Iubire și Ură

Rose e marioneta

Lipsa somnului își spunea din nou cuvântul, pentru că era dimineață iar eu nu dormisem prea mult. Amintirile nopții trecute mă bântuiseră până în zori. Simțeam o apăsare puternică în piept. Doare din nou, iar eu începeam să mă satur de acest sentiment chinuitor.

- Rose, ești trează?

O văd pe Ella strecurându-și capul prin ușa crepețită. Avea părul ciufulit și urme vineții sub ochi, semn că nici ea nu dormise prea mult.

- Da. Spun ridicându-mă în șezut. Întreg corpul mă durea de parcă aș fi stat pe pietre ore întregi.

- Ești bine?

Înaintase spre pat iar acum stă așezată lângă mine. Își trece o mână de-a lungul spatelui meu reușind să mă calmeze.

- Dar tu?

Nu îi dădusem un răspuns dar știam că nu are nevoie de unul, mă cunoștea mult prea bine.

- Sunt frântă.

- Ce s-a întâmplat după ce am plecat?

- Justin. Îi pronunță numele privind pierdută în gol. A avut un acces de furie. Și-a pierdut mințile, Rose.

Mă privește îngrijorată iar eu începeam să mă simt vinovată. Oricât de supărată aș fi pe el, nu vreau să pățească vreodată ceva. Nu, nu aș suporta.

- Povestește-mi.

Încercam să îmi păstrez vocea calmă și să ascund tremurul care ar putea să îmi trădeze adevăratele sentimente. Ella ofteză și își trece mâinile peste față, apoi continuă să privească în gol încercând să se reconecteze la amintiri.

- După ce ai plecat tu a început să se agite. Tremura din toate încheieturile. Matt a încercat să se apropie de el dar i-a refuzat ajutorul și l-a trimis după tine. În timp ce îl privea pe Matt plecând pe urmele tale, parcă ceva se prăbușise în interiorul lui, iar atunci clacase.

Observ o lacrimă pe obrazul Ellei dar nici nu se obosea să o șteargă. Era prea adâncită în gânduri, de parcă totul se petrecea în reluare în fața ochilor ei. Îi era mult prea greu să retrăiască cele întâmplate, dar continuă să îmi dea detalii.

- Și-a scos arma. Dumnezeule, Rose. Era una reala! A tras în fiecare mașină, distrugându-le. Apoi și-a îndreptat furia asupra propriei mașinii. Dumnezeu știe de unde a scos o bâtă și a spart oglinzile. A făcut praf geamurile. A continuat să dea cu pumnii în metalul dur al caroseriei până a început să se îndoaie. Și a continuat așa până când totul s-a sfârșit cu o explozie. Era plin de sânge. Lumea fugea îngrozită. Nimeni nu avea curaj să se apropie de el. Dar la scurt timp a ajuns poliția și l-au luat.

Încercam în zadar să înghit nodul din gât. Tremuram și respiram agitat. Era vina mea. Doar vina mea. Am fost dură. Îi rănisem sentimentele. Cu siguranță mă ura.

- Îl vor aresta? Întreb simțind cum ultimele puteri mă părăseau. Întreaga lume se prăbușise.

- Nimeni nu știe. Răspunde clătinând din cap. A fost groaznic.

- Mă bucur că ești bine. Nu m-aș fi iertat dacă pățeai ceva!

O strâng în brațe cu putere și suspinăm amândouă simultan. Ne înfrânăm lacrimile doar pentru a-i oferii încredere una celeilalte.

- Să nu crezi nici măcar pentru o clipă ca e vina ta!

În ciuda vorbelor ei, eu știam că sunt responsabilă, într-o oarecare măsură, pentru acțiunile lui Justin. Reușisem să înrăutățesc totul, iar el plătea prețul.