Te-ntrebi adesea cum liniștea s-aude.
Oare se lasă atinsă în scântei de seară
Poate prin adieri de vânturi se ascunde
Prin lacrima de pe obraz ea se strecoară
Poate ar fi cu drag printre priviri ascunsă.
Prin zâmbet dăruită și fotografii pierdută
Poate stă în colțul casei de amintiri răpusă
Lânga speranța dulce și iubirea cunoscută
Poți să o simți, însă nu poți să o cuprinzi
Când suferă o mângâi doar din depărtare
Poți s-o atingi, dar nu poți ca să o prinzi
O ai prin suferință, o ai și prin răbdare
Poți să o ai o viață toată sau doar un minut
Poți să o ții în palme, să-i dai suflare nouă
Să o găsește în cântec, într-un scurt sărut
În picăturile de apă, atunci când vara plouă
Putem să o cerșim, dar cine suntem noi?
Gânduri rătăcite ce se pierd în depărtare
Cuvinte lungi și scurte adunate printre foi
Un firicel micuț ce-și are loc sub soare
Oricât n-am cere-o și chiar de o găsim
Nu știm că e alături și-ar vrea să ne atingă
Nu știm să o păstrăm, nu știm s-o prețuim
Vrem zbuciumul lăuntric din noi ca să-l învingă
