Atracție fatală

Rămas-bun

Dragi cititori, țin să vă anunț că acesta este ultimul capitol al poveștii mele! Urmeaza să postez epilogul si "Mulțumiri ". Pentru epilog vă dau un singur indiciu. Va fi din perspectiva lui... Edward.

"Passenger - Everything" pentru momentul trist din acest capitol.

Vă mulțumesc! Xx dragilor! :*

Davis

Am fost crescut într-o familie bogată, unde banii nu au fost o problemă și nu am dus lipsă de nimic. Crescând și devenind un om influent, credeam că banii pot cumpăra orice. Dar m-am înșelat amarnic!

Mi-am dat seama că singurul pe care banii nu-l pot cumpăra este sănătatea. Mi-aș fi dat toată averea mea și chiar propria viață ca Maddy să fie vie.

De când am aflat de boala ei, eram alt om! Renunțasem să mai merg zilnic la birou. Am angajat pe cineva de încredere să preia frâiele afacerii mele. Voiam să îmi petrec fiecare clipă alături de ea. Să nu pierd niciun moment din viața care îi mai rămăsese de trăit. Piatra care a căzut în capul meu la aflarea veștii, m-a zdruncinat profund. Și din bărbatul care eram odată, devenisem și eu o epavă ce se scufunda încetul cu încetul.

Boala ei avansase nemilos și pe zi ce trecea, Maddy era din ce în ce mai rău. Era țintuită la pat, corpul ei intrând într-un somn adânc. Pofta de mâncare pierea pe zi ce trecea, iar eu nu am făcut altceva decât să stau lângă ea în pat. Trebuia să avem luna noastră de miere. În schimb, am avut o săptămână de coșmar. Pentru că la o săptămână, corpul ei a cedat.

Îmi aduc aminte și acum ultima noastră dimineață împreună. M-am agățat de ea și mi-am îngropat nasul în părul ei care încă mirosea a flori proaspete. Eu eram cel care o spăla zilnic și o îmbrăcam. Mirosea a iubire, dar nu și a siguranță și încredere, ca-n alte dăți. I-am simțit mâinile reci pe tricoul meu și mi-am lăsat capul pe spate. Mă săruta lacom de parcă știa că avea să fie pentru ultima oară când face asta. Ne-am înlanțuit într-o îmbrățișare și am plâns amândoi. Am plâns până când lacrimile noastre s-au unit. Știam amândoi că asta avea să fie ultima oară. A fost ultima noastră dimineață în doi, ultima noastră conexiune.

Coborâsem la parter să îi pregătesc ceva de mâncare, iar când m-am întors trupul ei era deja fără viață. În momentul acela și trupul meu refuza să mai funcționeze. Am plâns din nou la căpătâiul ei și mi-am strigat iubirea, sperând totuși, că avea să se trezească. Dar nu a fost așa. Rămăsesem văduv și cu un copil de crescut.

Priveam sicriul care stătea în biserică cu trupul ei. Nu venise multă lume, doar Gale, Magda și Alfred cu Maya. Îl sunasem să îi dau vestea și nu ne-am vorbit deloc, dar vedeam cât suferă. Maya plângea în brațele lui Yan, mângâindu-și burtica care creștea vizibil. Gale privea undeva în gol. Toți eram aici fizic, dar mintea ne era în altă parte. Ziarele luaseră foc la aflarea veștii că marele afacerist Davis Brown, e văduv și cu un copil. 

Dar nu îmi păsa!

Fiecare, probabil, se gândeau la momentele petrecute cu ea. Poza ei stătea pe sicriu, afișând o Maddy zâmbăreață și frumoasă. Eram atât de hipnotizat de privirea ei din poză, încât aveam impresia că e încă aici. Și îmi era frică că aveam să înnebunesc. Gândul mi-a fugit la Edward, pe care îl lăsasem acasă cu Tina și Caroline.

Ne-am urcat în mașină, îndreptându-ne spre cimitir. Nu mai scosesem niciun cuvânt de două zile. Chiar și când îl luam pe Edward în brațe, tăceam. Dar pe interior, țipam din răsputeri.

Preotul începuse slujba, dar eu nu eram atent la el. Priveam obsesiv sicriul închis și mă simțeam blocat în lumea mea, fiind incapabil să mai gândesc limpede. Mișcările mele erau robotice. Gândul meu nu înceta să fugă de la ea. Plecase prea devreme din viața mea. Îmi dăruise un copil și devenise soția mea. Eram în sfârșit, cel mai împlinit om de pe pământ.

Toți din jurul meu plângeau. Prietenul meu din copilărie, plângea ca un copil mic. O iubise pe Maddy și fusese pentru un an tatăl copilului meu. Poate încă o mai iubea! Gale plângea și el pentru că a fost prietenul ei cel mai bun și totodată, o iubea în secret. Doar că eu am fost cel care a intrat în inima ei.

Când siciriul a coborât în pământ, trandafiri albi au fost aruncați în gaură. Am lăsat lacrimile să îmi cadă. Îmi venea să urlu, dar nu aveam glas. Tot ce mă reprezenta, ce mă făcea fericit, zace acum la doi metrii sub pământ.

Am plecat într-o liniște sumbră spre casă. Edward mă întâmpină, încă de la ușă, încercând să facă câte un pas. L-am luat în brațe și l-am strâns puternic. Începuse să plângă, simțind probabil lipsa mamei lui.

— Dă-mi-l mie! O să am grijă de el, du-te și descarcă-te!

Alfred părea resemnat. Stătea cu mâinile întinse, așteptând ca eu să i-l dau pe Edward. Nu încetase cu plânsul, așa că i l-am dat, mulțumindu-i din priviri. Am luat o sticlă de băutură și am intrat în camera noastră unde ne consumasem dragostea. Am închis ușa cu cheia și am început să mă dezbrac de cravată și sacou.

Am desfăcut sticla și am dat pe gât alcoolul, tăria lui înțepându-mi interiorul. Am trântit-o de pământ și am început să urlu și să țip, în sfârșit.

Am spart tot ce era în cameră, obiectele zburând prin aer. Spărgeam și țipam de frustrare și de durere. Gâtul mă durea de la atâta țipat, dar continuam să urlu. Voiam ca durerea să iasă din pieptul meu. Singurul lucru neatins a fost poza cu noi doi de la capătul patului nostru. Am luat-o cu mâinile tremurând și lacrimile îmi curgeau șiroaie pe suprafața ei. Am mângâiat cu degetul chipul ei de înger și am mai țipat încă o dată.

— De ce? Spune-mi de ce?

M-am prăbușit la pământ cu poza ei ținând-o la pieptul meu. Voiam să îi mai simt mângâierea și căldura. Vroiam să mai fac dragoste cu ea iar și iar, până când mă pierdeam în ea.

Maddy a fost pentru mine o atracție fatală. M-a ridicat și m-a coborât în același timp. M-a învățat ce este iubirea, apoi a plecat și mi-a luat-o iar. A uitat să ma învețe un lucru: cum voi fi atunci când ea va pleca?

Asta a uitat să mă învețe!