Genunchii erau grei,
Aerul muşca
Luna îi zâmbea
Zăpada atingea acum
micii genunchi
ce se scufundă
într-o durere înghețată.
Auzea oasele gemând,
şi oftă.
Era obosită şi
luna îi zâmbea
Şi părea că e fericire
şi poate că era.
Frigul o îmbrățişa
şi poate că o
bucura.
Vântul o muşca
dar ei îi convenea
Luminile păreau că
iau foc în ochii şi
chipul ei.
Nu mai ştia ce simțea.
era o amorțeală
aceea ce o striga
un suspin ce o umplea,
o greutate ce o apăsa.
Şi ea doar era acolo,
exista, se afla şi
provoca gropi goale.
Şi ele nu aveau
să fie umplute pentru
că ea nu ştia
cu ce să le acopere,
dar simțea picăturile ude şi roşii
ce se prelingeau în
bezna gropii goale,
În care cuțitele vuiau.
Şi ea nu ştia,
ea era acolo,
sub lună, în genunchi,
şi zâmbea, şi ofta,
şi nu ştia.
YOU ARE READING
Zidul De Poezie
PoetryUneori găndurile vin prea repede şi nu stau mult.Uneori sentimentele sunt prea puternice şi prea zgomotoase, încât abia se fac auzite în eterna linişte sinistră a minții.Ei bine,de aceea a luat naştere poezia:pentru prea mult şi prea adânc, şi de ac...
