Aroma Iubirii

Capitolul 39

Am tocuri deci, am decis să nu ne plimbăm,  chiar dacă sunt comode.
   Am ieșit la film. Urcând scările de la cinema, m-a luat amețeala, am căzut și m-am rostogolit până jos. Durerile mi-au cuprins corpul firav. Chad a venit lângă mine.

- Ambulanța vine imediat,  încearcă să ții ochii deschiși!

Dar în zadar! Nu am reușit.  În brațele lui Chad am rămas inconștientă.

Din perspectiva lui Chad

Am văzut-o pe Eli căzând în spatele meu și rostogilindu-se până jos. Am alergat spre ea și m-am așezat pe podea lângă ea.

- Ambulanța vine imediat, încearcă să ții ochii deschiși!

Atunci i-am văzut ochii albaștri închizându-se.
  Nu! E numai vina mea! Trebuia să fiu atent la ea.
Am luat-o în brațe,  apoi am dus-o până la ieșire unde am dat nas în nas cu ambulanța.
    Au luat-o pe o targă, iar eu am mers în față lângă șofer.
Gândurile mi-au asuprit mintea. Nu pot să o pierd, nu, nu pot!

Totul va fi bine! Asta sper. În câteva minute am ajuns la spital. Au dus-o într-un salon.

   Aștept de o oră, nimeni nu îmi dă nicio veste.
Nu pot să cred. Această teamă mă ucide. Simt cum un fulger îmi străpunge inima și o fărâmițează în multe bucățele.
   Am început să tremur și lacrimile dădeau năvală pe fața mea.
Nu îmi vine să cred...
     Atunci doctorul a venit.  Am sărit repede și l-am întrebat :

- Doctore, spuneți-mi că totul este bine! Vă rog!

- Pacienta este inconștientă momentan. Să fiți pregătiți pentru orice

- Adică, ar putea să moară?

- Păi lovitura la cap s-ar putea să îi fi afectat creierul.

Suferința mea amplă mă distruge. Am căzut în genunchi și am început să urlu: "Nuuu"

- O asistentă a venit la mine.

- Calmați-vă domnule!

- Pot să o văd?

- Pe cine?

- Elizabeth Peters.

- Momentan nu, părinții ei trebuie să vină aici.

- O să îi anunț.

     Eu plâng foarte rar. Nu sunt foarte emotiv, dar acum nu mă pot abține.
I-am sunat pe părinții ei.

- Alo!

- Alo, Chad,  ce s-a întâmplat? De ce plângi?  A întrebat mama ei îngrijorată.

- Eli....

- Ce este cu Eli? E bine nu?

- A căzut pe scări la cinema. Suntem la spital.

- Se simte bine?

Ce să îi spun?

- Vă spun totul când ajungeți aici.

   M-am lăsat pe jos lângă ușa ei.

Acum știu ce a simțit ea când am fost eu în stare gravă.
   Îi văd pe părinții ei fugind spre mine. Cu greu m-am ridicat, am sărit în brațele tatălui său de care m-am atașat.

- Chad, care este starea ei?

- Doctorul a spus să fim pregătiți pentru orice...  Am început să izbucnesc mai tare în plâns.

Doamna Emma și-a pus mâna dreaptă la gură. A izbucnit și ea în plâns. Cine nu ar plânge. Lacrimile îi curg pe obraz murdărindu-l de machiajul care curge de pe ochi.         
    Văd mulți doctori și asistente fugind alarmați spre salonul iubitei mele.
Inima îmi bate cu putere.
   15 minute mai târziu doctorul vine la noi.

- Ne pare rău,  am făcut ce am putut.

- Cum adică?

- Am pierdut-o. Condoleanțe.

Inima mea a fost sfâșiată. Părinții ei sunt distruși

- Are doar 18 ani...

- Po-pot să o văd?  Am întrebat eu plângând în hohote.

- Desigur,  pe aici!

  M-a condus până la salonul ei. Acolo ea stă pe pat acoperită pe față. Am luat cearșaful cu care este acoperită.
Parcă doarme.

- Iubito, nu pot să trăiesc fără tine,  te rog întoarce-te la mine.

I-am mângâiat ușor părul.
    Mi-am lăsat capul pe poala ei.

- Ce mă fac eu dacă nu mai văd în fiecare zi zâmbetul tău frumos, ochii tăi albaștri ca cerul....

- De ce să nu îi vezi?

A spus o voce feminină exact ca a Elizei.

Am ridicat capul și m-am uitat la Eli.

O văd trează cum se uită la mine.

     M-am frecat la ochi ca să mă asigur dacă  este un vis sau nu.

Se pare că nu este un vis. Chiar trăiește.
Am sărutat-o.

- Doctore!

Toată lumea a intrat în salon. Toți s-au mirat când au văzut-o vie.  Au fost foarte fericiți.