Demon?~Yaoi~

Capitolul 1.

Stau rezemat langa trunchiu castanului, foarte captat de linistea imbietoare a noptii, neobservand ca cineva se afla prin preajma mea. Privirea imi este atrasa de un sunet, se pare ca este o crenguta rupta. Ma ridic si observ o silueta elastica, elastica si tacuta ca o fantoma ce statea ascunsa de dupa castan. Fata lui era straina pentru mine caci nu puteam zari nimic datorita intunericului. Pot spune ca are 1.85.
Ma holbez la el dar nu spune nimic. Dau sa plec dar cateva cuvinte ii putu iesi pe gura.

??: Te urmaresc de ceva vreme si nu pot sa cred ca esti asa de captat de linistea asta.

Eu: De ce ma ur...

Nu apuc sa spun ceea ce voiam ca el vine cu alta replica.

??: Acum, pleaca!

Eu: Este un loc public, tipule.

??: Te avertizez. Pleaca de aici! Locul asta nu este sigur.

Eu: Sigur, vrei sa pastrezi acest loc numai pentru tine, asa-i?

??: Nu mai fii asa copil si asculta ce ti-am spus.

Nu mai apuc sa spun nimic ca el dispare in intuneric. Probabil a plecat.

Ma pun la loc langa trunchiul copacului si privesc cerul plin de stele.

Dupa ceva vreme ma ridic si merg spre casa. Ceasul telefonului indica ora 23:50.

Eu: Nimic nou sa vin la ora asta acasa...

Imi spun in timp ce mergeam privind castanul din spatele meu.
Dupa ceva timp ajung acasa. Intru pe usa iar in jufragerie ma intampinau parintii mei.

Ta(Tata): Unde ai umblat pana la ora asta?

Eu: Nu-i treaba ta.

Ma(mama): Hei, nu vorbi asa cu tatal tau.

Eu: Asta nu este tatal meu, tip cam nervos, ai inteles?

Ma: Mikio Yoshinori nu ridica tonul in timp ce vorbesti cu noi. Noi suntem cei care te-am crescut si am avut grija de tine.

Eu: Tu avei grija de mine in timp ce nebunul asta ma bate, si nici nu am cum sa ma apar. Nu il suport. Este un nenorocit. Nici nu stiu de ce mai stai cu el.

Dupa spusele mele, palma mamei isi lasa urma pe fata mea. O lovitura dureroasa dupa care ma abtineam sa nu plang.

Eu: Dupa ce ca am fost batut de la 10 ani incoace fara motiv in timp ce tu erai plecata la servici, ai inceput sa ma lovesti si acum pentru ceva ce este adevarat? Nu inteleg de ce ii ti partea mereu.

Mama ramane muta iar eu plec in fuga in camera mea.

M-am trantit in pat si priveam tavanul dupa care mi-am cufundat capul in perna si am adormit.

Sunt afara, in coltul strazi. Nimeni nu trece pe acolo. Imi aprind o tigara si incep a trade putin cate putin din ea, cu sila mai mult.
M-am decis sa ma mai plimb pe strazi pana cand se intuneca ca lumea. Mergeam cu pasi mici si apasati in asfaltul crapat, cu castile doar pe una dintre urechi si cu gluga in cap.
Priveam drept inainte.

Eu: Grozav...

Am spus dupa care m-am aplecat sa-mi leg sireturile.

Eu: Misto, s-au inodat.

Rasuflu zgomotos in timp ce incerc sa le desfac.
Simt cum o mana imi este pusa pe umar.
Imi bag sireturile in adidasi si ma ridic pentru a vedea cine este.
Ciudat, cel/cea care m-a atins nu mai era acolo.

Imi continui drumul si simt cum ceva imi este aruncat in cap. Era ceva micut, o pietricica cred. Privesc in jur dar nu este nimeni. Imi vad de drum si niste pasi se aud venind spre mine.
Ma uit in spate si vad cum cineva alearga spre mine in timp ce isi misca bratele in diferite moduri. Am inceput sa fug, din ce in ce mai tare.
Ma opresc langa un bloc si sa sprijin putin de el. Privesc in spate iar persoana aceea nu mai era.