Cu o geană de-ţi şterg faţa
Nu tresări; suspină.
Ceea ce durerea mi-o alină
E viaţa
Pe care ţi-o dăruiesc
Când îţi promit
Că n-o să te ucid
Ca un balaur dintr-un mit
Ce mi-l amintesc
Dintr-un vid
De memorii şi excese.
Gânduri, fantome mirese,
Îmi bântuie conacul minţii
Şi suspin. Muşc cu dinţii
Din ale tale buze cărnoase
Când îţi posed inocenţa
Şi vor rămâne numai oase.
