04; 넷

433 57 24
                                    

- Și? Atât de rău te-ai certat cu el încât nu mai vrei să îl vezi vreodată? întreabă Rose sorbind supa din bolul cu ramen instant.

Jennie dă din cap afirmativ și ia o gură din doza de Pepsi pe care a cumpărat-o. De câteva zeci de minute îi povestește colegei sale de cameră ce s-a întâmplat și abia în acest moment a reușit să se calmeze cât de cât.

- Este doar un ciudat! Se uită la tine și face presupuneri savante despre tine și fiecare mișcare a ta. Nimic altceva. Nu vorbește, dar și când o face, nu se mai oprește!

- Bine că măcar este drăguț, nu Jennie?

Șatena o privește uimită pe prietena ei și simte că obrajii ei încep să ardă. Întradevăr Kim Ji Sung nu este urât, de fapt este chiar opusul acestui cuvânt și nu își poate lua gândul de la chipul angelic și părul său brunet și ciufulit. Probabil dacă nu ar fi enervat-o atât de rău, ar fi fost cu el în cafenea chiar și în acest moment, dar știe că nu ar fi avut acest noroc niciodată, deoarece ea, Jennie Kim, nu este și nu va fi vreodată o persoană norocoasă.

- Degeaba este drăguț, dacă are un comportament de rahat! spune Jennie mai mult încercând să se mintă singură.

- Nu este vorba că am un comportament de rahat, doar am spus ce gândesc. se aude o voce foarte bine cunoscută de către șatenă.

Cele două tresar și se uită îngrozite în dreptul ușii unde se află, sprijinit de aceasta, chiar Kiji. Are o expresie destul de plictisită, de parcă ceea ce a spus Jennie nu îl afectează fiindcă a auzit asta de prea multe ori.

- Tu! Ce cauți aici? țipă Jennie strângând în mână manualul de biologie care se afla chiar lângă ea.

Kiji o analizează preț de câteva secunde și râde în sinea lui deoarece Jennie crede că ea chiar îl va putea lovi cu acel manual destul de gros, apoi se uită la prietena ei. Ea pare că e chiar bucuroasă de prezența lui, spre deosebire de Jennie care l-ar omoarî din priviri. Roșcata îi pare mult mai interesată de el și îi observă un mic gest de aș mușca buza de jos. Chicotește. Probabil dacă nu ar plăcea-o pe Jennie, s-ar duce să converseze cu acea roșcată.

- Ya! De ce râzi? Vrei să mori? Spune-mi ce cauți aici? țipă din nou șatena ridicându-se din pat.

Kiji se uită la ea și la când de frumoasă poate să fie atunci când este nervoasă, zâmbește, apoi îi scutură capul pentru a-și alunga anumite gânduri mult prea perverse pentru a fi puse în aplicare.

- Scuze. Data trecută am găsit un pretext ca să vin, dar acum nu mai am niciunul.

Tonalitatea lui sobră o face pe Jennie să se enerveze și mai tare, gândindu-se că îi va mai spune câteva lucruri care doar o vor răni.

- Atunci de ce ești aici? întreabă ea, tonul ei rămânând la fel de răstit ca prima dată.

- Am venit să te văd pe tine.

Obrajii șatenei devin din ce în ce mai roșii, iar faptul că Rose este martoră la acest mic eveniment nu o face decât să se simtă stânjenită și totodată furioasă.

Aruncă manualul din mână și se duce glonț spre Kiji. Îl ia de mână și îl scoate afară din cameră, apoi din cămin și în final îl dă afară și din curtea liceului, cei doi fiind acum pe stradă. Deja s-a întunecat și este frig. El este bine îmbrăcat, însă Jennie este în pijamale. Acum regretă că nu l-a dat afară doar din cameră și pentru că îi este frig, dar și pentru că o să fie văzută de oamenii care trec pe stradă, poate chiar și de către colegii ei.

- Lasă minciunile și spune-mi ce vrei de fapt, Kim Ji Sung!

Pumnul fetei este îndreptat spre fața lui, iar acest lucru îl amuză foarte tare.

