Sângele apă nu se face

5 3 0
                                    

—  Alexandra, oprește-te și nu mai plânge! Să nu cumva să faci vreo prostie! Când am plecat de acolo și am venit la București, cu toate că aveam un job și închiriasem și un apartament, am fost atât de rănită, dezamăgită și terminată, încât m-am urcat pe acoperișul blocului și am vrut să mă arunc în gol! Dar nu am făcut-o și datorită faptului că nu am făcut-o, acum sunt bine! Așa va fi și la tine! Timpul o să îți vindece rănile sufletului, doar că trebuie să ai răbdare și să nu faci vreo tâmpenie că atunci chiar că nu te mai iert! Uite, eu mâine îți trimit bani și tu îți cauți o chirie! Pentru tine și o garsonieră comfort unu, e perfectă, dar să ai și toate utilitățile, aragaz, frigider, mașină de spălat, încălzire! Caută, alege, sună și vorbește cu proprietarul și apoi mă suni sau lași mesaj cu ce sumă îți trebuie și eu îți trimit banii. Caută ceva mai aproape de serviciu și cât mai departe de cartierul unde am stat! Cât despre Radu, lasă-l în plata Domnului! Nu se merită să suferi pentru el! Un gunoi ce nu merită nici o lacrimă de-a noastră! Acum ai văzut pe pielea ta că trăiești cu omul în casă și nu nu știi cu cine trăiești! Oricât ai crede că e sfânt, odată și-odată, tot își va arăta adevărata față!

— Silvi, tu atunci nu ai așteptat să îți explic de ce m-am îndrăgostit de el! Când erai la muncă și el mai venea la noi, îmi zicea că voi nu vă mai iubiți, ci doar faceți sex din când în când, pentru că omul simte nevoia de sex, chiar dacă nu e îndrăgostit și că asta era și între voi și că nu v-ați luat nici un angajament unul față de celalalt! Când tu ai citit mesajele, era doar un flirt și nimic mai mult. De câte ori eram singură cu el și dădea să mă sărute, mă feream și mereu îi spuneam că nu vreau să îți fac asta și dacă vreodată se va despărți de tine, atunci poate că îl voi accepta! Din păcate nu am făcut decât să îl doresc din ce în ce mai tare!

— Mda, s-a jucat cu amândouă, dacă zici că avea și copil și asta în timp ce era cu mine!

— Da, nenorocitul!

— Lasă că noi o să fim bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar el nu o să ajungă bine. Cândva, toate astea, o să îl ajungă și va plăti înzecit! Să credem în judecata lui Dumnezeu, așa cum ne învăța mama!

— A mai zis că dacă vrea, te face să te întorci la el și mâine!

— I-auzi! Să încerce! Vezi să nu te lași tu prostită și să te împaci cu el! Cine știe cât o ține și pe aia de are copil cu ea, dacă o fi copilul lui!

— Cred că este, că țipa la mine când m-a dat afară și zicea că de-acum copilul lui, sânge din sângele lui, va sta cu el în acea casă!

— Să stea sănătoși și noi să fim sănătoase și să ne vedem de viață!
Hai că te las, mai vorbim noi altădată! Liniștește-te și fă ce ți-am spus! Mâine sunt la munca, dacă nu răspund, înseamnă că am treabă, îmi lași mesaj că îl văd când am timp!

— Bine Silvi! Noapte bună! Te pup și te iubesc!

— Noapte bună! Și eu te iubesc!

Am închis telefonul, dar teama de a nu face vreo prostie, îmi rămase în suflet.

— Liniștește-te baby! Vrei să merg eu acolo să îl pun la punct?

— Serios!? Vrei să dăm în mai multe probleme? Tu abia te-ai operat și vrei să o faci pe eroul?

— Iau niște prieteni cu mine!

— Sunt total împotriva violenței!

— Baby, lasă-mă să merg măcar să nu cumva să creadă ăla că e singură și poate face ce vrea cu ea!

— Și unde o să stai?

— La un hotel!

— Te-ar costa scump! Mai bine las-o să își găsească o chirie și să se mute și să încheie capitolul cu ăla!

— Bine! Dar dacă e nevoie, să mă anunți și vi-l liniștesc eu, de o să se mute din Iași, numai să fie cât mai departe de sora ta!

Nu știu de ce, dar ceea ce zicea, îmi aducea aminte de băiețandrii ce mă plăceau și dacă auzeau că cineva m-a supărat, la fel se ofereau să taie și să spânzure de parcă ei erau cei mai tari bătăuși.

— Mie nu îmi place genul ăsta de răzbunări, scandaluri și circ! Cât despre faptul că a bătut-o pe Ale, nu știu ce să zic! Nu vreau să par rea, dar poate asta îi va fi o lecție!

— De ce zici așa baby? Dacă nu era ea, poate erai tu, cea bătută de el!

— Eu nu am fost atât de proastă, să îl las să locuiască în casa mea! El la mine venea ca musafir! Cu el m-am culcat doar de două ori dar nu a rămas la mine peste noapte, pentru că nu i-am dat eu voie! Nu el m-a avut pe mine la pat, ci eu l-am avut pe el! Prima dată eu am vrut să îmi încep viața sexuală și am făcut-o într-o mini excursie la Sinaia, iar a doua oară, am mers cu niște colegi de facultate, într-o drumeție la munte și seara am dormit în cort și euforia dată de atmosferă și momentul de fericire sufletească în acel ambient, m-a făcut să îl vreau! În rest, evitam momentele intime cu el! Țineam la el, dar nu știu, mai mult platonic! Dacă nu se întâmpla să se încurce cu sora mea, la un moment dat, cred că tot l-aș fi părăsit! M-a durut atunci când am aflat de el și Ale, pentru trădarea lor. Au făcut-o pe la spatele meu, luându-mă de proastă! Dacă el o voia pe Alexandra, trebuia întâi să o termine cu mine și apoi putea face ce vrea! Ea la fel, putea să se gândească la mine că sunt sora ei și să nu îmi strice relația, așa cum era ea bună sau rea! Ce încredere să mai am eu în ea, să o las în apropierea iubitului sau soțului meu, pe viitor? De unde știu eu că nu îmi va face iar asta? Dar nici nu pot să o las baltă într-o situație ca asta! Ea este mult mai sensibilă decât mine și dacă eu am ajuns să fac un gest necugetat, dar ea care se lasă foarte ușor influențată de situație și mai ales că mi-a și zis că s-a gândit la asta! Trebuie să o ajut să treacă peste asta și oricât m-ar fi rănit, este sora mea mai mică și nu o las baltă!

— Corect! Orice ar fi, este sânge din sângele tău! Și eu cu fratele meu, la fel suntem! El mă supără că nu prea are grijă de mama, pentru că stă cu ea, dar eu îl iert mereu, că e frate! Deci te înțeleg perfect!

DE NECREZUT Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum