Perspectiva Pamela.
A trecut 4 luni de cand nu mai stiu nimic de Alex. Nu m-a mai cautat, ceea ce ma doare, nici oa scoala nu mai vine. Cred ca s-a mutat, oricat de mult as tine la el, nu pot sa-l iert pentru ce a facut, era tot ce-mi doream, dar aceasta dorinta s-a transformat in dezamagire si durere. In fine... apartine trecutului, prezentul conteaza. E dimineata, iar eu ma trezesc ca de obicei fara pofta de viata. Ma imbrac rapid cu treningul, imi iau castile si pe Max ( catelul daruit de Alex, am suflet si nu-l pot abandona , doar pentru ca un tampit m-a lasat balta) si ies la alergat prin parc(da, am inceput sa am mai multa grija de corpul meu) , pe Max il las liber de obicei. Dupa alergat merg sa-l caut pe Max, dar nu era de gasit.
- Max, baiete! Nicaieri...
- Buna, acesta e cainele tau?
- Buna. Da, iti multumesc din suflet, cainele acesta e singura mea familie.
- Pentru putin. Eu sunt Adrian. Tu?
- Eu sunt Pamela. Incantata.
- Deci, vi sa-mi povestesti de ce inseamna asa mult acest caine pentru tine?
- Ok, hai.
Adrian era un tip brunet cu ochii verzi, bine facut si pot spune ca era foarte frumos. Am mers la o cafenea.
- Deci? Spune.
- Pai, el e Max, e singura mea familie, parintii mei au uitat de mine, am avut o menajera care era cea mai buna prietena, pot spune ca mi-a fost ca o mama, dar a murit, la fel si un caine care il aveam de cand eram mica. Ei, am avut un iubit... mi la daruit pe Max, apoi m-a inselat. Toata viata mea e un dezastru. ... Spun eu incercand sa ma abtin sa nu plang.
- Nu plange, o sa treci peste , se vede ca esti puternica.
- Da, dar pana cand?
- Altele , s-ar fi sinucis sa fie in locul tau. Si ... chiar l-ai iubit pe Alex?
- Da, foarte mult... stai putin, nu ti-am zis cum il cheama. Ce se intampla?
- Sunt fratele lui Alex. Mi-a vorbit mult despre tine si ar mai vorbi daca nu ar fii inconjurat de tarfe, bautura, tigari si droguri.
- Poftim? De ce face asta?
- Pentru ca te iubeste, a zis ca nu mai suporta gandul ca nu-i apartii si ca fara tine viata nu are rost. Nu te-a mai cautat pentru ca-i facea foarte rau.
- Oh, eu care credeam ca e fericit. Ma poti duce la el. Te rog.
- Ok, hai.
Am ajuns, cum am calcat in casa lui, mirosul de tigari si bautura si-a facut aparitia, ma durea sufletul sa stiu ca face asta, aceam acei "fluturi" in stomac, nu l-am mai vazut de 4 luni. E ceva normal.
- Lasa-ma pe mine sa intru primul, vreau sa-i fac o surpriza.
- Ok.
- Alex , am adus pe cineva . Spune Adrian.
- Inca o captura? Cum am auzit vocea lui Alex, am simţit un fior rece pe sira spinării , tremuram
- Nu, Alex. Pe cineva mai bun.
- Adica?
- Poti intra.
Intru incet in camera cu capul plecat. Nu aveam puterea sa ridic capul.
- Cine e asta? Spune Alex indiferent.
- Ridica capul, nu-ti face nimic. Spune Adrian, incurajandu-ma.
Ridic capul, il vad pe Alex cum se uita cu uimire la mine , da eram schimbata, slabisem mult, iar parul acela brunet inchis s-a transformat in roscat, imi place look-ul acesta.
- Are ochii ei. Spune Alex , vrand sa ia o tigara din pachetul de pe noptiera.
In secunda următoare eram langa el, aruncandu-i pachetul de tigari cu tot cu tigara pe jos.
- Ce te-a apucat, esti nebuna?
- Chiar nu ma mai recunosti. Asa repede mai uitat?
Se uita la mine ca la felul 14.
Vroiam sa plec, dar ma prinde de mana si cu capul plecat imi spune.
- Normal ca stiu cine esti.
-... ! Ma uitam cu niste ochii la el, imi venea sa plang, ma abtineam din toate puterile.
- Esti fata cu care mi-am tras-o acum cateva zile.
- Poftim? Esti un porc.
- Stai, Pamela. Iarta-ma...
- Aaa, deci sti cine sunt.
- Normal, nu te-as putea uita niciodata. Esti o parte din mine. Cand ai plecat totul s-a distrus, nu mai suportam gandul ca nu te am.... si uite cum am ajuns?
- ...
