Poezii

Poezia XXII

Peretii se strang brutal in jurul meu.
As vrea sa urlu, dar imi e tot mai greu.
Aerul din plamani ma paraseste rapid,
Cad in genunchi plangand, ca un chinuit.
Simt trupul ca imi e strivit cu putere,
Din mine tasnind o brutala durere.
Peretii ma strang din ce in ce mai tare,
Iar urechile-mi aud doar cuvinte amare.
Mii de ochi ma privesc cu satisfactie,
Pentru ei mereu am fost doar o distractie.
Rad de mine si imi tot arunca in fata,
Momente cand voiam sa renunt la viata.
Nu mai stiu nici cine sunt, nici ce sa fac,
Aici, strivit de pereti as sta pustiu sa zac.
Las durerea sa-mi arda amintirile,
Cu ochii goi, ignor toate privirile,
E greu sa te pierzi pe tine, dar cu timpul,
Te resemnezi si-ti aflii verdictul!
Asa mi-e dat, strain sa fiu iarasi de mine,
Singur si gol, batjocorit de toti mi-e bine.
Doresc doar sa dispar acum pe veci,
Lasand in urma lumea si oamenii reci.