Love to the end{a Ronks story}

Chapter #6

*Remus Pov*:

                        *
Tonks statea umila si resemnata langa acel copac,cu ochii inchisi asteptandu-si sfarsitul.
Urma sa o ucid.Asta trebuia sa se intample.Toata lumea se astepta la asta.Urma sa o musc si sa o sfasii,iar apoi sa-i las hoitul sa putrezeasca prin padure.
Apoi va veni dimineata,vechiul Remus va reveni si nu-si va mai aminti nimic,sau daca o va face va trai o viata plina de remuscari,urandu-se pentru ceea ce a facut.
Si atunci,pe loc,mi-am dat seama de ceva.O iubeam.
Nu credeam ca voi mai simti sentimentul asta vreodata.
M-am mai uitat inca o data la ea.De ce imi doream atat de mult sa o ucid?Doar o iubeam pe Tonks.
Nu.Asta nu poate si nu trebuie sa se intample!De ce nu ma pot opri?
Asta fac varcolacii.La sfarsit,cand vad ca prada lor nu mai are nicio sansa si isi asteapta moartea,le place sa savureze momentul.Le place sa-si vada prada suferind,si vor ca momentul sa tina la nesfarsit.De asta merg incet,dar precis si apoi o ucid.
Eu nu voiam sa fac asta.Sau cel putin Remus-omul din mine nu o voia.
Ma straduiam sa impiedic varcolacul din mine sa faca asa ceva.Ii spuneam:Inceteaza!Inceteaza,o iubesc!Nu-i fa rau!
Dar partea cealalta din mine spunea:Este o prada delicioasa!
Si din pacate,vocea aia era mai puternica.
Urma sa o ucid.

*Tonks Pov:*

                        *
O sa-l iert.O sa-l iert pentru ca urma sa ma omoare.
Tineam ochii strans inchisi si ma rugam sa nu doara chiar atat de tare.
Nu stiam de ce nu simteam colti infipti in pielea mea si sange curgand.
Nu stiam ce se intampla,asa ca am deschis ochii.
Remus statea atat de aproape de mine,incat mai era putin si botul lui se atingea de fata mea.
Respiratia ii mirosea a sange.
Dar am ales sa nu ma concentrez pe gura larg deschisa si pe colti.
M-am uitat in ochii lui.
Avea niste ochi mari si patrunzatori,de un galben aprins si sticlos.
Ochii nostrii ni s-au intalnit,el pierzandu-se in ochii mei,eu in ai lui.
Adanc,adanc ingropate in ochii, lui erau niste sentimente.Frica.Frica ca m-ar putea ucide.Si tristetea.Tristetea pentru ca e ceea ce e.
Mie nu-mi pasa ce e.Eu il iubeam,si mi-as fi dorit sa i-o pot spune chiar acolo.
Si chiar asta am facut.
Ochii imi lacrimau si nu-mi mai simteam picioarele,dar am reusit sa ma aproprii de urechea lui Remus si sa soptesc:
-Te iubesc!Esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata.
Din ochii mari si galbeni ai lui au inceput sa curga niste lacrimi mari ca niste margele.
Si a fugit in padure.Nu a privit inapoi.Doar a fugit.
Am inceput sa plang si mai tare si m-am rezemat jos de trunchiul copacului.
Si am adormit.