Epilogul

1.4K 106 16
                                    

(NICOLAS POV)

Nicolas: O să fie bine, iubito.
Missi: Ah, da? N-ai vrea să naşti tu copilul dacă tot e aşa de uşor?
Nicolas: Ok, când eşti însărcinată nu eşti tocmai în apele tale.

I-am trimis un sărut prin aer şi i-am lăsat pe doctori să o ducă în salonul ei. Eram mai mult decât terminat, simţeam cum în mine se dădea o luptă între frică, bucurie şi extaz. O să fiu tătic încurând, nu cred că este ceva mai frumos decât sentimentul ăsta pe care îl experimentez în premieră.

Anry: Am venit, unde e? Se simte bine? E ok? A născut? E băiat sau fată? Seamănă cu ea sau cu tine? Cu amândoi? Vreau să văd copilul.

Sora mea m-a luat prin surprindere cu întrebările ei iar mie mi-a luat mai bine de un minut să înţeleg tot ce bolborosise mai sus.

Nicolas: Nu a născut ... încă.
Anry: Oh, Doamne, frățioare! O să fiu mătuşă, îţi dai seama? Chiar o să fiu mătuşă.

Anry a început să ţipe şi să se învârtă haotic pe hol, lovindu-se de bietele asistente ce încercau din greu să treacă pe lângă ea. Mi-am cerut scuze în numele ei şi am oprit-o înainte să o anestezieze vreun doctor.

Nicolas: Hai să mergem jos, o să mai dureze ceva.

Anry m-a urmat iar eu am privit încă odată uşa salonului în care era ea. Speram doar să fie bine ca mai apoi să îmbrăţişăm amândoi copilul şi să ne bucurăm din plin de momentele ce urmau să fie ca o familie.

(MISSI POV.)

~Dupa un timp~

Mi-am deschis pleoapele ce păreau lipite între ele şi am încercat să mă obişnuiesc cu lumina orbitoare. Eram tot în salonul spitalului pentru că, pe lângă fiecare lucru ce era alb, un miros de medicamente plutea prin aer şi-mi întorcea stomacul pe dos. Mi-am întors privirea spre uşă atunci când s-a deschis şi i-am zâmbit soţului meu.

Nicolas: Bună, iubito.
Missi: Copilul e bine?

Nici n-am aşteptat să intre bine înăuntru, am aruncat cearceaful ce mă acoperea şi am dat să mă ridic dar el m-a oprit. Gura lui a ajuns să o acopere pe a mea şi din nou fluturi din interiorul meu au început să zboare nebuneşte.

Nicolas: Sunt doi bebeluşi.
Missi: Doi?
Nicolas: Da, doi.

Doi copii? Gemeni? Cum s-a întâmplat asta? Oh, Doamne, cum o să mă descurc eu cu doi bebeluşi?

Nicolas: Anry o să-i aducă imediat.
Missi: Gemeni? Nicolas, nu cred ca ma voi descurca cu doi copii.
Nicolas: Nu-ți face griji, iubito, eu și Anry te vom ajuta. Dacă vrei putem angaja bone, nu-i nimic imposibil.

L-am îmbrățișat strâns și i-am mulțumit că e lângă mine. Anry a intrat înăuntru cu un bebeluș și o altă asistentă l-a adus pe celalalt. Eu aproape explodam de emoții. Dacă îi voi strânge prea tare în brațe și se vor sparge? Nu, asta e imposibil dar dacă voi face ceva greșit?

Missi: O fetiță.

Am chiţăit ca un copil mic și am sărutat fruntea micuțului copilaș ce dormea liniștit înfășurat într-o paturică pufoasă. Băiețelul era în braţele lui Nicolas, se juca cu medalionul lui şi dădea din piciorușe.

Anry: Ce drăguţi sunt! Cum o să-i cheme pe frumoşii mei nepoţei?
Missi: Ea sigur va fi Nicolle.
Nicolas: Iar el Druke.
Anry: Minunat! Nu pot să cred că voi fi şi eu mămică.

¤Patru zile mai târziu...

Reji: O să nască, o să nască, o să nască. Nu sunt pregătit să fiu tată!
Nicolas: Te văicăreşti de zece minute, mai taci.
Reji: Cumnăţelule, îţi dai seama că nevastă-mea e acolo şi naşte?
Nicolas: O să ignor faptul că mi-ai spus "cumnăţelule" şi te voi lăsa să trăieşti măcar până îţi vei vedea copilul.
Reji: Sunt prea tânăr, cine o să mă creadă pe mine tată la vârsta mea? Trebuia să am peste 1.000 de ani ca să fiu părinte.
Nicolas: Reji, calmează-te odată. Nu o să moară!
Missi: Băieţi, cred că Anry a născut.

Reji aproape a căzut de pe scaun când asistentele au ieşit din salon cu doi băieţi înfăşuraţi bine în scutece.

Reji: Sunt ... sunt ... doi. Cumnăţele, ţine-mă. Acum văd dublu!
Nicolas: Nu fi idiot, chiar sunt doi.
Reji: Cum adică doi? Nevastă-mea avea doar un copil.
Missi: Cred că şi voi aveţi gemeni.
Reji: O să leşin.
Nicolas: Du-te la Anry, omule!

Reji a tras aer în piept şi s-a închinat apoi a intrat în salon. Nicolas a răbufnit în râs iar eu l-am înghiontit apoi l-am tras după mine înauntru.

Familia noastră va avea mulţi copii identici!



Acest epilog a fost facut de o prietena buna.

Acesta a fost si ultima parte din Blood Academy.

Daca va placut si acest capitol nu uitati sa votati. Daca nu va placut imi cer scuze ca vam irosit timpul. Am mai uitat ceva...? Hmm... A da! Nu uitati sa lasati si un comentariu.

Blood AcademyUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum