Dirig în faţa lumii, amant perfect în pat - ✅ În curs de editare

14. Îngerul si-a parasit demonul !

 Sper sa va placa acest capitol, nu stiu cat este de lung. As fi scris mai mult dar nu mi-am putut opri lacrimile ce se loveau incet de tastatura.

Sper sa va placa la fel de mult cum imi place mie:

Va astept parerile.

Lecura placuta♥

Autor pov:

Autobuzul îşi pierduse echilibrul iar din cauza drumului acoperit de apă impactul cu solul a fost mult mai rapid. La locul accidentului au venit echipajele necesare. Pasageri printre care şi tinerii Andrew şi Solange au fost duşi la cel mai apropriat spital pentru îngrijirile speciale.

~După 3 ore de la accident:

   Andrew îşi deschisese ochi cu greu din cauza oboseli. Privi speriat în jurul său şi scânci uşor în momentul în care realiză unde se afla. Îşi închise ochi cu speranţa că nu va mai fi la spital când îi va deschide, dar norocul nu îi surâdea. E tot pe acel pat oribil de spital înconjurat de aparate care scot sunete enervante.

- Nu, strigă tânărul brusc în momentul în care îşi aminti de iubita sa.

Doctorii intrară grăbiţi pe uşă pacientului. Se bucurau că s-a trezit, nu că ar fi fost în stare gravă. Puţinele zgârieturi pe care le avea nu puteau să-l afecteze.

- Sunt bine, nu? Solange e bine? Spuneţi-mi că e bine? Strigă acesta către doctorul şi asistenta de lângă patul său.

- Puteţi pleca. Sunteţi bine, spuse doctorul ezitând să-i răspundă la întrebare.

 Andrew doar îl privi cu dispreţ. Se ridică buimac din patul alb şi incomod şi se repezi spre hainele ce stăteau grămadă la marginea patului. Le îmbracă şi ieşi grăbit pe uşa salonului îndreptându-se spre biroul de informaţi.

- Bună ziua. Vă rog spuneţi-mi în ce salon este internată tânăra din accidentul de mai devreme? O întrebă pe doamna din spatele biroului.

- Salonul 23 la etaj, îi răspunse aceasta nepăsătoare.

 Porni încet de lângă birou făcând paşi mărunţi că mai apoi să o ia la fugă spre etaj. Se opri în faţa uşii de la etajul doi, doar pentru a-şi trage răsuflarea. Intră pe uşă şi îşi aţinti privirea spre părinţii fetei.

- Bună ziua domnule şi doamna Cooper, spuse Andrew cu vocea stinsă.

- Tu eşti prietenul ei? Îl întrebă mama tinerei îndreptându-se cu paşii mărunţi spre el.

- Nu chiar, dar dacă vreţi vă spun toată povestea. Spuneţi-mi cum se simte? Întrebă acesta privind-o blând pe femeia din faţa lui.

- E în comă, venii răspunsul din partea femei care izbucni în lacrimi.

Soţul ei o cuprinse într-o îmbrăţişare strânsă în timp ce tânărul pică în genunchi şi lovi puternic podeaua cu pumnii în timp ce lacrimi îi brăzdau obrazul.

- Spune-mi acum, spuse femeia printre lacrimi.

- Vă rog să nu mă judecaţi, spuse acesta încă stând în genunchi.

- Spune şi ridicate, îl îndemna bărbatul care vorbi pentru prima dată după atâta timp.

- Eu sunt dirigintele ei şi pot spune ca iubitul ei, spuse şi privi expresia femei după care continuă. Dar m-am îndrăgostit de ea şi chiar dacă am încercat să o ignor să nu observ nu am putut, nu îi pot dicta inimii. Şi fata dumneavoastră simte la fel, sau cel puţin aşa ştiu, spuse şi îşi şterse lacrimile de pe obrajii.