Meditator

26

Intrăm în localul unde avea loc întâlnirea dublă.
Ne punem la masă iar Troye îmi dă un buchet de flori.Îl văd pe Zayn cum se încruntă.

—Mulțumesc, nu era nevoie.
Îi spun și îl pup pe obraz.

Deschid meniul și mă uit .Nu era nimic special care să mă atragă așa că îmi comand doar o porție de cartofi prajiți.

Masa noastră era într-un colț, eu stăteam pe o mică banchetă lângă Troye iar Zayn lângă Caroline.Cea ce era ciudat era că eu și cu Zayn stăteam față în față în loc să stau așa cu Troye.

Chelnerița ne aduce comanda iar lui Zayn îi dă un șervețel pe care scria ceva.Citește iar după îl aruncă încruntându-se .

—Un număr de telefon ?
Întreb iar el râde.

—Deja m-am obișnuit.
Spune și i-a din cartofii mei prăjiți.

—Hei, erau ai mei !
Spun iar el râde.

Pe tot parcursul serii mă holbam  la Zayn iar el la fel.

Caroline se uita furioasă la mine.

— Hei ! Pământul către Zayn...Cu mine ai ieșit în oraș nu cu Adevon !
Spun râzând.

El o privește ciudat iar ea îi apucă bărbia și îl sărută.
Am strâns așa de tare cartofii prăjiți în mână încât a ieșit tot uleiul din ei.

—Oh s-a întâmplat ceva ?
Întreabă Caroline zâmbind.

—Am nevoie de puțin aer...
Spun și mă ridic grăbită.

Mă îndrept spre ieșire.Acest local era la marginea orașului pe un deal mai înalt.Oamenii aleg să vină aici m-ai mult pentru priveliște.

Mă așez pe o bancă și admir priveliștea.
Sunt o proastă.El nu simte nimic pentru mine, sunt doar o jucărie.A fost cel mai popular băiat din liceu, are toate fetele la picioare, iar eu nu sunt ca ele...

—Ești bine ?
Aud o voce și îl văd pe Troye.

—Da, cartofii aceia aveau prea mult ulei și mi-sa făcut rău.
Inventez ceva pe moment.

—Știu că nu ăsta este motivul.
Spune și se pune pe bancă lângă mine.

—De unde ți-ai dat seama ?
Spun sarcastică.

—Între tine și Zayn...e ceva ?
Întreabă.

—Nu.

—Bine de știut.
Spune și buzele sale se unesc cu ale mele.

Era un sărut dulce, al lui Zayn era pasional și mult mai diferit.Troye e un băiat foarte simpatic dar Zayn e fix opusul lui.

—Mergem înauntru ?
Întreabă în timp ce își pune brațul după umărul meu.

—Nu, mai stăm.
Îi spun iar el zâmbește.