Sleepwalker

274 6 9
                                    

hy:) prima postare pe 2012:) la multi ani>:D< sper sa fie un an in care sa scriu mult mai mult decat in precedentul:X pe scurt, astept critici pentru a avea mai mult spor la scris. melodia e aleasa de MusicianSoul , Adam Lambert- Sleepwalker

Enjoy :)

@};-

Sleepwalker

Multitudinea de culori şi lumini mă ameţeau. M-am frecat la ochii, dar satenul din mănuşi mi-a făcut gestul aproape insesizabil. Era trecut de ora mea de culcare, dar îi promisesem mamei şi lui Alais, dădaca mea, că voi rezista mai mult. De obicei puteam, doar că lumina lumânării mele nu îmi obosea ochii atât de mult. De câte ori nu stătusem peste ora de culcare privind spre lună. Câte constelaţii nu găsisem, iar pe restul le presupusem, căci de pe balconul meu nu se putea zării tot cerul.

Dar eram în mijlocul balului. Rochiile colorate se învârteau în paşi de vals, amestecându-se cu negrul costumelor şi albul cămăşilor, ameţindu-mă în goana lor. Puteam să fac şi eu asta. M-a învăţat madam Florence, dar mi-a recomandat foarte ,,călduros’’, cum îi place ei să spună, să mă feresc a arăta lumii întregi talentului meu. Adevărul era că o linguşitoare mai mare nici că se putea găsi. Până şi eu ştiam că dansul, oricât de organizat şi exact este, devine o adevărată furtună pentru mine. Sau, pentru a fi mai precisă, pentru cei din jurul meu. De multe ori, reuşesc să mă calc singură pe picioare, iar Raoul, băiatul bucătarului care era obligat să exerseze cu mine, trebuie să suporte mult mai multe.

Tocmai de aceea, renunţasem la lecţii. După luni de străduinţă, reuşisem să-i conving pe mama şi tata că pot dansa foarte bine şi nu mai am nevoie de ele. Dezamăgirea a fost evidentă pe chipurile lor după un dans în care abia reuşisem să rămân în picioarele. Raoul nu a fost atât de norocos şi a căzut pe podea în încercarea de a nu mă călca sau doborî. În final, au hotărât că nici unul dintre noi nu merită tortura.

În consecinţă, nu puteam decât să stau pe margine şi să privesc cu invidie la graţia şi uşurinţa cu care toate celelalte îşi etalează în paşi de dans ţinuta şi cochetăria. Din păcate, eram aproape cea mai mică. Toţi ceilalţi au plecat la culcare, rămânând singura cu vârsta de 10 ani. Nu era tocmai plăcut, dar pe moment, nu avea cine să mă învite la dans pentru a mă face de râs. A refuza o invitaţie la dans era considerată o insultă mai mare decât dacă nu ştiai să dansezi. Eu nu eram de acord, dar nu puteam schimba etica. De câte ori nu o modificasem în  gândul meu! Ce univers roz puteam crea din imperfecta realitate!     

Cele 2 fete ale familie Chevreuse s-au apropiat de mine chicotind. Nu mi-au plăcut niciodată, deşi toată lumea le lauda talentul la pian şi frumuseţea, dar eu nu le puteam suferi. Se credeau singurele care pot cânta două note ce sună bine! Şi doar pentru că au învăţat partituri întregi nu sunt cu nimic mai presus de fiica cameristei. Dar nimeni nu ţine cont de părerea mea.

 Adevărul e că nu mi se cere şi nici nu am voie să mi-o spun. De ce? Pentru că sunt un copil. Asta e scuza pe care o folosesc toţi. Peste ani, vor spune pentru că sunt fată. Şi uite aşa, nimeni nu-mi va asculta vreodată părerea. Dar nu-mi pasă. Poate că atunci eram slabă, dar eram hotărâtă ca, cel puţin atunci când aveam să mai cresc, aveam să îmi strig opiniile. Nu conta dacă le asculta cineva sau nu, aveam să le spun, să le eliberez din sufletul meu.

Au început să chicotescă şi m-am abţinut să nu îmi dau ochii peste cap. Nu era ,,etic’’.

 - Micuţă Anais, ce surpriză să te vedem aici. Credeam că a trecut de ora ta de culcare, a rostit Fifi, după care s-a uitat la sora ei.

Music for inspirationUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum