Iubire și Ură

Festivalul Luminii

Știam că va veni ziua aceasta. Știam că nu am scăpare. Am încercat să ignor acest fapt, dar nu pot ocolii inevitabilul. Acea zi a venit și o parte din mine se bucur, iar cealaltă e îngrozită. Îngrozită de singurătate și de lipsa de maturizare. Îngrozită că îmi voi dezamăgii părinți și chiar și pe mine. Vreau să fiu demnă de încrederea lor.

- La ce se gândește sărbătorita? Întreabă tatăl meu cu zâmbetul pe chip dar cu o oarecare urmă de îngrijorare.

- La nimic, tată. Îl liniștesc răspunzându-i cu același zâmbet larg.

- Îmi vei lipsi atât de mult, Rose. Aspune în timp ce mă strânge într-o îmbrățișare puternică, plină de căldură și iubire părintească.

- Și tu mie, tată. Reușesc să șoptesc în cele din urmă, cu vocea gâtuită din cauza emoțiilor.

- Ai crescut atât de mare și frumoasă. La mulți ani, fetița mea! Nu îmi vine să cred că a mai trecut un an. În curând vei pleca pe propriul drum și vei uita de mine.

Mă sărută în creștetul capului apoi îmi privește chipul. În ciuda emoțiilor care îi încarcă sufletul, zâmbetul nu i-a pierit.

- Asta-i o prostie! Nu am cum să te uit.

- Așa spui acum. Mai vedem peste câțiva ani.

Zâmbetul i se lărgește și îmi ciupește obrazul făcându-mă să râd zgomotos.

- Dacă ați terminat aici, noi ar trebui să plecăm.

Vocea plină de răceală a mamei se aude în spatele meu, și mă întorc privind-o cum coboară scările cu o valiză în mână. Ajunge aproape de noi și mă privește câteva clipe apoi îmi oferă o îmbrățișare forțată, dar eu îi răspund cu căldură, mângâindu-i spatele.

- Sper să nu uiți ce ți-am spus. Să nu te lași de școală, fără petreceri și în mod clar fără băieți!

Mă instruiește mama cu strictețe întrerupând scurta îmbrățișare. Chiar dacă știam toate acestea, ea tot insistă să îmi amintească.

- Da, mamă. Știu.

Aprobă scurt din cap apoi ia o parte din bagaje și pleacă la mașină.

- Nu o asculta pe mama ta, se grăbește tata să spună când ramânem doar noi iar mama nu ne mai poate auzi. Ești liberă să te distrezi atâta timp cât nu îți neglijezi studiile. Ella e binevenită să stea cu tine oricând dorește. Iar în privința băieților, și Justin e binevenit. E un băiat bun, îmi place de el. Dar să nu îi spui că am spus asta, îmi place să fac pe durul cu el.

Ultima propoziție o spune șoptit, de parcă ar putea să ne audă cineva.

- Când ai vorbit tu cu Justin?

- Astea sunt detalii, scumpo. Spune tata pufnind și gesticulând cu mâna, dându-mi de înțeles că nu e treaba mea.

Zâmbesc la gândul că tata îl simpatizează pe Justin. Într-o oarecare măsură, mă temeam că va spune că nu e potrivit pentru mine.

- Te iubesc mult, Rose!

- Și eu, tati!

Sar în brațele lui, sărutându-i ambii obraji. O lacrimă își face apariția, dar tata se grăbește să o ștergă.

- Nu ai voie să plângi, mai ales de ziua ta! Sun-o pe Ella și mergeți să vă distrați.

- Așa voi face.

Mulțumit de răspuns, apucă într-o mână bagajele rămase și o urmează pe mama în mașină. Se urcă la volan și claxonează în semn de salut, iar eu le fac cu mâna din pragul ușii. Mașina pleacă în viteză, la scurt timp ieșind din raza mea vizuală. Un sentiment de gol mă cuprinde dar încerc din răsputeri să îl ignor. I-am promis tatei să las tristețea și să mă bucur de această zi. Pe lângă că e ziua mea, e și Festivalul Luminii iar asta mă încântă peste măsură!