M M

8

DESERT ȘI DEZASTRU

Să spun că apartamentul ei era într-o stare deplorabilă ar fi fost o subestimare grosolană.

 Puteam să jur că nu arătase niciodată așa. Sigur, pierduse pacienți de-a lungul timpului și suferise după fiecare, dar nu-i cauzase niciodată o stare atât de dureroasă încât să nu-i mai pese de mediul în care trăia.

Nu o făcuse niciunul să nu mai mănânce.

M-am gândit fugitiv la toți bărbații pe care i-am îndepărtat de ea, la fiecare idiot care o tratase ca pe o amantă, nu că îngerul meu ar fi putut fi vreodată amanta cuiva. Arella era antreul, felul principal și nenorocitul de desert. N-ar fi acceptat niciodată să fie doar garnitura. Puteam s-o am la micul dejun, la prânz, la cină și la fiecare gustare dintre mese, și tot nu m-aș fi săturat.

Mă întrebam cum s-a simțit atunci când cei pe care i-am omorât nu i-au mai răspuns la mesaje. Mă întrebam dacă nu cumva jucasem un rol în cum se simțea în legătură cu propria persoană, dacă nu cumva eram de vină pentru o parte din depresia ei, dacă nu cumva o umplusem de nesiguranțe fiindcă nu o mai căutaseră niciunul.

Normal că ești de vină, obsedatule.

Credeam că am scăpat de tine.

Ai vrea tu.

Când am auzit apa curgând, am început să fac curat ca să mă opresc din a intra peste ea în baie. Am cotrobăit prin sertare până am găsit sacii de gunoi, apoi am început să adun cutiile de livrare doar pe sfert mâncate. Mi s-a frânt inima când am văzut că din tot ce îi trimisesem, mâncase doar găluștele.

Măcar ăstora nu le poate rezista.

I-am adunat hainele de pe podea și le-am separat în teancuri de albe, negre și colorate pe canapea, apoi i-am golit scrumierele și am adunat cănile de cafea.

Căutam aspiratorul atunci când a ieșit din baie.

Bănuiam inainte să-i văd chipul, pentru că i-am auzit răgușeala în glas atunci când și-a cerut scuze pentru a doua oară într-o oră, dar când nu a observat ce făcusem, având în vedere cât de atentă era de obicei, eram sigur că plânsese.

Voiam să se deschidă, să-mi spună de ce în ultima vreme plângea mai mult decât puteam suporta. Preferam să nu plângă, dar știam că era prea empatică pentru asta. Mi-am amintit de cum plânsese cu suspine în seara în care mă întorsesem din Italia, cum fumase țigară după țigară pe balcon în timp ce se înecase în lacrimi.

Am deschis gura să vorbesc atunci când prosopul a căzut parcă în reluare pe podea și s-a aplecat să tragă lenjeria din dantelă albă pe ea. Toate gândurile despre discuții s-au risipit cât m-am furișat în spatele ei și i-am prins mână înainte ca materialul să-i treacă de genunchi.

Pielea îi ardea de parcă făcuse baie în apă clocotică.

Și-a făcut-o intenționat.

— Nu trebuia să faci asta, am mârâit cu buzele pe ceafa ei în timp ce lenjeria a căzut grămadă peste prosop.

— Credeam că mergem să luăm micul dejun, a întors capul să mă privească.