Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)

Capitolul 25

Capitolul 25

Ami’POV

Ma uit in jur, dar tot ce vad, este o poenita. Pamantul era acoperit cu iarba verde, iar peste tot erau mici floricele crescute.  Cerul albastru, senin se imbina perfect cu constrastul peisajului, facandu-ma sa cred ca sunt intr-un tablou.

Parfumul florilor m-au cuprins imediat, facandu-ma sa ma aplec si sa zmulg o floricica albastra. Continuam sa merg, dar nu ajungeam nicaieri, nu stiam unde sunt.

-Ami, a spus o voce mult prea cunoscuta mie.

M-am intors usor, vazand-o stand acolo. Arata la fel ca ultima data cand am vazut-o. Frumoasa ca intotdeuna. Au trecut aproape 14 ani si inca arata tanara. Am inceput sa pasesc inspre ea.

-Mama, am soptit usor cand am ajuns langa ea.

Ma tras in imbracitaserea ei blanda, facandu-mi o lacrima sa imi cada pe obraz. Imi este atat de dor de ea.

-Nu plange draga mea, mi-a soptit ea, strangandu-ma si mai tare.

Mi-am sters lacrima si m-am departat de ea, uitandu-ma in ochii ei. In ei vedeam aceeasi dragoste neconditionata pe care o simteam cand eram mica.  Si inca o mai simt. Chiar daca nu am mai am langa mine, stiu ca am iubeste.

Ne-am asezat pe iarba deasa, deci nu vroiam sa o stric. Stateam cu fata una la cealata.

-Nu ai idee cat de mult mi-ai lipsit, scumpo, a spus ea, trecandu-si palma peste obrazul meu.

-Si mie mi-a fost dor de tine, mami, am spus aplecandu-mi capul spre atingerea ei.

-Stiu, scumpo. A trecut atat de mult timp.

Un moment de liniste.

-Esti bine?

-Da, mami.

-Ami, stiu ce s-a intamplat si imi pare foarte rau ca nu am fost acolo sa te apar, a spus el cu lacrimi in ochii.

Stiam la ce se referea si simteam nevoia sa plang si eu, dar tot ce am zis a fost:

-Nu a fost vina ta.

Ea a venit mai aproape de mine si mi-am lasat capul sa se odihneasca pe umarul ei, avand nevoie de acest lucru. In tot acest timp, am avut devoie de o mama, dar din pacate Dumnezeu a avut devoie de ea. Stia ca este o persoana buna, asa ca s-a hotarat sa o ia de parte lui.

-Stii, ti-am citit una dintre carti, am spus zambind.

-Si cum a fost?

-Frumos. A fost frumos. Desi nu prea credeam in toate lucrurile alea despre iubire.

-Credeam?A intrebat ea.

-Da. Il sti pe Alex, nu? Ea a dat din cap in semn de “nu”, asa ca am continuat. El m-a facut sa cred. Mi-a spus ca ma iubeste, mama. Mi-a spus ca ma iubeste, deci nu am putut sa ii raspund inapoi.

-Normal ca te iubeste, Ami. Oricine te-ar iubi, daca te-ar cunoaste cu adevarat,a spsu ea sarutandu-mi fruntea.

-Dar eu eram distrusa.

-Erai distrusa sufleteste, scumpo. Dar acum nu mai esti, Alex te-a vindecat.

Am zambit la cuvintele ei. Asa este, Alex m-a vindecat.

------

M-am trezit cu un zambet larg pe fata. Stiu ca este doar un vis, dar am putut vorbi cu ea. Si asta e tot ce conteaza pentru mine. Stiu ca este acolo si ca nu ma uraste pentru ce s-a intamplat si asta ma linisteste.

Mi-am adus aminte de scrisoarea mamei care era in cutia cu carti. Inainte nu vroiam sa o citesc pentru ca imi era frica de ceea ce poate fi inauntru, dar acum eram curioasa.