- În primul rând, hai să nu fim violenți. spune el prinzându-i încheietura mânii și dând-o la o parte. În al doilea rând, prefer să mi se spună Kiji, nu Kim Ji Sung, iar în al treilea rând, eu nu te-am mințit, chiar am venit pentru tine.

- Și de ce, mă rog? Ai uitat să menționezi vreo presupunere despre mine? Poate după vreun gest de-al meu ți-ai dat seama și chiar ce meserie au părinții mei.

- Antrenori de arte marțiale, dar nu asta contează acum.

Fata tresare când îl aude și este chiar șocată de această abilitatea stranie pe care o are.

- Am venit pentru că te plac, Jennie.

Zâmbește în colțul gurii și o prinde pe fată de bărbie pentru a-i admira mai bine expresia socată și totodată speriată. Ochii săi rămân însă ațintiți spre cele două bucăți trandafirii de carne care au reușit să îl ia prin surprindere și chiar să îl amăgească seara trecută. Acum se gândește că e rândul lui să facă același lucru. Într-o fracțiune de secundă cealaltă mână este pe ceafa fetei și o trags mai aproape de el, până când buzele celor doi se ating. O sărută lacom, iar șatena încearcă să se desprindă, împingându-l în piept, dar nu reușește, iar el o sărută din ce în ce mai mult și mai apăsat.

O secundă, atât s-a oprit Kiji pentru a o putea privi în ochi, pentru Jennie acea secundă a fost binecuvântată, l-a împins de lângă ea și l-a plesnit cu toată puterea și ura pe care reușise să o dobândească pe parcursul acestei zile.

- Ești un nemernic bun de nimic și dacă vreodată vei crede că o să te plac, să știi că te înșeli amarnic, Kiji! se răstește ea, apoi, plecă, lăsându-l pe băiat singur.

Brunetul rămâne nemișcat. Abia după ce ea nu mai este în raza sa vizuală își ridică mâna, atinge locul unde tocmai a fost pălmuit și zâmbește.

- Deci se pare că m-am înșelat în privința ta, Jennie. Dacă ai fi fost o fată cuminte și rușionoasă ai fi reacționat altfel. Deci se pare că până și eu pot să greșesc. Acum vreau mai mult ca oricând să te cunosc.

Deși vorbește singur, nu îi pasă, niciodată nu i-a păsat de ceea ce cred oamenii despre el, și cu siguranță ar mai fi spus ceva dacă telefonul său nu ar fi sunat. Se uită la acesta și tresare atunci când vede numele iubitei sale, Kim Jisoo. Abia acum, pentru că îl sună, își aduce aminte că are așa ceva.

Așteaptă puțin, ascultând minunata melodie pe care o are ca ringtone, apoi îi răspunde.

- Da, iubito?

- Oppa, ești bine? Nu știu de ce, dar am un sentiment ciudat cum că m-ai înșela.

- Jisoo, totul este în regulă. Nu te mai lua după instictul acela al tău feminin. Știi bine că nu ți-aș face așa ceva vreodată. spune el calm, de parcă tot ceea ce spune este purul adevăr.

- Știu, Oppa, dar câteodată mă gândesc că poate ai să mă părăsești pentru că sunt departe de tine din cauza competițiilor.

- Nu-ți face griji, dragă. Nu contează cât de departe ai fi, eu tot o să mă gândesc la tine mereu. spune privind-o pe Jennie care era se uita la el prin geamul de la fereastra camerei sale de cămin.

- Te iubesc, Oppa.

- Da. Jisoo, trebuie să închid, am un client. Vorbim altă dată.

Fata nu mai reușește să spună altceva pentru că brunetul închide răsuflând ușurat.

- Aish! Am uitat de Jisoo! spune trecându-și nervos mâna prin păr. Și fata asta! E plecată de trei luni în America și va mai sta mult timp acolo și se așteaptă să îi rămân fidel până se va sătura de mine și mă va părăsi. La cât de bine o cunosc, probabil a pus ochii pe vreun jucător de bascket sau hockey, dar vrea să știe că mai are și varianta de rezervă aici în Coreea.

Mai privește odată spre fereastra unde o văzuse pe Jennie, dar, spre dezamăgirea lui, ea plecase. Oftează, apoi pleacă acasă.

TattooWhere stories live. Discover now