Legături Primejdioase

Capitolul 4

Îmi întorc privirea spre aşazisul Ryan. Un băiat cu trăsături frumoase.
Spate lat, ocupă tot scaunul şi brațe probabil lucrate la sală, care în acest moment stau pe jumătatea mea de bancă.
Mă încrunt.
Nu-mi place când cineva îmi invadează spațiul.
Are părul blond, puțin mai închis ca al meu şi ochii cenuşii, s-a uitat la mine o singură dată.
Dar uau! N-am mai văzut aşa culoare a ochilor.
Îmi place asta.
Ceea ce nu-mi place e că stă cu nasul doar în caiet.
Are o mutră destul de acceptabilă, chiar dacă încruntătura dintre sprâncene nu dă semne să cedeze.

Haide Faith, poți să faci asta. Încerc să mă încurajez singură.

-Hei. îmi încerc eu norocul.

Aştept timp de câteva secunde răspunsul lui după care aud:

-Dacă eşti în grija mea, asta nu înseamnă că trebuie să fim prieteni. Faptul că eşti verişoara lui Blake nu te face să fii mai presus de restul. Oricum toți sunteți o apă şi un pământ.

Nu ştiu de ce, dar vorbele lui dor. Şi dor al naibii de tare.
Nici măcar nu mă cunoaşte!
Doamne, în loc să învăț să fiu mai indiferentă, parcă devin din ce în ce mai sensibilă. Probabil și un copil de grădiniță se poate ține mai tare pe poziții decât mine.

-Ştii ce? încep să mă răstesc la el. Nu am vrut eu să vin în oraşul ăsta de rahat care mi-a adus doar ghinion până acum şi nici nu am vrut să vin la şcoala asta de rahat şi crede-mă că nu mi-am dorit nimic din toate astea, mai ales un coleg de bancă, tot de rahat! Nu a fost alegerea mea! acum țip către el şi mă abțin cu greu să nu-l pocnesc şi să nu încep să plâng în același timp.

În ultima vreme nu prea sunt în apele mele, așa că ar fi de lreferat să nu mai sară calul, cel puțin până nu o să fiu cât de cât stabilă emoțional. Obişnuiam să fiu o persoană calmă. Bine zis, obişnuiam.

Mă ridic nervoasă de pe scaun, îmi iau ghiozdanul şi dau să plec, dar se pare că sunt trasă înapoi jos.

-Uşor, tigroaico, nu vreau să am probleme cu vărul tău din prima zi.

Dau să-i mai spun ceva, ridicând degetul la em entru a vedea cât de serioasă sunt, dar nu mai reuşesc, deoarece profesorul intră pe uşă. Îmi las încet ghiozdanul jos şi îmi scot din el un caiet şi un pix.

Acesta scanează cu privirea încăperea şi zâmbeşte când ochii săi îi întâlnesc pe ai mei.
Cam tinerel profesorul ăsta.

-Domnişoară Faith, cât mă bucur să vă văd, am înțeles că sunteți nouă.

Aprob uşor cu o înclinare a capului şi acesta continuă:

-Sper să vă placă aici.

Încerc să mă abțin, dar eşuez când mă aud pufnind.

-Deja ador locul ăsta. spun pe cel mai ironic ton bosibil si pot observa cu coada ochiului cum blondul din dreapta mea se uită la mine şi ridică din sprâncene...el şi încă jumătate de clasă.

Încep să privesc spre noii mei colegi, iar ei încep să se prefacă cum că nu s-a întâmplat nimic.
Privirea mi se opreşte pe o claie de păr brunet din banca a doua. Iubita vărului meu e în clasă cu mine. Perfect. Nu-mi ajunge că-l am pe băiatul ăsta care se pare că nu mă înghite. N-am nevoie şi de ea pe capul meu.
Mai analizez o dată încăperea şi realizez că suntem doar trei fete în clasă.
Trei fete şi douăzeci şi cinci de băieți.
O, asta nu-i bine. Nu-i deloc bine.

O voi întreba mai târziu pe mătuşa Anne despre asta.
Dechid pixul şi încep să mâzgâlesc nişte desene pe caiet în timp ce proful super tinerel si bun spune că este dirigintele nostru şi îşi scrie numele pe tablă.