Furtuna Inimii

Capitolul 13

        Când ajung la mașină, mă opresc două secunde ca să îmi caut cheile în geantă. Lacrimile care nu conteneau să curgă îmi îngreunează sarcina, dar într-un final le găsesc, grăbită mă urc în mașină și plec ca din pușcă.

        Cu mâinile tremurânde îmi aprind o țigară, dar în mintea mea se derulează numai un singur cuvânt: leucemie. Nu pot să accept asta, nu vreau să mă gândesc că într-o zi și Patricia o să mă părăsească.

        Numai la gândul ăsta apăs accelerația cât pot de tare, mașina prinzând o viteză amețitoare, noroc că străzile în duminica asta sunt destul de libere.

Conduc fără direcție și mă gândesc la toate persoanele dragi, pe care moartea pur și simplu mi i-a răpit, fără nici un pic de milă, fără să se gândească că în urma deciziei nemiloase, lasă suflete frânte, care nu o sa își mai revină pe deplin niciodată.

        Un sunet ascuțit mă scoate pentru moment din amintirile dureroase, îmi șterg lacrimile de pe obraz care nu au avut timp să se usuce și un bec roșu din bordul mașinii îmi arată că am rămas fără benzină.

— Rahat, asta era tot ce îmi mai lipsea acum, dar spre norocul meu un indicator de pe marginea străzii îmi arată că în cinci sute de metri este o benzinărie.

După ce opresc mașina, un angajat  se uită ciudat la mine, sigur din cauza plânsului eram murdară de rimel, vine să facă plinul.

        În magazin sunt doar câteva persoane înaintea mea, mă așez la rând și aștept să ajung odată la casă, să plătesc apoi să plec de acolo.

Un bărbat se întoarce la mine și mă studiază fără nici o jenă, nu cred că are mai mult de treizeci de ani, îmbrăcat la un costum și cu o servietă mare în mână.

— S-a întâmplat ceva? îl întreb nervoasă după ce timp de două minute stă cu gâtul întors spre mine.

— Dacă nu vrei să răspunzi la telefon, care sună de când ai intrat, atunci o variantă ar fi să îl închizi, îmi răspunde pe același ton și abia atunci îmi dau seama că telefonul meu sună în geantă.

Mă uit la apeluri și cele mai multe le am de la Olivia și Patricia cum era de așteptat, dar mă surprinde când văd că ultimul apel îl aveam de la Dean, acum nu am nevoie de nimeni, așa că îmi închid telefonul și îl arunc înapoi în geantă.

Când mi-a venit rândul plătesc benzina, dar în spatele vânzătoarei sunt băuturile alcoolice. Fără să mai stau pe gânduri îmi iau și două sticle de vin.

— Ai avut o zi grea? mă întreabă bărbatul, care mi-a atras atenția mai devreme, dar trec pe lângă el și nici nu îl bag în seamă.

— Sper că nu ai de gând să bei sticle alea în timp ce conduci, continuă în timp ce îmi descuiam mașina, dar de data asta tonul lui era unu mult mai dur și critic.

— Care e treaba ta? Nu cred că am de ce să îți dau ție explicații așa că scutește-mă și vezi-ți de drumul tău, dar nu apuc să termin bine de spus ultimul cuvânt că simt cum mă trage de mână și mă forțează să mă uit la el.

Ochii lui negri îmi trimiteau săgeți, care dacă ar fi putut m-ar fi omorât până acum, ciudat, dar trăsăturile feței îmi amintea de Dean, perfect acum am ajuns să îl văd în fiecare bărbat.

— Nu fii inconștientă, toate astea ți le spun spre binele tău, ești o fată tânără și ar fi păcat să mori într-un accident dintr-o prostie, îmi răspunde pe același ton acid și lacrimile iar își croiesc drum pe obrajii deja învățați cu ele.