Cântec Trist

Capitolul 29

Capitolul 29

Tim POV.

La trei saptamani dupa inmormantare, Tory isi revenea treptat si zambea din nou. In sinea ei probabil sufera si mai tare, dar daca sta toata ziua suparata, ne demoralizeaza si pe noi.

Nu pe mine in mod special, ci pe copii care au nevoie de fiecare zambet de-al ei. Deschid ochii usor si atunci cand o vad pe Tory in fata ochilor, imi dau seama ca e deja dimineata. Parca acum 5 minute ne rostogoleam prin pat si ne sarutam cu foc, n-a trecut atat de mult timp.

- De fiecare data, de cate ori ma uit la verigheta, indiferent de loc, mereu imi amintesc de tine si de frumusetea ta rara.

Tory doar zambeste, ceea ce inseamna ca e fericita sa auda asta. Imediat ce Caleb da jos hanoracul de pe el, Tory il prinde repede in brate si incearca sa-l acopere. Ia din nou hanoracul si n-o mai pacaleste de data aceasta ca acum doua zile.

S-au facut si baietii mei mari, pur si simplu au crescut fara sa-mi dau seama! Parca mai ieri Tory se chinuia la nastere, iar eu eram in culmea fericirii si ii sarutam fruntea transpirata, tinand-o strans de incheieturile reci.

Imediat ce o anunt pe Tory ca plec, o iau spre Centru. De fapt, nu o iau chiar pe acolo, ci ma duc direct la doctor. Au trecut cateva luni bune de cand vizitez doctorul constant iar Tory nu stie nimic.

E foarte grav ce fac si daca afla, sunt mort. Si totusi, merg inainte cu castile pe urechi si gluga-n cap. Geanta imi flutura pe umar, de parca ar vrea sa zboare inapoi spre casa. Dupa cateva statii de mers pe jos, caci pierd de fiecare data troleul, ajung la gura de metrou unde cobor treptele infinite. Uneori am senzatia ca voi cadea daca nu imi mentin echilibrul.

Ca de obicei, incep sa cant fara sa-mi dau seama, uneori chiar si incep sa dansez. Ma mai trezesc, dar uneori e permanent. Chinui oameni in fiecare zi si in ciuda aspectului meu de barbat, ma iau drept un tinerel indragostit de muzica.

Imediat ce ies din gura de metrou, ma indrept catre spital destul de hotarat pentru inca o noua cercetare asupra trupului meu bolnav. Incep sa ma ingrijorez si cred ca ar fi bine sa nu mai fac dragoste cu Tory. Daca o infectez si pe ea? Daca se imbolnaveste si ea? Nu mi-as ierta-o niciodata, nici intr-un milion de ani! Si astfel stau in jur de jumatate de ora pe scaunul de langa cabinetul doctorului, pana ce acesta da cu ochii de mine.

- Domnule Qguar! spune acesta putin surprins.

- Daca sunteti ocupat, va astept aici cat e nevoie, spun in timp ce suvita lunga de par imi invadeaza fata alba.

- Nu, nu, spune acesta balbaindu-se putin. Nu fac nimic special momentan...

Intr-un fel, ma bucur ca nu are pe nimeni, urasc cand trebuie sa astept dupa o sumedenie de persoane. Ma ridic de pe scaun si patrund in biroul sau destul de spatios si imediat ce acesta se aseaza la birou, ma asez si eu totodata pe scaun.

De fiecare data cand doctorul ma fixeaza cu privirea imi amintesc de cate ori il deranjez eu pe saptamana. Dar se implica serios in problemele mele si chiar incearca sa gaseasca o rezolvare pentru ele.

- Stiu ca vin aici de mai multe ori decat un pacient cu cancer, insa sunt destul de nelinistit. Mi-e frica de consecinte, doctore.

- Dragul meu Tim, nu ai de ce sa-ti faci griji! spune aceasta dar eu sunt tot mai agitat in sinea mea. Incep sa cred ca tu devii mai nelinistit pe zi ce trece, dar nu din cauza cercetarilor mele, ci iluzilor tale. De ce anume iti este tie cel mai frica? De doua luni asta imi spui. Mi-e frica, mi-e frica si iar mi-e frica! Imi poti spune si mie de ce? Sunt putin curios.

- Nu sta treaba asa, domnule. Mi-e frica, pentru ca stiu ca pot muri din ceea ce am facut. Daca m-am imbolnavit suficient de grav incat sa mor? Sotia mea ce face singura cu trei copii? Nu stiu ce poate fi mai rau decat sa stiu ca sotia mea va suferi ingrozitor de tare dupa mine.