Iubire și Ură

„ Unul si acelasi "

- Trebuie să recunosc, îmi era dor de asta!

Vocea unchiului Ben mă face să tresar și îmi ridic privirea din ecranul telefonului, lăsându-l să-mi cadă în poală. Îl privesc confuză cum continuă să conducă fără să își clintească privrea de la drum. Aveam dubii dacă mi se adresase mie căci nu înțelegeam de ce îi fusese dor. Să mă escorteze acasă cu mașina poliției? Pentru că aș putea jura că asta e prima dată cand o face.

- Mă refeream la noi doi, spune pufnind amuzat. Am lăsat timpul să treacă și până azi când mi-ai sărit în brațe, nu îmi dădusem seama cât mi-ai lipsit. Noi doi eram de nedespărțit. Cea mai tare echipa din câte au existat! Erai grozavă!

Exclamă fericit la amintirea acelor vremuri și lovește cu podul palmei în volan. Îi înțeleg perfect reacția de copil încântat, chiar și eu chicotesc când îmi amintesc prin câte am trecut împreună. Ben avea doar 10 ani când eu m-am născut. Locuia în casa familiei mele și am devenit apropiați. Diferența de vârstă nu l-a deranjat, petrecându-și aproape tot timpul liber cu mine. Tata ni se alătura deseori jocurilor noastre copilărești și alcătuiam un trio perfect. Eu fiind cea mică, eram distracția celor doi. Dar nu mă deranja că râdeau pe seama mea, mereu îi răsplăteam cu aceași monedă. Dar acele vremuri au apus. Eu am crescut iar tata a realizat asta, devenind ocupat cu creșterea și educarea mea. A devenit protector, tăindu-le elanul băieților care voiau să îmi fie prieteni. Unchiul, fiind mai tânăr decât tata îmi devenise cel mai bun prieten. Și tot odată singurul pe care tata îl lăsa în preajma mea. Dar între timp crescuse și el, devenind fratele rebel. Nu era cel mai bun exemplu de urmat, motiv pentru care tata îmi ceruse să mă îndepărtez de el. Iar eu îl ascultasem și îmi pierdusem cel mai bun prieten. Odată cu el s-a dus o parte din mine, una pe care nu o voi mai putea recupera. Nu puteam da timpul înapoi, dar puteam acționa cu grijă în prezent, pentru a-mi rezerva în viitor un loc alături de unchiul Ben. Am renunțat o dată la el, nu o voi mai face și a doua oară. Indiferent cine mi-ar fi cerut asta.

- Nu te întrista, spune privindu-mă cu coada ochiului. E vina mea că ne-am pierdut pe drum, spune oftând. Eram tânăr, voiam să îmi trăiesc viața, nu aveam nimic de pierdut. Pe când fratele meu avea totul, te avea pe tine...

- Nu trebuia să facă ce a facut, îl întrerup eu clătinând din cap.

- Avea toate motivele, Rose. Îmi pierdeam nopțile prin cluburi, umblam cu toți necunoscuții, făceam tot felul de ilegalități. Ce ironic, spune oftând dramatic. Acum lupt împotriva celor care sunt cum obișnuiam eu să fiu.

- În ciuda a ceea ce făceai, nu m-ai rănit niciodată. Mă grăbesc eu să protestez.

- Dacă nu mi-ar fi cerut tatăl tău să plec, probabil aș fi făcut-o. Dar acum sunt alt om și poate, doar poate, am putea să devenim din nou prieteni.

- Doar tu și eu!

- Doar tu și eu!

Repeta și el, iar eu încep să râd. Zâmbește larg apoi își ia o mână de pe volan și îmi oferă strângerea de mână secretă, care o inventaserăm cu ani în urmă. Eram surprinsă că încă își amintea. Ochii mi se umezesc, dar profit de faptul că am ajuns acasă și îmi alung orice alt gând.

Ben iese din mașina iar eu îi urmez gestul și merg lângă el. Stă picior peste picior, cu spatele sprijinit de portieră. Arăta incredibil de bine în uniforma poliției care îi scotea în evidență corpul bine lucrat, iar părul șaten își păstrase aerul rebel.

- Promiți că nu mai intri în belele? Spune încercând să pară serios, dar nu își putea abține zâmbetul.

Brusc în minte mi se derulează ultimele momente petrecute în brațele lui Justin. Toată această călătorie prin trecuta mă făcuse să uit.