Un apel telefonic, mă trezi brusc. Mi-a luat câteva secunde să îmi seama că nu e alarma, ci un apel. Am luat telefonul de pe noptieră și m-am uitat la ecranul lui. "As. Gabi"
Am acceptat apelul și am dus telefonul la ureche.
— Da! Ce s-a întâmplat?
— Bună dimineața domnișoară Doctor! Mă scuzi că vă deranjez în ziua dvs. liberă, dar avem o problemă! Doamna Doctor Simion, a avut un accident de mașină și este în spitalul nostru, dar ca pacient și nu are cine să vină în locul dânsei și...
— Am înțeles! Vreți să vin eu! o întrerup eu, chiar dacă nu era politicos, dar mă plictisea să continuie ceea ce știam deja.
— Exact! Să știți că nu a fost ideea mea să vă chem, dar domnul Doctor Munteanu, a zis că vrea să veniți dvs.!
— Bine doamna Gabi, vin imediat!
— Ok, îi spun domnului Doctor să mai amâne puțin prima operație!
— Vin cât pot de repede!
Am închis telefonul și am sărit din pat. După aceea m-am spălat pe față, m-am îmbrăcat în cea mai mare viteză și m-a pieptănat. În maxim zece minute, eram deja în stradă și mergeam în pas alergător. Spitalul Universitar de Urgență, era la aproximativ cinci sute de metri, distanță de blocul în care locuiam cu chirie.
Imediat ce am ajuns, asistenta Gabi, m-a întâmpinat cu fișa medicală a primului pacient. Din mers, am luat fișa, am mers în cabinetul meu și în timp ce mă îmbrăcam cu uniforma de muncă, trăgeam cu ochiul și în fișă. După ce m-am informat cu privire la starea pacientului ce urma operat, am mers în blocul operator, unde doctorul Munteanu, mă aștepta echipat și gata de începerea procedurii.
— Bună dimineața! zic eu intrând.
— Bună dimineața domnișoară Silvia! Pregătită de muncă? întrebă el vesel.
— Pregătită! zic eu, fără nici un chef, dar i-am arătat un zâmbet fals, ce speram să îmi ascundă starea mea letargică.
— Gabi, poți aduce pacientul! zise el către asistentă.
Eu mi-am pregătit o seringă cu doza de anestezic și am așteptat până a venit pacientul.
Cele două ore petrecute în sala de operație, au fost interminabile. Nu agreeam conversațiile ce le întreținea, domnul Doctor, în timpul operațiilor. Tot timpul aveam impresia că vorbind despre cu totul altceva, decât despre ceea ce făcea în acel moment, să nu greșească ceva și să pună pacientul în pericol. Iar în acea zi, chiar nu aveam chef de interogatoriul lui. Punea întrebări despre viața mea personală, ceea ce era un subiect sensibil pentru mine în acel moment.
După ce s-a terminat operația, am avut o pauză de zece minute, până la următoarea operație. În zece minute, trebuia să citesc fișa medicală a următorului pacient programat pentru operație.
Colega mea, doamna doctor anestezist Simion, cea pe care o înlocuiam, era internată în același spital și din fericire, nu era în stare gravă, dar avea nevoie de câteva zile de spitalizare, pentru a i se face câteva ecografii și analize, să se asigure că nu are nimic intern.
Când verificam fișa, ritmul inimii mele, începu să îmi bată puternic. Numele pacientului îmi era atât de cunoscut, dar putea fi o coincidență. Totuși, atât numele, cât și vârsta, coincideau cu "el". Acel "el", ce îl cunoscusem cu ani în urmă, pe când eram încă la facultate. Totul a început cu un mesaj pe Facebook. Recunosc, pe rețelele de socializare, nu mi-am expus viața reală, după experiența avută cu un obsedat de pe Facebook, ce a venit de la sute de kilometri, să mă răpească. De atunci nu am mai dat detalii despre mine, nici persoanelor ce se dădeau prieteni de Facebook. Așa am procedat și cu el. Tipul frumos aranjat, cu câțiva ani mai în vârstă decât mine, dar asta nu mă deranja, pentru că îmi plăceau discuțiile cu el și cu timpul, eu am fost cea care a făcut primul pas. A urmat o poveste frumoasă de dragoste, dar fără să ne întâlnim. Nu i-am spus unde stau, nu i-am spus că sunt studentă la medicină și stau în Iași, i-am spus că locuiesc în Constanța și lucrez într-o fabrică de confecții. El mi-a povestit că a fost director la o bancă, apoi și-a făcut propria firmă și a dat faliment, iar atunci când vorbea cu mine, lucra tot într-o bancă și locuia cu chirie în București.
După un an și jumătate de relație pe Facebook, deși încă ne iubeam, eu am ales să pun capăt relației. El insista să vină să ne vedem, iar mie mi-a fost teamă că va veni și va trebui la un moment dat să facem sex, apoi el va pleca la București, urmând să se întoarcă mereu, pentru a mi-o trage o dată și va pleca înapoi, până într-o zi când nu va mai veni deloc. În afară de asta, l-am simțit că ascunde ceva. Nu îmi dădea voie să îi dau tag sau comentarii siropoase pe la postări și asta m-a pus pe gânduri. Am preferat să închei relația cu el, chiar dacă îl doream atât de mult și în toți anii trecuți, chiar dacă am avut o relație reală cu altcineva, "el" a avut locul lui aparte în inima mea.
Am luat fișa medicală în mână și am mers în cabinetul asistentelor.
— Gabi, vreau să merg la acest pacient, la ce salon este internat? zic eu întinzându-i fișa.
Ea mă privi lung, apoi se uită în fișă.
— Aaa, este internat de azi-noapte! A venit cu dureri groaznice și domnul doctor la programat pentru azi, la operație!
— Așa, fără să îl consulte și un anestezist!?
— Trebuia să îl consulte doamna Simion, dar dacă dânsa...
— Păi bine măi, dar eu acum de unde știu ce riscuri sunt când îl anesteziez, dacă nu i s-a făcut un ECG,?
— I s-a făcut acum, dimineață!
— Și de ce nu e trecut în fișă!?
— Nu știu, să întreb asistenta care a fost cu el la ECG!
Am ieșit nervoasă în hol și asistenta Gabi, a plecat să o caute pe asistenta respectivă. După câteva minute de așteptare, Gabi a venit într-un suflet.
— Mă scuzați, dar asistenta a ieșit din tură și a uitat să pună în fișă, rezultatul de la ECG! L-am găsit pe masă la noi, în camera de gardă! Hai că merg cu dvs., la pacient!
Am luat fișa și am mers la salon, citind din mers. Știam că după ce ne-am despărțit, la vreun an, am mai vorbit o dată cu el și mi-a spus că avea ceva probleme la inimă.
